Info Sud-Est

info-sud-est.ro Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului

Ministrul Turismului, deputatul de Constanța Mircea Titus Dobre, a confirmat pentru ziarul Info Sud-Est că niciun membru al Guvernului nu s-a opus adoptării ordonanțelor. Totodată, ministrul susține că ordonanțele au fost corecte din punct de vedere al respectării procedurilor, dar a declarat că nu știe ce să spună despre conținutul ordonanțelor:

„Da, niciun membru nu s-a opus. Nici eu nu m-am opus. Este o chestiune asumată de toți membrii Guvernului și singurul lucru pe care îl dorim la ora actuală este să se respecte procedura”.


Întrebat fiind de ce nu vrea să discute despre conținutul ordonanțelor și de ce refuză să-și asume o poziție clară față de efectele devastatoare ale adoptării celor două ordonanțe, Dobre a declarat că este economist și nu înțelege conținutul ordonanțelor:

„Deci dacă vreți să mă băgați în conținut, nu pot să intru în conținut că nu mă pricep! Credeți că cel de la Justiție știe chestiuni legate de atestarea stațiunilor?”.


Ministrul Turismului n-a știut să justifice nici graba colegilor din cabinet de a trece hoțește, în toiul nopții, ordonanțele rușinii care îi vor fi salvat pe cei mai mulți dintre actualii sau foștii primari, președinți de consilii județene, parlamentari, miniștri, magistrați și alții cercetați pentru abuz în serviciu, conflict de interese ș.a.m.d:

„Dar nu mă întrebați pe mine. Despre ordonanțe habar n-am, se discută de 2-3 săptămâni despre ele. Nu e domeniul meu de activitate, ce vreți să vă spun?”.


Cu privire la amploarea protestelor și la reacțiile vehemente apărute în urma adoptării ordonanțelor, în mod halucinant, Titus Dobre a comparat furia oamenilor din ultimele zile cu nemulțumirile apărute în urma adoptării legii impozitului specific...

Articolul integral poate fi citit pe info-sud-est.ro
Autor: Andreea Pavel
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă rundă de discuții între Ministerul Turismului și ANPC. Ce subiecte au fost dezbătute

12 Dec 2017 393

Anunț important de la Ministerul Turismului. Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță în 2018

11 Dec 2017 270

Ministrul Turismului, întâlnire cu reprezentanții ANPC. Ce subiecte au fost analizate

11 Dec 2017 231

România – Portugalia, Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul turismului

21 Nov 2017 488

Ministerul Turismului organizează ședință operativă în urma cazului Omnia Turism

20 Oct 2017 440

Cazul Omnia Turism schimbă legislația în domeniu. Agențiile de turism nu vor mai putea vinde pachete turistice mai devreme de 12 luni de la data plecării

18 Oct 2017 965

Cazul Omnia Turism. Ce a declarat ministrul turismului şi care este situaţia românilor păgubiţi

18 Oct 2017 882

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, se află în perioada 25-28 septembrie 2017 la Bruxelles, pentru a participa la o serie de acțiuni de interes comun în domeniul turismului

28 Sep 2017 1275

Astăzi este Ziua Mondială a Turismului. Ministerul lansează Ghidul Turistului Responsabil

27 Sep 2017 496

Se doreşte înfiinţarea unei noi structuri de ordine publică - Poliţia Turistică!

27 Sep 2017 913

Clasificarea unităţilor turistice, în sarcina Consiliului Judeţean Proiectul Legii Turismului introduce dreptul de preempţiune pentru hotelieri privind închirierea plajelor (galerie foto)

26 Sep 2017 650

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre participă la Constanța la o dezbatere publică a proiectului Legii Turismului (document) (galerie foto+video)

25 Sep 2017 1047

Proiectul Legii Turismului se discută şi la Constanţa

25 Sep 2017 656

Delegație condusă de ministrul Mircea Dobre la cea de-a 22-a Adunare Generală a Organizației Mondiale a Turismului, Chengdu, China (galerie foto)

15 Sep 2017 422

România, noul membru al Organizației Mondiale a Turismului Mircea Titus Dobre a susținut candidatura României în cadrul OMT

11 Sep 2017 689

Ministrul Turismului a declarat că Portul Diamant va fi amenajat la granița dintre Constanța și stațiunea Mamaia. Ce alte investiții vor avea loc pe litoral

30 Aug 2017 565

Instituțiile publice pot acorda vouchere de vacanță, în 2017, dacă le cuprind în buget la rectificare. Ce se întâmplă cu acestea din 2018

02 Aug 2017 652

Angajații Primăriei Constanța vor primi vocherele de vacanță în 2018

31 Jul 2017 735

Staţiunea Mamaia ar putea avea primărie? Cine a lansat ideea şi ce spune prim-ministrul Tudose (video)

20 Jul 2017 8226

Investiţie de milioane de euro Prim-ministrul Tudose, Liviu Dragnea şi ministrul Turismului au tăiat panglica hotelului de cinci stele Phoenicia Royal, al lui Mohammad Murad (galerie foto)

20 Jul 2017 2425

Liderul comunist Liu Yunshan‎ a decolat de pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu

18 Jul 2017 1033

Voucherele de vacanță pe ultima sută de metri. Când vor fi oferite angajaților

30 Jun 2017 869

Shhaideh, Mişa şi Dobre CV-urile, averile şi interesele miniştrilor constănţeni din cabinetul Tudose (documente)

29 Jun 2017 4362

Cine este Mircea-Titus Dobre, propus pentru funcţia de ministru al Turismului

28 Jun 2017 1595

Wall-street. Ministrul Turismului Nu văd cum se poate face exportul nămolului din Lacul Techirghiol, cred că este o temă falsă

04 Jun 2017 3112

Vinul.ro Ministrul Turismului crede într-o Zi Națională a gastronomiei și vinurilor

30 May 2017 3274

Legea turismului şi legea tichetelor de vacanţă intră în dezbatere publică

22 May 2017 1590

Ministerul Turismului a organizat workshop-ul cu tema „Master planul de investiții în turism”

15 May 2017 630

Proiect privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului. Modificări de organigramă şi desființarea reprezentanțelor externe

03 May 2017 814

Ce spune Mohammad Murad, preşedintele FPTR, despre turismul românesc. Replica ministrului Turismului

23 Apr 2017 2492

Ministrul Mircea Dobre, la Constanţa, dezamăgit de unii hotelieri „Sper să avem un sezon estival mai bun ca anul trecut“ (galerie foto)

22 Apr 2017 1738

info-sud-est.ro Desființarea Liceului Agricol „Palas” și planurile ministrului Dobre

03 Apr 2017 756

Ministrul Mircea Titus Dobre, la simpozionul organizat de CCINA Constanţa „Turismul este o prioritate pentru România“. Ce a mai declarat (video)

04 Mar 2017 1466

LIVE TEXT Ministrul Turismului, supărat de absenţa reprezentanţilor ABADL la simpozion. Ce vrea să-i determine pe români (video)

03 Mar 2017 1111

Mohammad Murad, preşedintele FPTR - „Nu putem aştepta şase luni ca primarul să semneze o autorizaţie pentru refacerea unei faţade“

03 Mar 2017 3425

Liceul Agricol Palas va fi desfiinţat! Ce declară ministrul Mircea Titus Dobre

03 Mar 2017 3675

LIVE TEXT. Prezent ministrul Mircea-Titus Dobre Are loc simpozionul „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017” (galerie foto+video)

03 Mar 2017 1663

Ministrul Mircea Titus Dobre, la deschiderea oficială a Târgului de Turism. Ce spune despre strategia pentru promovarea litoralului

16 Feb 2017 1050

UPDATE 3 PSD, vot unanim pentru susţinerea Guvernului. Dobre nu aprobă gestul demisiei. Liberalul Gheorghe Dragomir solicită demisia miniştrilor Dobre şi Shhaideh

02 Feb 2017 2247

Profit.ro Bugetarii vor primi, în premieră, în jurul datei de 1 iulie, tichetul de vacanță egal cu un salariu minim

24 Jan 2017 7534

Ce așteptări are ANAT de la noul ministru al Turismului, Mircea-Titus Dobre?

05 Jan 2017 824

Mircea Titus Dobre Autoritatea Naţională pentru Turism se va desfiinţa

04 Jan 2017 3014

UPDATE. Mircea Titus Dobre şi Sevil Shhaideh, avizaţi Scandal la audierea Mihaelei Virginia Toader, propusă ministru delegat pentru fonduri europene

04 Jan 2017 1706

Miniştrii propuşi în Guvernul Grindeanu vin astăzi în Parlament, pentru audieri şi votul de învestitură

04 Jan 2017 731

Constănțeanul Mircea-Titus Dobre, propus ministru al Turismului, la al doilea mandat de deputat

03 Jan 2017 1122

Averile constănțenilor Sevil Shhaideh și Mircea Dobre, propuși la conducerea a două ministere din guvernul Grindeanu (documente)

03 Jan 2017 3311

Liviu Dragnea a prezentat propunerile de membri ai Guvernului din partea PSD. Tăriceanu - din partea ALDE

03 Jan 2017 764

România TV Lista oficială a Guvernului PSD - ALDE. Sevil Shhaideh şi Mircea Titus Dobre, din Constanţa, în componenţă

03 Jan 2017 2519

UPDATE Doi constănțeni ar putea face parte din noul Guvern Sorin Grindeanu. Ce spune Mircea Titus Dobre

02 Jan 2017 5991

Constanţa – alegeri parlamentare 2016 Mircea Titus Dobre - „Așteptăm rezultatul final” (audio + video)

11 Dec 2016 1166