Omul de afaceri Costică Zelca face o staţie de betoane

Omul de afaceri Costică Zelca continuă investiţiile. Recent, a anunţat că intenţionează să construiască o staţie pentru preparare betoane, care va fi amplasată în oraşul Ovidiu.
 
În acest sens, Stop Invest Construcţii SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Construire staţie preparare betoane şi împrejmuiri“, în vederea emiterii acordului de mediu. Staţia de betoane va fi amplasată în oraşul Ovidiu, strada Gării nr. 2A, lot 2.
 
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Constanţa, zilnic, între orele 9.00 şi 13.00, sau la sediul sediului societăţii, hotel Oxford, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 13.00. Observaţiile publicului pot fi transmise zilnic la sediul APM Constanţa, între orele 9.00 şi 13.00.
 
„Este o nouă investiţie pe care o vom realiza în zona industrială a oraşului Ovidiu. În mare parte, betonul va fi folosit pentru imobilele ridicate de mine“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Costică Zelca.

Stop Invest Construcţii SRL, în datele Registrului Comerţului

Firma a fost înmatriculată în anul 2011 şi are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 202A, hotel Oxford, camera 4. Capitalul social subscris al societăţii, de 200.000 de lei, integral vărsat, este compus din 20.000 de părţi sociale. Asociat unic şi administrator este Costică Zelca, născut pe 20.12.1963, în Slobozia, Ialomiţa. Stop Invest Construcţii SRL desfăşoară lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Costică Zelca mai este asociat în Romfish Marina SRL, Stop SRL, SC Petrol Primo Company SRL (radiată), SC Atalanta Bunker SRL (radiată).
 
Stop SRL este societatea care a construit celebrul complex Mamaia Summerland, unde Consiliul Judeţean Constanţa a cumpărat apartamente ca să-i cazeze pe medicii specialişti aduşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 
Costică Zelca a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, alături de alţi 18 inculpaţi (persoane fizice şi juridice), în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român. Zelca este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

Citeşte şi: 

Constănţenii se pot opune! Dezbatere publică pentru un complex rezidenţial ridicat de Stop SRL în Mamaia Nord

Extinderea firmei lui Costică Zelca, blocată de Primăria Constanţa!

Un nou ansamblu rezidenţial Stop SRL, controlată de Zelca, vrea să ridice 18 blocuri în Mamaia

Autorizaţie de construire pentru Stop SRL - Un bloc din nordul staţiunii Mamaia creşte pe verticală

Cu girul Primăriei Constanţa - Imobilul de un etaj al Stop SRL ridicat în Mamaia creşte pe verticală.


File din al treilea dosar al lui Nicuşor Constantinescu Motivul pentru care a fost trimis în judecată Costică Zelcă alături de şeful CJC

Costică Zelcă a fost condamnat la cinci ani de închisoare. SC Stop SRL, obligată să mediatizeze sentinţa la TV Neptun

Omul de afaceri Costică Zelca, nemulţumit de pedeapsă. A fost condamnat alături de Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă investiție Alezzi, în zona Pescărie, din Constanța. Demersuri făcute la Agenția pentru Protecția Mediului

06 Feb 2024 981

Imobiliare Constanța Costică Zelca poate face modificările la Hotel Oxford! Răspuns pozitiv de la APM Constanța

17 Oct 2023 1652

Ce spune omul de afaceri Costică Zelca Primarul Constanței, autorizat de judecători să desființeze lucrările reclamate de la Primo Residence! Stop SRL face apel (FOTO)

27 Sep 2023 10421

Date din proiect. Modificări la Hotelul Oxford din Constanța. Ce dorește să facă firma Stop SRL? (DOCUMENT)

24 Sep 2023 1479

Delta Force Construction SRL ar putea intra în insolvență! Legături cu Sofra Turkish Restaurant și cu Costică Zelca, de la Stop SRL!

22 Jun 2023 1772

Costică Zelca de la Stop SRL supraetajează o clădire de la Hotel Oxford. Ce va amenaja?

07 Jun 2023 2337

Blocuri de 10 și 12 etaje, în municipiul Constanța, ridicate de Alezzi Beach Resort SRL

13 Mar 2023 5489

Stop SRL, firma familiei Zelca, supraetajează un bloc de la 1 la 8 etaje în zona Summerland

08 Mar 2023 4352

Costică Zelca de la Stop SRL ar trebui să desființeze ultimul etaj construit la blocurile din zona Primo

22 Feb 2023 8724

Asociat nou în firma Sofra Turkish Restaurant Constanța

29 Jan 2023 6693

Costică Zelca, răspuns negativ de la Primăria Constanța. „Lupta” se dă în instanță pentru blocurile de la Primo

22 Oct 2022 3223

Ce au decis judecătorii în dosarul deschis de Stop SRL, controlată de Costică Zelca, împotriva Primăriei Constanța

08 Jun 2022 2155

Compania Stop SRL, controlată de afaceristul Costică Zelca, la judecată cu Municipiul Constanța, pentru o autorizație de construire

10 Jan 2022 3261

Cum a „revigorat“ Curtea de Apel Constanța uraganul imobiliar născut din Dosarul Retrocedărilor! Hotărârea i-ar putea viza pe mai mulți proprietari ai terenurilor

26 Nov 2021 2453

Procesul ce ar putea „clătina“ recuperarea terenurilor din Dosarul Retrocedărilor a ajuns la Curtea de Apel Constanța!

29 Sep 2021 2914