Asociația dezvoltatorilor imobiliari din România Urbanis - Precizări privind creditele Prima Casă

Referitor la recentele comunicate de presă, din care reiese, pe de o parte, posibilitatea majorarii avansului pentru creditele din cadrul programului Prima Casa, iar pe de alta parte, faptul ca Dl. Daniel Zamfir doreste reluarea discutiilor in Parlament privind introducerea darii in plata si pentru creditele Prima Casa, printr-un amendament la Legea nr. 77/2016 privind darea in plata, dorim sa va prezentam atat punctul de vedere al dezvoltatorilor imobiliari cat si opinia potentialilor consumatori de produse imobiliare, respectiv a persoanelor care solicita obtinerea unui credit de tipul Prima Casa in vederea achizitiei unei locuinte noi:
- La acest moment, creditele acordate in cadrul Programului Prima Casa, ocupa un procent de aproximativ 90% din totalul creditelor acordate pentru achizitia unei noi locuinte, acest lucru fiind un efect indirect al promulgarii Legii Darii in Plata, care a facut ca accesul la creditele ipotecare sa fie aproape imposibil pentru tineri, deoarece avansul solicitat de banci la creditele ipotecare a crescut la un procent de 30-40%;
 
- Aceasta pondere majora de 90% din totalul creditelor acordate si de aproximativ 80 % din totalul tranzactiile cu locuinte noi face ca, orice modificarea a conditiilor de acordare a creditelor in Programul Prima Casa sa afecteze in egala masura atat pe cei implicati in constructia de locuinte, dar mai ales, in ultima instanta, pe tinerii care sunt in cautarea unei noi locuinte si care astfel se vad nevoiti sa-si amane planurile de achizitie a unei locuinte pe un termen nedefinit;
Inca de la aparitia sa, dar mai ales in ultima perioada, programul Prima Casa a demonstrat fara niciun dubiu ca este cel mai de succes program guvernamental care a fost derulat in Romania in ultimul deceniu, deoarece:
a) Rata de default (neplata) este cea mai mica prin comparatie cu orice alt tip de credit ipotecar sau imobiliar;
b) A generat iesirea din criza imobiliara, criza care a afectat profund Romania si economia tarii in ansamblu, nu doar domeniul imobiliar;
c) A generat zeci de mii de locuri de munca in domeniul constructiei de locuinte, in domeniul materialelor de constructii, in toate industriile adiacente si implicit a contribuit la cresterea PIB-ului Romaniei sustinand aceasta crestere si in anul 2016;
d) A condus la incasarea de taxe si impozite, precum TVA-ul la vanzarea de locuinte, la materialele de constructii, impozit pe profit precum si obtinerea de venituri suplimentare la bugetele locale generate de constructia de noi locuinte, fapt care a facut ca, din incasarea acestor taxe si impozite, statul roman sa-si acopere costurile generate de garantiile acordate in cadrul Programului Prima Casa;
Avand in vedere cele de mai sus, solicitam urmatoarele:
Orice modificarea a Programului Prima Casa sa fie anuntata cu cel putin 12 luni inainte de momentul aplicarii sale, deoarece orice modificari au un impact fundamental atat asupra activitatilor economice ale agentilor economici implicati in constructia de locuinte, cat si un impact extrem de negativ asupra persoanelor care doresc sa-si cumpere o locuinta si care au nevoie de aceasta perioada pentru a-si putea planifica achizitia, avand nevoie de certitudine pentru a lua o decizie atat de importanta cum este cumpararea unei case;
Avand in vedere importanta strategica si sociala, atat pentru economia nationala cat si pentru tanara generatie, consideram ca, la adoptarea oricaror modificari privind derularea Programului Prima Casa, este absolut necesara consultarea atat a organizatiilor patronale din industria de constructii, organizatiilor ce reprezinta dezvoltatorii imobiliari cat si a opiniei publice, respectiv a tinerilor care doresc sa-si cumpere o locuinta. 
 
In cazul in care, modificarile legislative precum: aplicarea darii in plata la Programul Prima Casa, marirea avansului, neasigurarea finantarii si continuarii programului, vor fi introduse fara a se analiza suficient efectele directe si indirecte, atragem atentia asupra unor consecinte directe si imediate care se vor produce cu un grad foare mare de certitudine:
- sute de proiecte imobiliare, care se bazeaza pe continuarea programului, vor fi afectate de lipsa cumparatorilor si ar putea falimenta foarte multi antreprenori;
- mii de persoane ar putea pierde avansurile platite pentru locuintele in curs de construire si astfel se va diminua increderea in piata imobiliara;
- modificarile programului nu vor afecta doar creditele acordate prin Prima Casa, ci toata piata imobiliara si scaderea preturilor va avea un impact negativ pentru toti proprietarii de imobile, indiferent de valoarea sau de tipul acestora;

Consideram ca: Increderea este motorul cresterii economice. Fara incredere nu se poate vorbi de dezvoltarea pietei imobiliare si orice modificari conjuncturale sau populiste vor distruge foarte rapid increderea intr-o piata imobiliara, in care aceasta incredere a fost foarte greu castigata dupa aparitia crizei imobiliare. 

Secretar General al Asociatiei Dezvoltatorilor Imobiliari din Romania - URBANIS
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 761

Horoscop pentru miercuri, 21 februarie 2024. Ziua predispune la izolare pentru unii nativi

21 Feb 2024 910

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7188

Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, în distribuția spectacolului „Sistemul Perfect”, jucat în premieră la Constanța

29 Jan 2024 4004

S-a lăsat cu lacrimi Valentin Vrabie, prima conferință de presă, la Medgidia, după condamnarea definitivă (LIVE TEXT+VIDEO)

12 Oct 2023 2078

Judecător din Constanța, programat la interviu pentru avansare la Curtea Supremă

13 Sep 2023 1038

Simona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj! Prima reacție a sportivei de la Constanța

12 Sep 2023 1505

LIVE TEXT. Meci la Ovidiu Farul Constanța, victorie cu Sheriff Tiraspol, în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Jul 2023 1881

Cămin al groazei, în casa familiei lui Ilan Laufer. Azilul funcționa fără autorizație!

12 Jul 2023 5313

Ziua Justiției. Ce mesaj a transmis cu acest prilej procurorul general al PÎCCJ

02 Jul 2023 809

Polițist din Mangalia pierde procesul cu inspectorii de integritate (MINUTA)

26 Jun 2023 1338

Declarația de avere a lui Vergil Chițac. Cât de bogat este primarul Constanței? (DOCUMENT)

15 Jun 2023 2822

Prima Conectare Programul prin care familiile cu venituri reduse se pot branșa la rețelele de apă și canalizare

04 Jun 2023 976

Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea

11 May 2023 1612

LIVE TEXT. Superliga 7-2 cu Rapid București! Farul Constanța sprintează spre titlu în stil de mare campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

06 May 2023 4016