Dezbatere publică pentru blocul ridicat de egiptenii de la Rezkozan Impex SRL pe strada General Manu

Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Construire imobil S+D+P+M+4+6E+T cu funcţiunea de locuinţe şi spaţii comerciale“, amplasat în municipiul Constanţa, strada General Manu nr. 60, titular - SC Rezkozan Impex SRL. APM Constanţa poate emite sau respinge acordul de mediu.
 
Dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului va avea loc în municipiul Constanţa, bulevardul Tomis nr. 143A, etaj 9, camera 901, fostul Institut de Proiectări, în data de 21.08.2017, începând cu ora 16.00.
 
Reamintim că, în ediţia din 3 mai 2017, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „Egiptenii de la Rezkozan Impex SRL vor ridica un bloc de şase etaje pe strada General Manu“, în care arătam că reprezentanţii firmei menţionate au depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului memoriul de prezentare a proiectului „Construire imobil S+DE+P+M+4-6 etaje, cu funcţiunea locuinţe şi spaţii comerciale“, în vederea obţinerii acordului de mediu.
 
Investiţia va fi realizată pe strada General Manu nr. 60. Pentru acest bloc, Primăria Constanţa a emis Certificatul de urbanism nr. 50 din 9.01.2017, pe baza reglementărilor aprobate prin HCLC nr. 653 din 25.11.1999, şi a fost prelungită valabilitatea prin HCLM nr. 327 din 18.12.2015, respectiv faza PUZ, aprobată prin HCL nr. 145 din 25.02.2009. Noua clădire va avea la parter spaţii tip birouri, spaţii comerciale, iar la subsol, 14 locuri pe parcare. La etajele 1 - 6 vor fi amplasate apartamente de câte două camere, trei camere şi patru camere. Terenul pe care se propune construirea clădirii cu regim de înălţime S+DE+P+M+4-6 etaje are o suprafaţă de 274 mp. 

Rezkozan Impex SRL, în datele Registrului Comerţului  

Firma a fost înfiinţată în anul 2001 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 954.200 de lei, integral vărsat, este compus din 95.420 de părţi sociale. Firma este controlată de Hany Eltabei Elsaid Rezk, născut pe 10.08.1976, în Damietta, Egipt, cu 5% din capitalul social, Eltabie Elsaid Khalil Rezk, născut pe 19.10.1949, în Damietta, Egipt cu 5% din capitalul social, Taha Rezk, născut pe 24.07.1972, în Demmiette, Egipt, cu 45% cu din capitalul social, şi Hesham Rezk, născut pe 17.02.1970, în Demmiette, Egipt, cu 45% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Hany Eltabei Elsaid Rezk, Eltabie Elsaid Khalil Rezk, Taha Rezk şi Hesham Rezk. Rezkozan Impex SRL se ocupă de comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare.
 
Citeşte şi.
 
„Egiptenii de la Rezkozan Impex SRL vor ridica un bloc de şase etaje pe strada General Manu (document+galerie foto)“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța Familia Muntmark, undă verde de la Mediu pentru Parc Siliștea 3

28 Mar 2024 402

APM Constanța va emite acord de mediu O firmă din Cluj investește în satul Vadu, comuna Corbu într-o pensiune cu foișor și piscină

28 Mar 2024 457

APM Constanța Cine va construi un salon de evenimente festive la Hârșova?

28 Mar 2024 397

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 318

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 502

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 363

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 553

Bloc de 20 de etaje, în municipiul Constanța! Demersurile făcute de Maritimo Residence SRL

26 Mar 2024 3696

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 537

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 452

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 340

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 500

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 469

Dezbatere publică, la APM Constanța Eolenerg Project SRL va construi o centrală electrică eoliană în comuna Săcele

19 Mar 2024 429

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 322