Constanța. Protest împotriva grațierii pedepselor. Ce s-a strigat. Imagini-eveniment sugestive. (fotoreportaj+video)

Câteva sute de oameni s-au adunat aseară, pe platoul din fața Prefecturii Constanța, devenită, după Revoluție, piața publică unde constănțenii își strigă nemulțumirile.
 
De data asta ei sunt revoltați și au venit să protesteze împotriva mult controversatei legi a amnistiei și grațierii.
 
Cu vuvuzele, cu steaguri tricolore, cu eșarfe având culorile drapelului național, cu elefantul despre care a vorbit Klaus Iohannis la ședința de Guvern, aceștia au scandat, în fața prefecturii de unde nu a ieșit nimeni, în afară de câțiva jandarmi trimiși conform protocolului pentru astfel de situații.
 
Unii dintre manifestanți au venit cu copiii, cu familia, dând să se înțeleagă că nu sunt conflictuali și nu vor scandal ci vor să protesteze în mod pașnic nimeni nedorind să își expună copiii și familia unor violențe.
 
Pe parcursul staționării în Agora din fața Prefecturii s-a strigat:

„Constanţa, trezeşte-te!", „Dacă vă pasă, ieşiţi din casă", „Jos corupţia”, „Dragnea, nu uita, asta nu e ţara ta”, „PSD, muma roşie”, „Vrem dreptate”, „Fără amnistiţie. Vă vrem la puşcărie”, „Jos mafia”, „Jos Ciorbea”, „Vrem justiţie, nu corupţie” „Vrem justiţie, nu corupţie”, „Hoţii la puşcărie”, „DNA să vină să vă ia”, „Hoţii, hoţii, „DNA, nu uita, noi suntem de partea ta”, „România, trezeşte-te”, „La închisoare, nu la guvernare”.

 
Mulți dintre cei prezenți au venit cu pancartele confecționate, fiecare din ce a putut: din placaj, din carton, sau pur și simplu dintr-o foaie de hârtie.
 

Pe pancarte scria ”Şi cei care muncesc au drepturi”, „Susţin DNA”, „În democraţie hoţii stau la puşcărie”.

 
S-a intonat Imnul Național, s-a jucat Hora Unirii.

După un marș pe bulevardele Ferdinand și puțin pe Tomis, manifestanții dorind să ajungă până în față la Sala Sporturilor, mitingul s-a încheiat.

Și așa a fost prima rundă.


Sursa foto: ZIUA de Constanta


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contrastele vremii în Constanța. Fotoreportajul unei zile capricioase (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 581

Fotoreportaj În armonie cu natura. Spectacolul lebedelor în Portul Turistic Mangalia (FOTO+VIDEO)

24 Mar 2024 399

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 672

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1314

Fotoreportaj Constanța Cum arată hotelul Rex din Mamaia la început de martie. „Nu se poate așa ceva, e de nedescris!“ (FOTO+VIDEO)

10 Mar 2024 1190

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 436

Fotoreportaj Imagini cu drona surprinse deasupra Parcului Tăbăcărie din Constanța. Cum arată în plin proces de reabilitare (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 873

Fotoreportaj Constanța Atmosferă de weekend pe Faleza Cazinoului din Constanța (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 806

De la glorie la decadență. Un fotoreportaj al Hotelului Palace din Constanța (FOTO+VIDEO)

20 Feb 2024 1879

Fotoreportaj Cazinoul din Constanța surprins în imagini de sus, cu drona (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1060

Fotoreportaj Constanța Nava Evanghelia din Costinești, degradată pe zi ce trece tot mai mult (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Feb 2024 1287

Fotoreportaj Noaptea pe strada Ștefan cel Mare din Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Feb 2024 5530

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1734

Fotoreportaj Constanța Datorită vremii însorite, o familie din Brăila a venit la Vama Veche pentru aniversarea împlinirii vârstei de 59 de ani (FOTO+VIDEO)

03 Feb 2024 892

Fotoreportaj Piețele din Constanța, locul unde timpul a stat pe loc ani de zile (GALERIE FOTO)

02 Feb 2024 2135