După ce a evacuat o familie în prag de iarnă Al Stom Company, interesată de investiţii pe strada Arhiepiscopiei

După ce, în noiembrie anul trecut, familia care locuia în imobilul de pe strada Arhiepiscopiei nr. 17 a fost evacuată de proprietara clădirii, firma Al Stom Company, iată că acum societatea se pregăteşte să facă intervenţii pe proprietatea sa.
 
Al Stom Company a obţinut, vineri, certificat de urbanism de informare pentru adresa Arhiepiscopiei 17. Certificatul conţine doar date cu privire la restricţiile zonei în care se va construi (conform PUG). Aşadar, se prea poate ca firma să înceapă construcţia unui nou proiect la această adresă.
 
Amintim că Al Stom Company a obţinut în instanţă evacuarea familiei Tagariciu din locuinţa de pe strada Arhiepiscopiei nr. 17. În luna noiembrie a anului trecut, când evacuarea cu pricina a avut loc, s-a iscat un scandal de proporţii în momentul în care jandarmii şi poliţiştii au acţionat în forţă pentru a elibera imobilul. Totul a pornit când cinci membri ai unei familii au ameninţat că se vor arunca în aer deschizând butelia de gaz în situaţia în care vor fi evacuaţi din casa în care locuiau. Pentru a nu fi evacuat, un bătrân de 70 de ani şi-a legat picioarele cu lanţuri închise cu lacăt de un calorifer. La faţa locului au ajuns şi pompierii militari din cadrul ISU „Dobrogea“, dar şi o ambulanţă, iar poliţiştii au asigurat zona. Chiriaşii, adică familia Tagariciu, şi-ar fi dorit ca proprietarul casei să-i mai lase să stea în imobil cel puţin până la primăvară. Într-un final, oamenii s-au calmat, iar executorul judecătoresc a intrat să facă inventarul proprietăţii.
 
Citeşte şi
 
 Retrocedare cu cântec, pe strada Arhiepiscopiei din Constanţa (galerie foto+video)

Despre Al Stom Company
 
Potrivit datelor la zi de la Registrul Comerţului, Al Stom Company a fost înfiinţată în anul 1995 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Siretului. Firma are un capital social subscris de 100.000 de lei. Asociatul unic şi administrator al societăţii, care se ocupă de „lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru fluide“, este Alexandru Papadumitru, născut pe 26.11.1973, în Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Madalina

12 Aug, 2016 13:30

Da spuneti si de bonurile si salariile angajatiilor care nu leau dat de un año respectivo cinco luni

Articole asemanatoare

Familia Papadumitru a câștigat prin firma soției contractul de extindere a sistemului de canalizare din Hârșova (DOCUMENTE)

20 Aug 2022 4012

O nouă licitaţie pentru un imobil deţinut de AL Stom Company SRL în Eforie Sud. Preţul - diminuat (document)

24 Apr 2017 5877

Exclusiv UPDATE 2 - Retrocedare cu cântec, pe strada Arhiepiscopiei din Constanţa (galerie foto+video)

23 Nov 2015 4692

Îşi caută dreptatea la CNSC Al Stom Company SRL, nemulţumită de rezultatul unei licitaţii la CN ACN SA Constanţa (document)

03 Aug 2015 3072

Cum a pus mâna asocierea Al Stom Company - Iridex Group Import Export Filiala Costineşti pe un contract gras de la ABADL (documente)

25 May 2015 4964

Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Salonta, județul BihorAl Stom Company SRL în asociere cu Escalia Craus SA au câștigat un contract de peste șase milioane de euro (document)

27 Jan 2015 3405

SPIT Feteşti trebuie să se prezinte în instanţă

24 Nov 2014 2107

Adjudecat la aproape jumătate din valoarea estimată Cum au câștigat nemții de la Hochtief Solutions un contract râvnit și de Al Stom Company (documente)

25 Oct 2014 5405