Ce decizie s-a luat în privinţa hotelului lui Nurhan Ali (document)

Membrii Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa au luat o decizie cu privire la viitorul hotel pe care doreşte să îl construiască preşedintele echipei masculine de handbal HC Farul Constanţa, Nurhan Ali. În şedinţa care a avut loc pe data de 2 martie 2017, Comisia tehnică din cadrul Primăriei Constanţa a emis următorul punct de vedere: „Autorizarea construirii imobilului solicitat se va realiza în baza elaborării şi aprobării unui plan urbanistic de detaliu care să detalieze reglementările urbanistice aprobate prin HCL nr. 121/2013 referitoare la retragerile construcţiilor faţă de limitele laterale ale terenului, astfel încât pe loturile 1-8 să se realizeze un ansamblu de construcţii cuplate, cu figurarea accesului la fiecare lot şi a locurilor publice de parcare care vor fi realizate pe terenul PMC reglementat ca parcare“.
 
Amintim că, în urmă cu două zile, ZIUA de Constanţa arăta că Nurhan Ali a solicitat emiterea certificatului de urbanism pentru proiectul „Construire imobil S+P+3-4E cu funcţiunea de hotel-apartament“. Hotelul pe care ar urma să îl construiască va fi situat în staţiunea Mamaia, în zona clubului nautic Pinguin, lot 4.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta punctul de vedere integral al Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 353

Firme Constanța Acţionarii Olimpic 2000 SA, convocați în Adunare Generală! Ce se află pe ordinea de zi

25 Mar 2024 454

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1074

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 500

Firme Constanța Nicolae Bucovală își deschide o firmă nouă!

20 Mar 2024 464

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 501

Mai multe puncte de lucru din Constanța ale Tomidana Prodcom SRL au fost închise

17 Mar 2024 496

Comisia pentru evaluarea managerilor instituțiilor de cultură subordonate CJC, cazate la Hotel Guci (DOCUMENTE)

15 Mar 2024 441

Solicitarea Boruz SRL, respinsă de Municipalitate Firma, controlată de Robert-Alexandru Gherghina nu poate construi pe Aleea Universităţii din Constanţa

14 Mar 2024 723

„Omagiu pentru mama armână”, organizat de comunitatea aromână din Tulcea

13 Mar 2024 562

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1572

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 611

Undă verde de la Mediu pentru blocul ridicat de firma lui Aristotel Cazacu pe strada Pescarilor din Constanța

05 Mar 2024 469

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

29 Feb 2024 554

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

28 Feb 2024 756