Amendat de CJPC, Ghiță Pelehra vrea să ridice un bloc de opt etaje pe malul lacului Siutghiol

Ghiţă Pelehra, care deţine localul Cuptorul cu plăcinte din Satul de Vacanţă, a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 3 iulie, Certificatul de urbanism nr. 1935. Actul vizează construirea unui imobil P+5-8e - vilă turistică, edificată pe teren chei lac Siutghiol, depozitare ambarcaţiuni. Certificatul de urbanism este valabil 24 de luni.
 
Reamintim că, recent, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) a amendat Cuptorul cu plăcinte. Societatea a primit o amendă de 92.000 de lei, totodată fiind emisă dispoziţia de suspendare a activităţii acesteia pentru o perioadă de şase luni.
 
La momentul controlului, proprietarul a refuzat semnarea documentului, a păstrat o atitudine impertinentă şi a declarat că închiria unei alte societăţi. În localul din Satul de Vacanţă, Cuptorul cu plăcinte, echipa de control din cadrul CJPC Constanţa a descoperit un număr foarte mare de nereguli. Astfel, comisarii au depistat sute de kilograme de carne depozitată în condiţii improprii, mici cu muşte, muştar ţinut în găleţi de vopsea lavabilă, iar condiţiile în care erau preparate alimentele sunt greu de imaginat. ​
 
Potrivit inspectorului-şef al CJPC Constanţa, Horia Constantinescu, inspectorii au găsit sute de kilograme de carne şi brânză depozitate în condiţii greu de imaginat, fără etichete sau indicaţii despre provenienţa şi termenul acestora.
  
Numele lui Ghiţă Pelehra apare în societatea Pelehra SRL, cea pe care funcţionează Cuptorul cu plăcinte. Înfiinţată în anul 1994, firma are sediul social în municipiul Constanţa, Satul de Vacanţă Mamaia. Capitalul social subscris, de 3.670 de lei, integral vărsat, este compus din 367 de părţi sociale. Ghiţă Pelehra, născut 4.05.1953, în Baia, Tulcea, este asociat unic şi administrator al societăţii care se ocupă de „restaurante“. Aşa cum reiese din informaţiile prezentate de Ministerul Finanţelor Publice, în anul 2016, firma Pelehra SRL a avut 20 de salariaţi, a declarat o cifră de afaceri de 1.390.028 de lei şi un profit net de 32.435 de lei.
 
Citeşte şi: 
 
De la „Cuptorul cu plăcinte” la bloc de cinci etaje Iancu Pelehra se apucă de afaceri imobiliare (document)
 
Răsturnare de situaţie Iancu Pelehra, iniţiatorul PUZ-ului din zona Aurel Vlaicu, a decis sistarea demersului
 

UPDATE. Amendă record pentru Cuptorul cu plăcinte. Va fi emisă şi dispoziţia de suspendare a activităţii (document+video)
 
Satul de vacanţă Mamaia Control al OPC Constanţa la Cuptorul cu plăcinte. Fiecare poate trage singur concluziile (galerie foto+video)
 
Terasa "Cuptorul cu plăcinte" din Satul de Vacanţă este în continuare deschisă. Ieri CJPC Constanţa a găsit mici cu muşte sau expiraţi de un an de zile (galerie foto+video)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Primarul Chițac a semnat exproprierea a trei terenuri din municipiul Constanța (DOCUMENTE)

11 Aug 2023 13598

Omul de afaceri constănțean Ghiță Pelehra a preluat o firmă nouă! Care este obiectul de activitate

07 Feb 2022 2003

Afaceristul Pelehra l-a dat pe primar în judecată. De la ce a pornit totul. Cine a câștigat procesul (document)

22 Oct 2021 3349

Ce răspuns a primit Ghiță Pelehra de la Primăria Constanța

23 Apr 2019 2542

Familia lui Ghiţă Pelehra şi-a extins afacerile. Iată cu ce se va ocupa!

09 Nov 2017 3888

Undă verde de la municipalitate pentru Iancu Pelehra. Este vizat blocul ridicat pe bulevardul Aurel Vlaicu

04 Nov 2017 6220

Iancu Pelehra, fiul omului de afaceri Ghiță Pelehra, și-a făcut o firmă

23 Oct 2017 2845

Răsturnare de situaţie Iancu Pelehra, iniţiatorul PUZ-ului din zona Aurel Vlaicu, a decis sistarea demersului

13 Nov 2015 3251