InfoSudEst.ro SCANDALUL ENEL IA AMPLOARE! - Prefecții de Tulcea și Călărași caută ultima soluție la Dragnea

A fost de ajuns o furtună precum cea de la începutul lunii octombrie pentru ca în Dobrogea mii de familii să fie lăsate în beznă vreme de câteva zile. Nu este primul an în care, din cauza ploilor sau a vântului, primăriile rămân neputincioase în fața comunităților aflate în pragul revoltei din cauza lipsei curentului electric. Și de ce se întâmplă asta? „Din cauză că ENEL e stat în stat, ne jecmănește și își bate joc de noi”, susțin primarii dobrogeni la unison.

Prefecții din Tulcea, Călărași și Ialomița s-au plâns la Dragnea de proasta colaborare cu ENEL 

     Pe 2 octombrie a.c., prefecții din Tulcea, Călărași și Ialomița s-au plâns la vicepremierul Liviu Dragnea de proasta colaborare cu ENEL. Aceștia au reclamat deficienţe în colaborarea cu compania italiană la remedierea defecţiunilor apărute în alimentarea cu energie electrică în urma condițiilor meteorologice nefavorabile. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care la reuniunea din cadrul comandamentului pentru situații de urgență nu a participat nici un reprezentant al companiei.
     Prefectul din Călăraşi a menționat că oamenii din județul său fac haz de necaz prin pariuri cu privire la durata în care ENEL va răspunde apelurilor de urgență, în timp ce prefectul din Ialomița a reclamat politica administraţiei companiei de reducere a personalului de intervenţie, avertizând că, în acest mod, la iarnă nu va mai avea cine să spargă gheaţa de pe liniile de înaltă tensiune. Vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat prefecţiilor să îi transmită în scris informări cu privire la aceste deficienţe şi a promis că ele vor fi centralizate şi analizate la nivel naţional.

IATĂ CE SCRIE ÎN RAPORTUL COMISIEI PARLAMENTARE CARE A ANCHETAT COMPANIA ENEL ÎN ANUL 2010!

     În 2010, o comisie parlamentară a efectuat o anchetă care viza calitatea serviciilor ENEL și relația dintre compania italiană și clienții acesteia. Una dintre concluziile raportului a fost următoarea:

„Comisia de anchetă cere stabilirea unei metodologii la nivel național astfel încât avizarea branșării la rețele să nu mai poată fi condiționată de efectuarea de investiții de către consumator. Este evident că la nivelul companiilor de distribuție lipsa reglementărilor clare face să primeze doar interesul financiar (...)”.

Comisia: „Înaintea privatizării, serviciile de intervenție și de relații cu clienții erau mai bune”

În raportul comisiei, se mai menționează:


„Comisia de anchetă cere companiei ENEL Distribuție Muntenia SA îmbunătățirea calității serviciului de intervenție în sensul reducerii timpului de intervenție precum și îmbunătățirea calității serviciului de relații cu clienții. Comisia constată că înainte de privatizare aceste servicii erau mai bune și recomandă asigurarea condițiilor necesare menținerii unui standard ridicat în privința calității serviciilor către consumatori”.

Conform spuselor edililor dobrogeni, aceste două recomandări ale comisiei de anchetă din 2010 nu au avut nici un efect, dat fiind faptul că au trecut trei ani de atunci, însă atitudinea celor de la ENEL nu
s-a schimbat câtuși de puțin. Vă redăm în rândurile ce urmează, câteva exemple.

Primarii din Constanța, în pragul revoltei: „E bătaie de joc și jecmăneală pe față. ENEL e stat în stat!”
Jalnic! În iarna 2012, 50 de sate constănțene au stat în beznă timp de trei zile

     An de an, localnicii din mediul rural se așteaptă la ce-i mai rău. Printre cele mai nesuferite situații prin care sunt nevoiți să treacă sunt cele în care, în urma viscolului, ori a ploilor, gospodăriile rămân în beznă. Primarii localităților sunt disperați pentru că de fiecare dată când solicită ajutorul ENEL, răspunsul este același: „Vom interveni peste câteva zile”. Astfel, au rămas fără lumină, timp de trei zile, în iarna anului 2012, localnicii din satele Agigea, Lazu, Aliman, Amzacea, Cobadin, Negreşti, Conacu, Corbu, Lumina, Vadu, Dobromir, Istria, Deleni, Şipote, Mihai Viteazu, Seimeni, Topalu, Pantelimon, Târguşor, Vulturu, Negru Vodă, Mioriţa, Ghindăreşti, Oituz, Pădureni, Tariverde, Fântânele, Peştera, Ivrinezu Mare, Ivrinezu Mic, Ciocârlia, Ovidiu, Topraisar, Siliştea, Moviliţa. Şi mai ghinionişti, din cauza faptului că au rămas şi fără curent, şi fără apă, sunt localnicii din Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Tătaru, Furnica, Olteni, Dumbrăveni, Ciobăniţa, Vârtop, Biruinţa, Cumpăna, Valu lui Traian şi Pecineaga.

De trei ani trăiesc un calvar!
„Oamenilor li s-au ars aparatele electrocasnice din cauza întreruperilor dese de curent, iar ENEL nu știe decât să jecmănească oamenii”

     Încă din anul 2009, angajaţii din Primăria Crucea trăiesc un calvar. Indiferent de oră sau zi, aceştia se confruntă cu nenumărate întreruperi de curent, exact atunci când, spre exemplu, aceştia îşi începeau acti-vitatea primind sau trimiţând corespondenţa: „Este efectiv o bătaie de joc ceea ce se întâmplă. De trei ani trăim un calvar. Se oprește lumina, iar pornește, iar se oprește, iar pornește, de câteva ori pe zi. Angajații din primărie abia își pot face munca, uneori se mai pierde corespondență importantă, ori trebuie să stea peste program, iar oamenii din comună sunt disperați. Au venit și mi-au spus că li s-au ars frigidere, mașini de spălat și alte electrocasnice și, efectiv, nu am cum să îi ajut. Am înaintat o adresă către prefect, acum așteptăm să vedem ce putem face. Am înțeles că și în județul Tulcea situația este aceeași. Ei (reprezentanții ENEL, n.red.) sunt stat în stat, își bat joc de noi și nu știu decât să jecmănească populația”. 

Primarul Matei: „Acest serviciu trebuie naționalizat! E inadmisibil ce se întâmplă!”

1000 de familii din Năvodari, în frig și beznă din cauza ignoranței. Au ieșit în stradă degeaba, nu i-a băgat nimeni în seamă

     Zile în șir, peste o mie de gospodării din oraș au fost lipsite de curent electric. Situația trenează de ani de zile, de când numărul de consumatori a crescut constant, însă reprezentanții companiei de electri-citate amână la nesfârșit înlocuirea transformatoarelor vechi. Primarul Nicolae Matei consideră că este i-nadmisibil ca investitorul italian care a preluat ENEL să își bată joc de mii de oameni și cere chiar naționalizarea acestui serviciu de utilitate publică. Peste o mie de familii care locuiesc în cartierul de case din zona Sălii Sporturilor din Năvodari au suportat frigul și bezna, denunțând contractele încheiate cu ENEL din cauza nerespectării acestora de către compania italiană. De fiecare dată când consumul de e-nergie electrică crește, transformatorul vechi de zeci de ani, depășit moral și subdimensionat în comparație cu numărul de consumatori cedează și lasă fără curent mare parte din populația orașului Năvodari.  „După trei zile în care
și-au ținut copiii în frig, mai mulți dintre locatari s-au strâns în fața sediului ENEL din Năvodari și au încercat să stea de vorbă cu factorii de decizie din cadrul companiei. Fără succes, pentru că li s-a transmis prin intermediul agenților de pază că situația va fi remediată! Astfel că oamenii sunt condamnați să suporte periodic neajunsurile provocate de refuzul ENEL de a investi în propria rețea de distribuție. Cel puțin până când autoritățile statului se vor hotărî să ia măsuri împotriva ignoranței și a nepăsării unui investitor care se crede... stat în stat!”, ne-a declarat primarul Nicolae Matei.

Primarul din Mihai Viteazu, în pragul disperării din cauza ignoranței ENEL

     Când vine vorba de ENEL, primarul comunei Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, își iese din fire: „Și noi la fel ca la Năvodari suntem! La Sinoe n-avem lumină de trei zile! Dar ei sunt stat în stat, credeți că avem cu cine să vorbim? Cine răspunde de ei? Nu vedeți ce se întâmplă în țara asta?! Am fost să vorbesc cu ei și mi-au zis că sunt probleme în județ și că se vor rezolva. Dar n-au spus când! Ăsta e răspuns? E posibil să lași oamenii fără lumină atâtea zile în secolul XXI? Oamenii sunt în pragul revoltei și la noi, dar ce folos? Ne bagă cineva în seamă? Ei știu doar să ne oblige să plătim”, a declarat Gheor-ghe Grameni. Pe edilul din Mihai Viteazu îl leagă însă o „prietenie” veche cu ENEL: În 2009, Primăria Mihai Viteazu s-a văzut nevoită să achite suma de 700 de mi-lioane de lei vechi, din cauza greşelilor comise de ENEL Dobrogea. Primarul Gheorghe Grameni ne-a declarat că a fost obligat ca, peste noapte, să suporte „indolenţa, lenea şi aroganţa angajaţilor” din cauză că aceştia nu au venit în comună, mai bine de jumătate de an, pentru a nota consumul provenit din iluminarea publică. Astfel, în urma unei rectificări, cifrele care fuseseră „scoase din burtă” de angajaţi s-au dovedit a fi mult mai mici decât cele ale consumului real. În loc să-şi ia de urechi angajaţii leneşi şi incompetenţi, ENEL i-a remis Primăriei Mihai Viteazu factura prin care urmărea să regularizeze consumul pe lunile septembrie 2008 – martie 2009, în sumă totală de 700 de milioane de lei vechi. Şi cum Primăria nu a avut bani pentru a plăti imediat exorbitanta sumă, ENEL a avut neruşinarea de a tăia curentul necesar pentru iluminatul public, deşi localnicii erau la zi cu plata facturilor, pe motiv că primăria nu a achitat restanţa.

Supărare mare la Hârșova: Birocrația de la ENEL învârte în gol turbina eoliană din curtea spitalului

     În 2010, Primăria Hârşova risca să piardă finanţarea pentru construirea unor locuinţe, din cauza legislaţiei prost întocmite şi a atitudinii reprezentanţilor ENEL. Primarul Tudor Nădrag finalizase construirea primelor patru blocuri ANL, dar nu a respectat în totalitate protocolul privind asigurarea tuturor utilităţilor, mai precis nu reuşise să racordeze locuinţele la reţeaua de curent electric. Motivul? Cele două transformatoare şi reţeaua electrică suplimentară necesare racordării costau  primăria 12 miliarde de lei vechi. „Eu trebuie să plătesc o nouă reţea, deşi există deja o reţea a ENEL în zona în care se vor construi blocurile. Dar asta e urmarea dezavantajosului proces de privatizare a ENEL”, declara primarul Tudor Nădrag. Acesta este doar un exemplu din multele episoade neplăcute dintre Primăria Hârșova și ENEL. Cel mai recent face referire la o turbină eoliană montată în curtea spitalului, un proiect unic în România, și care trebuie să alimenteze cu energie electrică instituția sanitară. Doar că investiția realizată cu fonduri europene a fost blocată din cauza „birocrației ENEL”, spune edilul Tudor Nădrag.

Asociația Comunelor, la un pas de judecată cu ENEL:
„Ne taxează ilegal la avizarea Planului Urbanistic General! În funcție de mărimea teritoriului admi-nistrativ, taxa poate depăși 50.000 lei!”

     Conducerea Filialei Tulcea a Asociației Comunelor din România a trimis recent un comunicat de presă prin care atrage atenția asupra unei taxări ilegale din partea ENEL și DSP. Conform legii, avizarea Planului Urbanistic Ge-neral se face fără perceperea de taxe. Prevederea este respectată de instituții precum: Transgaz, Transelectrica, Romtelecom, Direcția Județeană de Cultură, Ministerul Culturii, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Ministerul Agriculturii – ANIF etc. „Totuși există (încă) instituții de stat și private, care percep taxe, care de care mai usturătoare! Dau doar două exemple: Direcția de Sănătate Publică şi Enel Distribuție Dobrogea. Dacă tariful DSP este unul modic (200 lei), cel perceput de Enel este enorm și, în funcție de întinderea teritoriu-lui administrativ, poate ajunge la sume ce depășesc 50.000 lei! Până la urmă, că e mic, că e mare, legea ne scutește de plată! Vă rog să luați act de perceperea unor astfel de tarife și să acționăm împreună ca în situația în care aceste organisme se declară ca fiind neinteresate în procedura de elaborare a PUG-urilor, să nu li se mai solicite avize”, ne-a declarat Ştefan Ilie, primarul comunei tulcene Luncaviţa, președintele A.Co.R Tulcea și ofițerul de presă al asociației. ACoR are în vedere acţionarea în justiţie a DSP şi ENEL dacă nu vor înceta să perceapă cele două taxe.

Sursa: InfoSudEst.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1264

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3402

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 760

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 514

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 744

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 450

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 517

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 554

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 959

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 575

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 946

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2273

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1074

Nouă localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri. Vizat și sediul unui post de poliție

08 Feb 2024 3154

Enel Programul magazinelor PPC Energie în data de 24 ianuarie 2024

19 Jan 2024 891