Fosta firmă a lui Ionuţ Barbu va ridica un bloc de şase etaje pe şoseaua Mangaliei

Silva Prodimpex SRL intenţionează să ridice în municipiul Constanţa, pe şoseaua Mangaliei, un bloc de şase etaje. Pentru realizarea investiţiei, firma a obţinut, pe data de 13 aprilie, de la Primăria Constanţa, Autorizaţia de construire nr. 432 pentru „Construire imobil S+D+P+5/6e locuinţe colective cu garaj la subsol şi demisol şi spaţii comerciale la parter“. Autorizaţia de construire este valabilă 12 luni, iar blocul va fi edificat pe şoseaua Mangaliei nr. 177.
 
Silva Prodimpex SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Înfiinţată în anul 1991, firma este deţinută la ora actuală de Mihaela Caraman, născută pe 30.05.1982, în Constanţa. Capitalul social subscris, de 640 de lei, integral vărsat, este compus din 64 de părţi sociale. Mihaela Caraman este şi administratorul societăţii, care se ocupă de fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite.
 
În anul 2004, Anghel Biu, Vasilica Biu, Constantin Angel Biu şi Cristina Nicoleta Biu, în calitate de asociaţi ai SC Silva Prodimpex SRL, au decis cooptarea în societate ca asociat a lui Alexandru Răzvan Marin şi a lui Sorin Ionuţ Barbu. În cadrul aceleiaşi Adunări Generale, s-a decis retragerea din calitatea de asociaţi în societate a lui Anghel Biu, a lui Constantin Angel Biu şi a Cristinei Nicoleta Biu. În urma retragerii din firmă a acestora, capitalul social era deţinut de Alexandru Răzvan Marin şi Sorin Ionuţ Barbu. În anul 2013, cei doi s-au retras din societate, cesionând părţile sociale către Anton Rafte.
 
Ulterior, în decembrie 2015, Anton Rafte se retrage din societatea Silva Prodimpex SRL, cesionând toate părţile sociale către Mihaela Caraman. În anul 2015, Silva Prodimpex SRL a declarat o cifră de afaceri de zero lei şi niciun angajat.
 
Ionuţ Barbu este una dintre figurile publice cu notorietate în Constanţa. Cunoscut drept unul dintre oamenii alături de care Elan Schwartzenberg a derulat de-a lungul timpului afaceri, dar şi ca apropiat al fostului primar Radu Mazăre, Ionuţ Barbu este asociat în mai multe firme.
 
Mihaela Caraman mai deţine acţiuni în Arra Tour Agency SRL, SC D & G Expert Future SRL, SC Gec Auto AA SRL, GEC Auto Parts SRL, GEC International Spedition SRL.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihaela Caraman, prin Silva Prodimpex SRL, pierde definitiv un proces cu Primarul Municipiului Constanța

28 Jan 2024 1492

Proces deschis Primăriei Constanța! Ce firmă cunoscută dorește anularea unui certificat de urbanism

06 Apr 2022 1485

Ce se construiește În ce stadiu sunt lucrările la imobilul ridicat de fosta societate a afaceristului Ionuț Barbu, de pe șoseaua Mangaliei, din Constanța

08 Mar 2021 2811

Undă verde de la APM Constanța pentru supraetajarea imobilului de pe strada Maior Șofran al firmei Silva Prodimpex

30 Jul 2020 2130

Imobilul ridicat pe strada Maior Şofran de Silva Prodimpex va fi supraetajat

13 Nov 2019 2258

Silva Prodimpex SRL, demersuri pentru blocul de şase etaje de pe şoseaua Mangaliei. Acum vrea să-l supraetajeze

28 Aug 2017 3045

Partener de afaceri şi apropiat al primarului Radu Mazăre Omul de afaceri Ionuţ Barbu schimbă, astăzi, prefixul

06 Nov 2014 3240