Info Sud-Est

info-sud-est.ro Desființarea Liceului Agricol „Palas” și planurile ministrului Dobre

• La începutul lunii martie, Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului, a declarat că actualul Colegiu Tehnic „Pontica” din Constanța (fostul Grup Școlar Agricol „Palas”) va fi desființat și, în locul acestuia, va funcționa un centru de formare în domeniul turismului și alimentației publice.

• Zoia Gabriela Bucovală, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că nu cunoaște detalii despre acest subiect, că nu i s-a adus la cunoștință o asemenea propunere și că, cel puțin momentan, nu există niciun document oficial care să confirme o viitoare desființare a instituției de învățământ preuniversitar.

• Și conducerea liceului susține că nu știe nimic despre planurile ministrului Turismului și că nu a fost înștiințată de nicio instituție cu privire la o eventuală desființare a colegiului. Directorul Anghel Vasile a aflat de la radio că ministrul Turismului are de gând să-i desființeze liceul.

• Mai mult decât atât, directorul și profesorii liceului nu înțeleg de ce este nevoie de înființarea unui centru de formare în domeniul turismului dacă atât liceul propus spre desființare, cât și alte licee din Constanța, formează deja specialiști în turism – o parte a elevilor care își finalizează studiile liceale prin obținerea atestatului de „tehnician în turism”.

• Contactat telefonic de jurnaliștii Info Sud-Est, ministrul Turismului a declarat că proiectul va fi implementat în viitorul foarte apropiat dar că, într-o primă etapă, se urmărește identificarea unor soluții pentru ca elevii să își poată continua studiile, iar profesorii să nu rămână fără locuri de muncă. Ministrul Dobre a mai precizat că speră ca „această problemă să fie rezolvată până în toamnă”.

Ministrul Dobre vrea să formeze specialiști în turism după model portughez

În 3 martie 2017, Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului, a declarat că actualul Colegiu Tehnic „Pontica” (fostul Grup Școlar Agricol „Palas”) va fi desființat și, în locul acestuia, va fi înființat un centru de formare a personalului din domeniul turismului. Declarația ministrului a fost făcută în cadrul evenimentului „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017” și a stârnit controverse și reacții aprige în rândul profesorilor și elevilor de la instituția de învățământ constănțeană.

Contactat telefonic, ministrul Dobre a declarat pentru Info Sud-Est că un proiect similar va fi implementat în foarte scurt timp în Bușteni:

„În primul rând, proiectul centrului de formare în turism va fi implementat la munte, la Bușteni, unde există deja o infrastructură creată și trebuie să preiau centrul de pregătire profesională de la Ministerul Economiei. Ne rămâne doar să ne apucăm de treabă”, a precizat ministrul Turismului.

În cazul Constanței, lucrurile nu sunt la fel de simple. Colegiul Tehnic „Pontica”, fostul Liceul Agricol „Palas”, se află în partimoniul Ministerului Educației și, pentru ca planurile ministrului Turismului să se materializeze ar trebui ca, mai întâi, să fie rezolvată problema profesorilor și generațiilor de elevi care nu vor fi absolvit până la momentul desființării liceului:

„În ceea ce privește Constanța, lucrurile sunt mult mai complicate pentru că trebuie să discut mai întâi cu ministrul Educației. Am avut deja o discuție principială cu dumnealui. Apoi, trebuie văzut ce se întâmplă cu copiii și profesorii de la liceu. Așa că până nu am o discuție clară cu ministrul Educației, să vedem unde se vor transfera copiii, unde vor fi duși, mai durează. Dar, oricum, n-o să ajungă nimeni în stradă, trebuie să găsim soluții și să rezolvăm problema copiilor și profesorilor. Iar persoanele care vor urma cursurile de calificare sau recalificare vor ajunge în unități și își vor găsi locuri de muncă”, a mai adăugat Dobre.

Ministrul Turismului ne-a povestit despre vizita de lucru pe care a efectuat-o în Lisabona împreună cu ministrul Economiei și despre cum și-ar dori să implementeze și să adapteze modelul portughez de formare a specialiștilor în turism:

„Am fost în Lisabona împreună cu ministrul Economiei, unde am vizitat școala de pregătire profesională de la Lisabona cu o pregătire de „doar” 50 de ani și am discutat despre un schimb de experiență româno-portughez. Noi suntem interesați să implementăm modelul lor pentru că s-a dovedit a fi unul de succes. Vom semna un protocol după care statul portughez ne va pune la dispoziție partea de școlarizare în turism și alimentație publică pentru cei interesați, inclusiv profesori pentru formare, iar apoi ei ne trimit profesori din Portugalia pentru centrele de turism și platforma pentru realizarea curiculei. Vom încerca să adaptăm modelul portughez la realitățile noastre. Ei fac lucrul acesta din liceu, din clasa a IX- a, cum erau la noi școlile profesionale, și apoi își continuau studiile în facultate sau se puteau angaja imediat, doar cu studii medii”, a precizat ministrul Turismului.


Autor Andreea Pavel 
 
 
Articolul integral poate fi citit pe info-sud-est.ro.


Sursa text + foto: info-sud-est.ro

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Titus Dobre „România are șansa de a atrage investiții străine consistente”

02 Jun 2014 1207

Află cine le-a luat locul lui Radu Babuş şi Mircea Titus Dobre

20 Dec 2012 1282