Runda a doua a demolarilor constructiilor ilegale va fi stabilita astazi

cap_8.jpg„Până la acest moment am demolat 60 de active de pe litoral şi au mai rămas 27, care au primit deja somaţii", a declarat ieri şeful ITC, Gigi Chiru, la o zi după ce s-a încheiat prima etapă a acţiunii de desfiinţare a construcţiilor ridicate ilegal pe plajele Mării Negre

Şeful Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa a mai menţionat că prima etapă a demolărilor construcţiilor ilegale amplasate pe plajă s-a finalizat cu succes, aproximativ 40% dintre acestea fiind desfiinţate.

Chiru a mai precizat că în cursul zilei de azi se va primi, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, noul program cu construcţiile care au scăpat din calea buldozerelor în prima etapă. Acesta a adăugat şi faptul că până la acest moment, despre nicio staţiune nu se poate spune că acţiunea s-a finalizat 100%. „Până la acest moment am demolat 60 de active de pe litoral şi au mai rămas 27, care au primit deja somaţii. Urmează în cursul zilei de mâine (n.r. azi) să primim programul cu etapa a doua a demolărilor".

Şeful ITC a admis ieri, aşa cum a precizat în urmă cu mai multe zile şi ministrul MDRT, Elena Udrea, faptul că aceste construcţii ilegale nu aveau cum să fie ridicate fără complicitatea administraţiilor locale, precizând că unii dintre primarii localităţilor limitrofe litoralului s-au arătat nemulţumiţi de faptul că „li se face curăţenie în propria curte". „Toate administraţiile locale au fost complice, de la Năvodari, până la Limanu", a conchis directorul ITC.

Zilele trecute, Chiru a menţionat că acţiunea ar putea continua şi pe perioada sezonului estival, existând posibilitatea ca demersul să aibă mai mult succes, pentru că toate spaţiile ar urma să fie deschise comerţului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Proces amânat între un hotel din județul Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

18 Apr 2024 236

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 403

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 369

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 626

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1026

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 594

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1172

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 532

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 456

De 1 Mai și Paște, CFR suplimentează trenurile spre litoral

14 Apr 2024 500

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 709

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 539

Afaceri Constanța Un nou hotel de pe litoral își caută proprietari. Aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord se vinde pentru 3,2 milioane de euro

13 Apr 2024 871

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1042

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 775