info-sud-est.ro Radu Babuș, finul lui Nicușor Constantinescu și subordonatul lui Radu Mazăre, în comisia de control a SRI. Tatăl parlamentarului, condamnat pentru corupție

La doar 38 de ani, Radu Babuș a obținut al doilea mandat de parlamentar și are deja o experiență vastă în zona politico-administrativă. Babuș a ”absolvit” școala de la Constanța, unde i-a avut îndrumători pe nașul Nicușor Constantinescu și pe fostul său șef Radu Mazăre.

Tatăl deputatului, Constantin Babuș, a fost un pion important în primăria condusă de Mazăre și a ieșit din viața publică împreună cu o condamnare definitivă pentru luare de mită.

Pentru următoarea perioadă, Radu Babuș va activa în cea mai controversată comisie parlamentară, acolo de unde fostul său coleg Sebastian Ghiță a plecat aruncând în aer Serviciul Român de Informații, dar și credibilitatea parlamentarilor care ar fi trebuit să supravegheze activitatea serviciului de informații.

La 25 de ani, Mazăre l-a făcut șeful piețelor. La 33 de ani, Nicușor Constantinescu l-a cununat


În anul 2003, pe când avea doar 25 de ani, Radu Babuș a fost numit director al Regiei Autonome pentru Exploatarea Domeniului Public și Privat, o instituție importantă, aflată în subordinea Primăriei Constanța. Înfiinţată printr-o hotărâre a Consiliului Local Constanța din 1996, regia administrează terenurile, pieţele agroalimentare, târgurile, oboarele, bazarele și grupurile sanitare aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Constanţa. RAEDPP le poate închiria, le poate exploata prin diverse servicii și prestații ori poate desfășura alte activități, în conformitate cu legile în vigoare. Începând cu anul 2001, RAEDPP administrează și unităţile de învăţământ preuniversitar, clădirile şi terenurile aferente acestora. Radu Babuș a condus regia în perioada 2003-2012. În toată această perioadă, tatăl său a condus Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Constanța și, astfel, Radu și Constantin Babuș aveau controlul complet asupra domeniului public și privat constănțean.

Începând cu anul 2006, tânărul Babuș, care a acumulat rapid o avere impresionantă, a primit și funcția de consilier județean. În 2012, Babuș a devenit parlamentar pe listele USL (din partea PSD), iar în 2014 acesta a fost cercetat de procurorii DNA pentru că, în calitate de director al RAEDPP, a stabilit cu intenție o valoare diminuată pentru o suprafață de teren din stațiunea Mamaia (unul dintre dosarele în care Radu Mazăre este trimis în judecată). Ulterior, Babuș a fost scos de sub acuzare din lipsă de probe.

În anul 2011, atunci când Radu Babuș s-a căsătorit, naș de cununie i-a fost Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța la acea vreme.

Tatăl lui Babuș, condamnat pentru luare de mită

În primăvara anului 2005 are loc primul schimb de ”amabilități” între Radu Mazăre și procurorii PNA (ulterior, DNA). Fostul primar era cercetat pentru un contract de salubrizare, pentru concesionarea unui teren și tot atunci au început primele cercetări în dosarul retrocedărilor. La scurt timp, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au început să lanseze atacuri furibunde la adresa procurorilor PNA susținând, printre altele, că procurorul care îl ancheta pe Mazăre îi ”alerga prin oraș” pe inamicii primarului pentru a obține denunțuri, dar și că magistratul i-ar fi zis, în prezența avocaților primarului: ”Dacă era după mine, eu nu vă chemam la PNA, dar am fost obligat de către șefi să vă chem”.


Sursa foto: ZIUA de Constanta

Autor: Andreea PAVEL
Articolul integral poate fi citit pe info-sud-est.ro


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul deputat PSD, Radu Babuș, vinde un teren din Constanța cu aproape 700.000 de euro (DOCUMENTE)

19 Jun 2023 3391

Plenul Parlamentului l-a numit pe constănțeanul Radu Babuș în Colegiul Director al CNCD

22 Jun 2022 1351

Fostul deputat PSD, Radu Babuș a primit aviz pozitiv pentru Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

09 Jun 2022 1373

Primăria Constanța dorește să regenereze spațiile verzi din proximitatea Spitalului Județean, inclusiv pe terenul unde intenționa Radu Babuș să ridice o construcție

29 Mar 2022 2140

UPDATE Certificat de urbanism pentru firma lui Radu Babuș. Va ridica un spațiu comercial pe bulevardul Tomis, în zona Spitalului Județean

29 Mar 2022 3127

Cum a intrat în insolvență Heracris Investment SRL. Printre foștii asociați, un fost deputat PSD de Constanța și un fost primar din județ (document)

22 Oct 2021 1684

Oficial! Heracris Investment SRL a intrat în insolvență. Printre foștii asociați, Radu Babuș, fost deputat PSD, și Valentin Saghiu, fost primar din Murfatlar

16 Aug 2021 2236

Decizii de ultimă oră! Fostul deputat PSD, Radu Babuș, și-a cooptat părinții în afacerile pe care le gestionează

12 Jun 2021 2223

Ce se construiește Stadiul lucrărilor la hotelul ridicat de Radu Babuș între două terase din Mamaia

06 Apr 2021 3519

Radu Babuș nu a primit Certificatul de Urbanism de la Primăria Constanța pentru o investiție pe bulevardul Tomis

18 Mar 2021 2904

Primăria Constanța a eliberat autorizația de construire pentru hotelul lui Radu Babuș din stațiunea Mamaia

27 Oct 2020 5760

Parlamentarii PSD de Constanţa nu vor participa la învestirea cabinetului Orban

02 Nov 2019 2330

Parlamentarii PSD au anunţat că partidul se va întări în opoziţie - „Ce nu ne omoară ne întăreşte!“

12 Oct 2019 2121

Consilierii locali municipali votează PUD-ul investiţiei imobiliare realizate de un deputat PSD în Mamaia

30 Sep 2019 2297

Cine i-a luat locul lui Dragnea în sediul PSD Constanţa? Dăncilă, pact cu românii!

27 Sep 2019 2467