Creditorii societăţii Gen Café Plus SRL, convocaţi la şedinţă! Ce vor stabili?



Cabinetul Individual de Insolvenţa Grecu Nicola, lichidator judiciar al debitoarei Gen Café Plus SRL, conform încheierii nr. 623/24.08.2016, pronunţată de către Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 4228/118/2016, în temeiul art. 47, alin. 1 din Legea 85/2014, convoacă adunarea generală a creditorilor societăţii Gen Café Plus SRL.
Adunarea generală a creditorilor va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din Constanţa, strada Olteniei nr. 31-33A, sc. A, et. 1, ap. 8, complex rezidenţial „Avram Iancu“, pe data 27 octombrie, ora 12.00. Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. Creditorii pot vota şi prin corespondenţă.
 
Pe ordinea de zi a şedinţei se află confirmarea lichidatorului judiciar - Cabinet Individual de Insolvenţă Grecu Nicola - şi stabilirea remuneraţiei lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 de lei, exclusiv TVA, şi 10% din totalul sumelor recuperate.
 
Pe lista creditorilor societăţii Gen Café Plus SRL se află Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, Polaris M Holding SRL, Coca-Cola HBC România SRl şi SeaShops SA.
 
Potrivit Registrului Comerţului, societatea Gen Café Plus SRL a fost înfiinţată în 2014, fiind în prezent în procedură de faliment, sub incidenţa Legii 85/2014. Sediul social al firmei se află în municipiul Constanţa, strada Ion Neniţescu nr. 9, iar capitalul social este de 200 de lei, integral vărsat. Asociat unic în cadrul societăţii este Omer Ghiulent, născut în 1984, în Constanţa, administrator judiciar fiind Cabinetul de Insolvenţă Grecu Nicola. Potrivit codificării CAEN, firma Gen Café Plus SRL se ocupă cu „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.