Imobiliare

O clădire istorică, situată pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, va fi demolată. Undă verde de la municipalitate (galerie foto)

Aras Nurgian o obținut, pe data de 12 decembrie, Autorizația de desființare nr. 101, care vizează un imobil de pe bulevardul Ferdinand. Actul emis de municipalitate constă în: „Desființare imobil existent S+P+1E+terasă, cu respectare condiționări aviz Direcția Județeană de Cultură Constanța“. Autorizația de desființare face referire la imobilul situat pe bulevardul Ferdinand nr. 13. Actul este valabil 12 luni.
  
Precizăm că am încercat să luăm legătura cu Magdalena Tiță, directorul Direcției Județene pentru Cultură Constanța, pentru a afla mai multe detalii despre avizul instituției privind demolarea imobilului, dar aceasta nu a putut fi contactată.
 
De asemenea, menționăm că imobilul în cauză este o clădire abandonată, situată pe bulevardul Ferdinand, colț cu strada Mihai Viteazu, vizavi de Teatrul de Stat Constanța.
 
Reamintim că Aras Nurgian a obținut, pe data de 14 ianuarie 2017, două certificate de urbanism de la Primăria Constanța, care vizează două investiții imobiliare realizate în stațiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, în zona hotelului Apollo. Pentru cele două vile turistice cu parter și șase-opt etaje, investitorul a solicitat modificarea fațadelor, recompartimentări interioare și supraetajarea cu 20% a imobilului, cu un nivel din suprafața desfășurată. Reprezentanții Primăriei Constanța au impus însă unele condiții: modificarea proiectului se poate realiza doar după intabularea construcției la stadiul fizic deja autorizat.
 
Este vorba despre certificatele de urbanism nr. 342 și nr. 343, care presupun: „Modificare AC nr. 1751/10.11.2016 pentru «Construire imobil P+6-8E vilă turistică, construire împrejmuire, organizare de șantier» prin modificare fațade, recompartimentări interioare și supraetajare cu 20% imobil P+6-8e cu un nivel din suprafața desfășurată conform Legii nr. 50/1991, numai după intabularea construcției la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării.
 
Lucrările pentru modificarea fațadelor și supraetajare se vor realiza cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind volumetria și cu respectarea prevederilor documentației PUZ (HCL 121/2013) privind retragerea ultimului nivel menționată la înălțimea maximă admisibilă a clădirilor“ și „Modificare AC nr. 1752/10.11.2016 pentru «Construire imobil P+6-8E vilă turistică, construire împrejmuire, organizare de șantier» prin modificare fațade, recompartimentări interioare și supraetajare cu 20% imobil P+6-8E cu un nivel din suprafața desfășurată conform Legii nr. 50/1991, numai după intabularea construcției la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării. Lucrările pentru modificarea fațadelor și supraetajare se vor realiza cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind volumetria și cu respectarea prevederilor documentației PUZ (HCL 121/2013) privind retragerea ultimului nivel menționată la înălțimea maximă admisibilă a clădirilor“.
 
În 2016, Aras Nurgian a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța proiectul „Construire imobil subsol (demisol) P+6+8 etaje - vilă turistică“. Terenul vizat pentru realizarea proiectului este situat în nordul stațiunii Mamaia, zona hotelurilor Dorna și Apollo, pe malul estic al lacului Siutghiol. Suprafața terenului pe care va fi edificată vila turistică de opt etaje este de 3.288 mp. Terenul se află în proprietatea beneficiarului, în baza contractului de schimb cu Primăria Constanța autentificat cu numărul 3642/19.12.2012.
 
Potrivit Certificatului de urbanism nr. 4565/29.12.2015, folosirea actuală a amplasamentului vizat este de teren liber, iar destinația stabilită prin planurile de urbanism și amenajarea teritoriului este aceea de vilă turistică. Viitorul imobil va avea 70 de unități locative - 40 de apartamente cu două camere și 30 de apartamente cu trei camere, spații de primire și anexe tehnice. Clădirea va avea retragerea față de aliniament de la bulevardul Mamaia de minimum 8,15 metri. Investitorul va asigura 25 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoane cu dizabilități fizice.
 
În anul 2012, terenul în suprafață de 2.424,20 de metri pătrați, în valoare de 1.430.278 de euro (590 de euro/mp), deținut de Nurghian Aras și Ali Riza Aras, situat pe aleea Daliei, a fost schimbat cu terenul în suprafață de 3.043 de metri pătrați, care valora 1.430.210 euro (470 de euro/mp), din domeniul privat al municipiului Constanța, situat în stațiunea Mamaia, zona mal lac - hotel Apollo.
 
Citește și: 
 
Schimb „productiv“ de terenuri cu Primăria Constanța
Încă o vilă turistică de opt etaje, pe malul lacului Siutghiol

 
Pentru cine se face tranzacția
Primăria schimbă un teren din Mamaia cu unul la Casa de Cultură

 
Două vile turistice de opt etaje de pe malul lacului Siutghiol, supraetajate. Condiții impuse investitorului Aras Nurgian

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

condor

04 Jan, 2018 13:07

Oare de ce,arhitectii nu construiesc cladiri cu aspect la exterior cu arhitectura inspirata din anii interbelici....

Demolatorul

30 Dec, 2017 03:49

1."O cladire abandonata", culmea si-n mijlocul targului,dar care totusi are proprietari doua persoane private. Daca era "abandonata",intra automat in patrimoniul Primariei.Din domeniu public ,cum a ajuns in proprietate privata????S-a organizat licitatie? 2.Problema nu este ca se demoleaza si se construieste alta cladire, ci ce fel de cladire se va construi pe locul acela.Se va face un nou kitsh din sticla si otel ,sau se va construi o cladire de bun simt ?

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.