Record istoric. 12 tone de cocaină confiscate în Columbia. Sute de poliţişti au participat la acţiune

Președintele columbian, Juan Manuel Santos, a anunțat miercuri capturarea a 12 tone de cocaină, un record istoric pentru această țară, primul producător mondial al respectivului drog, conform ONU, transmite AFP citat de Agerpres.ro
  

"Niciodată până acum, de când am început în urmă cu 40 de ani lupta contra narcotraficului, nu am efectuat o captură de această mărime", a declarat jurnaliștilor șeful statului columbian.

 
Cu o valoare estimată la aproximativ 360 de milioane de dolari, marfa aparținea Clanului Golfului, principala bandă criminală din țară, care se ocupă cu traficul de droguri. Captura a fost făcută într-o zonă de cultivare a bananelor, în departamentul Antioquia (nord-vest).
 

"Cu această captură, depășim volumul confiscat anul trecut: 362 de tone în acest an" față de 317, în 2016, a subliniat președintele Santos.

 
Într-un comunicat, poliția a arătat că în jur de 400 de agenți de luptă antidrog au lansat o operațiune la patru proprietăți din orașele Chigorodo și Carepa. Drogurile se găseau acolo, ascunse sub pământ.
 
Cocaina aparținea șefului Clanului Golfului, Dairo Antonio Usuga, alias Otoniel, care este în prezent omul cel mai căutat din Columbia.
 
Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 524

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 460

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 629

Poliția RomânăServiciul de Combaterea Criminalității Organizate Olt-Trafic de droguri

12 Apr 2024 314

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 536

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 486

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 498

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 482

Poliția RomânăBCCO Târgu Mureș - Percheziții pentru trafic de droguri

10 Apr 2024 346

Bărbat din Năvodari, condamnat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc

10 Apr 2024 486

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 457

Caravana "Fără bariere - TOT adevărul despre droguri", la Constanța

10 Apr 2024 538

„Blocada” în județul Constanța. Au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 1.000 de persoane

08 Apr 2024 808

IPJ Constanța Sute de persoane verificate de polițiști, prin intermediul aplicației eDac (FOTO)

07 Apr 2024 446

Știri Constanța Bărbat depistat cu droguri de către polițiști. Iată ce au constatat

07 Apr 2024 483