Imobiliare

Restaurantul Ammos by Blue Beach se extinde. Asociaţi sunt grecul Skantzikas şi firma administrată de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu

Proprietarii firmei Blue Beach SRL intenţionează să îşi extindă terasa pe care o deţin în staţiunea Mamaia, în acest sens depunând la Primăria Constanţa documentaţia pentru obţinerea avizelor necesare. 
 
Luni, 30 ianuarie, Primăria Constanţa a eliberat Certificatul de urbanism nr. 225 societăţii Blue Beach SRL, pentru proiectul „Extindere imobil parter existent - alimentaţie publică“, din staţiunea Mamaia, strada Lamia nr. 6, Constanţa. Potrivit site-ului bluebeach.ro, pe aleea Lamia nr. 6 funcţionează complexul Blue Beach Studios, care cuprinde spaţii de cazare, restaurantul Ammos şi plaja Blue Beach.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Blue Beach SRL a fost înfiinţată în 2003 şi are sediul social în municipiul Constanţa, pe aleea Lirei nr. 35B. Capitalul social al firmei este de 37.500 de lei, integral vărsat în 3.750 de părţi sociale. Asociaţi sunt Mega Development SRL, cu sediul pe strada Pescarilor nr. 96, cu un aport la capital de 18.750 de lei, adică 50%, Teodora Maria Skantzikas, născută pe 16.03.1975, cu un aport de 6.750 de lei, adică 18%, Antonios Gioxas, cetăţean grec născut pe 22.08.1967, care deţine 11.250 de lei, adică 30% din capital, şi Ioannis Skantzikas, cetăţean grec, născut pe 19.01.1956, cu un aport la capital de 750 de lei, respectiv 2% din capital. Administratorul societăţii este Nicolaos Skantzikas, cetăţean grec, născut pe 6.05.1965. Societatea se ocupă, conform codificării CAEN, cu hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare.

Restaurantul Ammos by Blue Beach a fost amendat de ANPC în 2015

În vara anului 2015, sectorul de plajă aparţinând Blue Beach SRL, incluzând restaurantul Ammos, a fost vizitat de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi a primit amenzi totale de 40.000 de lei. 20.000 de lei a fost prima amendă, pentru că plaja era aproape în totalitate ocupată de şezlonguri. Ulterior, inspectorii ANPC au descoperit chiar că aceasta funcţiona fără autorizaţie, drept pentru care a mai fost aplicată o amendă de 10.000 de lei. 10.000 de lei a fost o altă amendă, aplicată deoarece în bucătăria restaurantului s-au găsit produse neetichetate şi expirate.
 
Firma Blue Beach SRL a obţinut, prin intermediul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, de la Primăria Constanţa, pe data de 10 martie, Autorizaţia de construire nr. 386. Obiectul autorizaţiei, a cărei valabilitate a fost stabilită până în luna mai 2016, era „amenajare plajă turistică, situată în Mamaia, sector I, subsector XI, investiţie realizată de SC Blue Beach SRL“, conform contractului de închiriere nr. 1742/8269/AM/27.05.2013.
 
Blue Beach SRL a fost înfiinţată în anul 2003, cu sediul social stabilit în municipiul Constanţa, aleea Lirei. La momentul înfiinţării, asociaţi în societate erau: Ioannis Skantzikas, născut la data de 19.01.1956, în localitatea Minas, Lakonias, Grecia, Gioxas Antonios, născut la data de 22.08.1967, în Atena, Grecia, şi SC Mehmetoglu SRL. Potrivit Monitorului Oficial din 8 mai 2014, asociaţi în Blue Beach SRL erau: Ioannis Skantzikas, cu domiciliul în Grecia şi rezidenţa în România, care deţinea 2% din capitalul social, Teodora Maria Skantzikas, care deţinea 18% din capitalul social, Gioxas Antonios, cetăţean grec cu domiciliul în Grecia şi rezidenţa în Constanţa, care deţinea 30% din capitalul social, şi Mega Development SRL (50%).
 
Mega Development este administrată de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu. Administratorul societăţii Blue Beach este Nikolaos Skantzikas. Potrivit vrajitorul.eu, în anul 2013, societatea cu 13 angajaţi a declarat o cifră de afaceri de 2.201.963 de lei şi un profit net de 1.089.354 de lei.

Asociatul Mega Development SRL, vechi prieten al lui Radu Mazăre

Deşi este un nume de provenienţă elenă, Skantzikas nu este deloc străin de peisajul constănţean autohton. În 2005, a apărut pentru prima dată informaţia că mare parte din averea „cash“ a fostului primar a fost cedată cetăţeanului grec Ioannis Skantzikas, adică 600.000 de euro. Informaţia se regăseşte şi în declaraţia de avere a lui Radu Mazăre completată pe 13.06.2014, ultima depusă, de altfel. Astfel, la rubrica „Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate“, se aminteşte suma de 600.000 de euro cu care a fost împrumutat Ioannis Skantzikas. Născut la Atena, numele acestuia apare în toate cercurile de relaţii din jurul lui Mazăre. Face afaceri la Constanţa din 2001, anul în care şi Radu Ştefan Mazăre se instalase în fotoliul de primar. Relaţia dintre Ioannis Skantzikas şi Radu Mazăre era atât de apropiată în 2005, încât fostul primar al Constanţei a fost invitat la nunta din Grecia a „datornicului“ cu o mai tânără româncă.
 
Din Registrul Comerţului, aflăm că Ioannis Skantzikas este asociat în următoarele societăţi: Black Sea Suppliers SRL, Blue Beach SRL, Europroiect SRL, Instalatorul SRL, Iolkos Invest SRL, Metal Trade SRL, Oro Construct SRL, Oro Invest SRL, Romexpress Line SRL şi Eurobalkan Blasting SRL (radiată). Ca administrator apare în majoritatea acestor firme şi în plus în Zolmar Ius SRL, din Agigea.
 
Reamintim că în firma Mega Development SRL este implicat şi numele Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu. Conform ultimelor date de la Registrul Comerţului, Mega Development SRL a fost înfiinţată în 2001 şi este deţinută de Talmage Overseas Limited, societate cipriotă. Capitalul social al firmei, care se ocupă de „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun“, este de 500 de lei, iar administratorul firmei este Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
 
Sorina-Gina Hortolomei-Moscu a fost trimisă în judecată de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, ea fiind acuzată de două infracţiuni de spălare a banilor. Tot în prezenta cauză este judecat şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, el fiind bănuit de patru infracţiuni de abuz în serviciu. Dosarul se află pe masa judecătoarei Mihaela Vlăşceanu, din Tribunalul Constanţa.

Citeşte şi:

Sectoare de plajă din Năvodari scoase la licitaţie de ABADL pe 10 iunie, adjudecate de firme nou-înfiinţate

Fără autorizaţie şi cu mâncare expirată
Terasa grecului împrumutat de Mazăre, amendată de Protecţia Consumatorilor (galerie foto+video+document)


Împrumutat de Mazăre cu 600.000 de euro Grecul Skantzikas şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu amenajează o plajă în Mamaia (documente)

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Blue Beach Midia SRL Firmă nouă în domeniul baruri la Corbu

24 Aug 2017 611

Control al poliţiştilor în zona Blue Beach. Ce s-a întâmplat cu vânzătorii ambulanţi

06 Aug 2016 685

Sectoare de plajă din Năvodari scoase la licitaţie de ABADL pe 10 iunie, adjudecate de firme nou-înfiinţate

01 Jul 2016 2851

Oro Invest, firmă „polispecializată“ Grecul împrumutat de Mazăre îşi extinde una dintre afacerile din Constanţa

04 Aug 2015 1330

Fără autorizaţie și cu mâncare expirată Terasa grecului împrumutat de Mazăre, amendată de Protecția Consumatorilor (galerie foto+video+document)

18 Jul 2015 4777

Mâncare şi produse expirate Plaja Ammos by Blue Beach, amendată cu 30.000 de lei. Nu are nici autorizaţie de funcţionare (galerie foto+video)

17 Jul 2015 2189

Împrumutat de Mazăre cu 600.000 de euro Grecul Skantzikas şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu amenajează o plajă în Mamaia (documente)

12 Mar 2015 5417

Pagini din istoria muzicii rock Moare bateristul trupei The Beach Boys. Funerarii aprobate de Ronald Reagan (video)

28 Dec 2014 1075

Tragedie la Hollywood A murit unul din marii actori de seriale difuzate şi în România

18 Oct 2013 1831

Premiile în turismul de pe litoralul românesc acordate în cadrul Fashiontv Summer estival 2013

01 Sep 2013 1622

Sorina-Gina Hortolomei-Moscu face plajă cu grecii

28 May 2011 3434

Firma datornicului lui Mazăre deschide vilă în Mamaia

01 Apr 2011 2929

Datornicul lui Mazare, reconfirmat administrator al Blue Beach

09 Jun 2010 3367

Exclusivitate Lista constructiilor ramase de demolat pana pe 15 iunie

17 May 2010 3006

Cine se imbogateste din Centura Constantei?!

27 Mar 2009 13991