Corp nou cu două etaje şi sală de conferinţe Planuri măreţe pentru Muzeul de Artă din Constanţa. Ce spune Doina Păuleanu

Muzeul de Artă din Constanţa ar putea fi extins cu bani europeni. Directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că intenţionează să acceseze fonduri europene printr-un proiect transfrontalier România - Bulgaria.
 
„Avem nevoie de un milion de euro. Dorim să mai construim un corp P+2, unde vom avea o sală de conferinţe şi o sală pentru expoziţii temporare. De asemenea, dorm să reabilităm în interior sediul administrativ. Trebuie să depunem dosarul pentru bani europeni până pe 15 mai“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, dr. Doina Păuleanu.
 
În acest, sens, Muzeul de Artă din Constanţa a obţinut, pe data de 8 mai, de la Primăria Constanţa, două certificate de urbanism. Cel cu numărul 1238, din 8.05.2017, constă în „Extindere Muzeu de Artă cu un corp P+2e“. Cel de-al doilea, cu numărul 1239, din 8.05.2017, presupune „Reamenajare corp C3 sediu administrativ P+1e“. Ambele acte au o valabilitate de 24 de luni.

Istoricul muzeului

Muzeul de Artă este considerat pe plan naţional un important şi reprezentativ spaţiu de expunere, păstrare, valorificare şi cercetare a creaţiei vizuale româneşti din perioada modernă. Există şi un patrimoniu variat de artă contemporană, naţională şi locală, utilizat cu precădere în cadrul expoziţiilor temporare. Înfiinţat în anul 1961 cu un patrimoniu modest, aparţinând vechilor pinacoteci din Constanţa şi Balcic (deschise în anii 1935, respectiv 1937), Muzeul de Artă oferă publicului de pretutindeni peste un secol din evoluţia picturii, sculpturii şi graficii româneşti (circa 1840 - 1950), încercând în acelaşi timp să arate şi să fixeze, prin opere de referinţă, locul şi rolul Dobrogei, al peisajului de inspiraţie marină în contextul creaţiei naţionale.
 
Dintr-un patrimoniu de peste 7.800 de lucrări, sunt expuse permanent în jur de 1.500, atât la sediul din Constanţa, cât şi în cele două secţii din oraş şi judeţ - Muzeul de Sculptură „Ion Jalea“ (înfiinţat în urma donaţiilor sculptorului, din 1968, şi ale familiei sale, din 1984) şi Muzeul de Artă „Dinu şi Sevasta Vintilă“ Topalu (alcătuit prin donaţia dr. Gh. D. Vintilă către comuna natală, în anul 1960).
 
Expoziţia de bază a muzeului constănţean este structurată pe nuclee monografice/săli ale maeştrilor şi sugerează o imagine complexă a creaţiei fiecăruia, dar şi a direcţiilor de evoluţie din perioada modernă a artei româneşti. Instituţia de cultură constănţeană organizează numeroase expoziţii temporare din patrimoniul propriu (Muzeul din depozit, o manifestare anuală) sau din afară, ale unor etape, direcţii de evoluţie, personalităţi, tineri creatori pe cale de afirmare, artă românească, europeană şi universală, în organizare proprie sau în colaborare cu alte instituţii prestigioase din ţară şi din străinătate. De-a lungul deceniilor sale de existenţă, muzeul a editat cataloage de expoziţii, studii şi cărţi de specialitate, cercetări de antropologie culturală şi urbană, axate pe problematici specifice artei moderne şi spaţiului dobrogean.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Muzeul de Artă din Constanța va avea loc a doua ediție a Bienalei Naționale de Pictură. Perioada în care se va desfășura

21 Apr 2023 975

Ar fi împlinit 75 de ani Doina Păuleanu, cea care a dus Muzeul de Artă din Constanța pe culmile gloriei naționale

29 Mar 2023 1647

Doina Păuleanu (1948-2020)

29 Mar 2022 2859

Un an de la trecerea în neființă a Doinei Păuleanu

23 Dec 2021 1584

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilăׅ“ din Topalu, cel mai important muzeu rural din țară (galerie foto+video)

03 Nov 2021 5377

Expoziția Arhitecți şi proiecte din perioada antebelică din Constanța (1878-1916). În memoria Doinei Păuleanu

11 Oct 2021 3647

Au fost desemnați câștigătorii primei ediții a Bienalei Naţionale de Pictură „Doina Păuleanu“. Iată cine sunt aceștia!

27 Jul 2021 3205

Constanța culturală Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu“, la prima ediție

06 Jul 2021 3731

Constanța Prima ediție a Bienalei Naționale de Pictură „Doina Păuleanu“. Zeci de lucrări prezentate în cadrul expoziției

30 Jun 2021 2783

Constanța culturală Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu” și-a desemnat participanții

08 Jun 2021 3961

Zi așteptată cu speranță, dar și teamă Cui rămâne colecția de artă a Muzeului din Topalu? Ziua pronunțării

26 May 2021 2321

Muzeul de Artă Constanța Bienala Națională de Pictură „Doina Păuleanu”

22 Apr 2021 6036

#citește Dobrogea Doina Păuleanu și „urmele” sale

29 Mar 2021 2952

Doina Păuleanu – timpul n-a mai avut răbdare

04 Mar 2021 4685

Doina Păuleanu – critic de artă, manager al Muzeului de Artă Constanța timp de două decenii

16 Feb 2021 35270