Interviu online Andrei Popescu - „Din păcate, administraţia rămâne cu aceeaşi politică de asistenţă socială, singura noutate fiind reînnoirea flotei de autobuze. Fondul de investiţii este de 15 la sută anul acesta“

Şi în acest început de an, administraţia locală constănţeană se încăpăţânează să funcţioneze pe principiul „merge şi aşa“: de la lipsa iluminatului public în multe cartiere din municipiu (din cauza expirării contractului de mentenanţă încă din luna septembrie), până la nebugetarea pentru anul în curs a amenajării vreunui loc de parcare, de la expirarea contractelor de audit, birotică sau ecarisaj şi până la modul netransparent în care serviciile din subordinea Consiliului Local îşi tratează contribuabilii.
 
Curtea de Conturi a identificat prejudicii la societăţile comerciale sau la regiile din subordinea CLM, iar Primăria tace. Despre împrumuturi şi contracte chiar şi aleşii locali au aflat din presă. Bulevardul Tomis, partea modernizată, a ras, odată cu lucrările de reabilitare, toate locurile de parcare. 60% dintre respondenţii unui sondaj propus de cotidianul ZIUA de Constanţa au spus că NU sunt mulţumiţi de noua faţă a celei mai importante artere a oraşului.
 
Despre toate aceste probleme am discutat în cadrul unui interviu online cu Andrei Popescu, consilier local municipal în CLM Constanţa, membru al Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeanului.
 
Întrebările redacţiei: 
Contractul de mentenanţă pentru iluminatul public a expirat. Constănţenii din mai multe cartiere se plâng de câteva săptămâni de funcţionarea defectuoasă a iluminatului public. Cine este responsabil de acest contract? Ce se cunoaşte la nivelul CLM despre această situaţie? 
Andrei Popescu: Conform atribuţiilor delegate de domnul primar Făgădau, direct răspunzător de Servicii publice şi Gospodărire comunală este domnul viceprimar Babu. Se face vinovat de tergiversarea contractului de mentenanţă expirat din septembrie 2016, procedurile de achiziţie fiind începute abia la sfârşitul lui noiembrie. Evident ca vinovat este şi domnul primar, singurul mod în care ar putea să ne arate implicarea lui ar fi demiterea domnului Babu pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Altfel, este la fel de vinovat, susţinându-şi bunul prieten într-o funcţie-cheie.

Am primit şi o veste bună, în schimb, pentru zona Nord a fost încheiată achiziţia, contract câştigat de firma Luxten, cât de curând îi vom vedea la treaba. Cât despre zona Sud, am fost asigurat ca în zilele următoare va fi gata achiziţia.  
Ce alte contracte ale municipalităţii au expirat şi creează sincope în funcţionarea aparatului Primăriei şi al CLM?
Andrei Popescu: Fiecare contract este important pentru Primărie şi CLM, pe lângă cel pentru mentenanţa iluminatului public, în ultima perioadă au mai expirat cel de ecarisaj, audit şi, mai nou, cel de birotică... dacă se continuă aşa, vom avea activitatea suspendată total! 
Un alt aspect sesizat de constănţeni şi pe care municipalitatea îl ignoră (cel puţin până în acest moment) este mobilitatea urbană defectuoasă (lipsa trotuarelor şi a rampelor pentru persoanele cu dizabilităţi), sincronizarea semafoarelor, reglementarea opririlor maxi-taxi, parcări sub/supraterane etc. În calitate de consilier, sunteţi preocupat de aceste aspecte? Le-aţi sesizat, le-aţi propus ca teme de discuţie sau ca viitoare proiecte de hotărâri de CLM?
Andrei Popescu: Cu siguranţă că sunt preocupat de aceste aspecte, lucrând direct pe cât posibil pentru rezolvarea acestor probleme. În primul rând, trebuie întărită Poliţia Locală, chiar schimbarea organigramei prin trecerea celor de la Rutieră pe Ordine publică şi siguranţă. Prin această măsura se pot spori controalele maxi-taxiurilor (eventual controale mixte RAR - Poliţia Locală), coroborate cu noua flotă ce va fi achiziţionată de Primărie în acest an.
 


Din ultima discuţie cu cei de la Confort Urban, mi s-a transmis ca încă se ocupă cu reabilitarea trotuarelor şi, evident, montarea rampelor pentru persoane cu dizabilităţi. Am atins şi subiectul parcări, chiar dinainte de a fi consilier, propunând un sistem smart-parking, supraetajat cu elevator. Din discuţiile avute cu cei direct implicaţi, am înţeles că momentan s-au alocat bani pentru studiu, căutând să se identifice locuri unde să se creeze noi locuri de parcare, iar ulterior vom căuta o soluţie cât mai viabilă.
Lăsând la o parte „ghinioanele“ administraţiei locale, fie că vorbim despre sala polivalentă sau Cazino, Constanţa nu dispune de o sală de teatru/operă, de şcoli renovate, de spaţii amenajate pentru practicat sportul în aer liber, de parcuri reabilitate. În bugetul pentru 2017, sunt prevăzute sume care să „rezolve“ aceste neajunsuri ale urbei?
Andrei Popescu: Anul acesta începem reabilitarea Parcului Arheologic, am bugetat şi o parte din investiţie pentru Sala Polivalentă, Cazinoul, după cum ştiţi, l-am mai trimis încă o dată Ministerului Dezvoltării, acesta putând accesa bani pentru reabilitarea sa. În rest, nu există bani alocaţi pentru problemele enumerate. Un alt proiect bugetat se va vota în şedinţa de CLM din 28 februarie. Este vorba despre lucrările de reabilitare la Pasajul Cumpenei. 

Legat de buget, care sunt principalele direcţii de dezvoltare economică şi edilitară pentru anul în curs?
Andrei Popescu: Din păcate, administraţia rămâne cu aceeaşi politică de asistenţă socială, singura noutate fiind reînnoirea flotei de autobuze. Fondul de investiţii este de 15% anul acesta. 
Ajungem la un subiect delicat - parcările, mereu insuficiente. Pentru realizarea de parcări se vor aloca fonduri anul acesta? Dar pentru cartierele rezidenţiale înfiinţate în ultimii ani, care sunt „asfaltate“ cu noroi?
Andrei Popescu: După cum v-am răspuns la punctul nr. 3, momentan bugetul pentru parcări este zero, acesta putând fi oricând schimbat pe parcursul întregului an. În schimb, în urma discuţiilor purtate cu cei din aparatul administrativ, a fost alocată o sumă pentru realizarea unui studiu referitor la identificarea unor spaţii pentru crearea de locuri de parcare în municipiu. Referitor la asfaltare, domnul primar ne-a promis cât de curând că ne va scrie, în această scrisoare ne va transmite şi zonele pe care le va asfalta...
Vorbim tot despre bani. La un moment dat, aţi propus realizarea unui control al banilor publici alocaţi agenţilor economici şi ONG-urilor. Ce s-a întâmplat cu acest proiect şi care este situaţia, cum putem afla unde se duc aceşti bani, de vreme ce comunicarea cu Primăria se face extrem de greoi?
Andrei Popescu: Am avut un proiect depus legat de transparenţă, în care erau incluse şi aceste două subpuncte de control al banilor publici. Acest proiect a fost picat de majoritatea PSD-PMP, fără a mi se da o explicaţie, dar intenţionez să îl introduc din nou pe ordinea de zi. Singurul lucru este să le luam la control punctual, firmă cu firmă şi asociaţie cu asociaţie! 
Poate cel mai greu se comunică cu Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, serviciu care ţine de ceva vreme prima pagină a ziarelor, aspect care însă nu pare să ridice niciun semn de întrebare edilului-şef al Constanţei, Decebal Făgădău.
Şi ar fi multe de punctat în acest context: de la lipsa declaraţiilor de avere ale angajaţilor instituţiei, până la secretomania din jurul contractelor SPIT, al achiziţiilor, la bugetul relativ mare al serviciului. O situaţie aparte sunt chiar sumele colosale plătite drept chirii pentru sediile în care îşi desfăşoară activitatea. Totul culminează însă cu lipsa de transparenţă, cu refuzul conducerii serviciului de a lămuri nişte aspecte care interesează contribuabilul. Cum facem lumină în aceste situaţii, cum îi determinăm pe aceşti angajaţi din bani publici să respecte legea?

Andrei Popescu: După cum spuneam, SPIT-ul este o gaură neagră în bugetul oraşului nostru. Ţinând cont că este 3,6% din buget, iar bugetul investiţiilor pentru dezvoltarea oraşului este de 15%. Am cerut multe lămuriri despre contractele juridice, ale furnizorilor, dar şi punctual, despre cele legate de societatea Eurolevel, asupra cărora planează multe suspiciuni. Momentan, nu am primit un răspuns, promit să intru în posesia lor şi să le fac publice.
 
Alţi bani cheltuiţi aiurea, chiar într-un mod exagerat, sunt cei pe noul spaţiu, peste un milion de lei/an, acest spaţiu fiind destul de ineficient, neavând locuri de parcare, iar în curând vom face şi o analiză a celor care îşi plătesc impozitele în acest sediu. Conform legii transparenţei, declaraţiile de avere, alături de organigrama şi statul de funcţii, ar trebui să fie publice, ele fiind de negăsit pe site-ul SPIT!
Bulevardul Tomis din Constanţa a făcut obiectul unei ample reamenajări în perioada campaniei electorale din primăvara anului 2016. Din cauza complexităţii lucrărilor, a lipsei de organizare, a termenelor nerealiste şi a lipsei responsabilităţii, lucrările s-au încheiat cu întârziere. În luna martie 2016, bulevardul intrase în faza de reabilitare şi modernizare a iluminatului public. În acest sens, au fost montaţi noii stâlpi de iluminat, cei vechi fiind îndepărtaţi. Iniţial, primarul afirma că până la 1 iunie lucrările vor fi încheiate, apoi avansase data de 1 septembrie. Reabilitarea bulevardului pare să se fi încheiat, însă mulţi constănţeni sunt nemulţumiţi. Dvs., în calitate de consilier local, ce părere aveţi despre această lucrare?
Andrei Popescu: În primul rând, trebuie sa ne amintim ca reabilitarea acestui bulevard ar fi trebuit să cauzeze demisia domnului primar, asta dacă ar fi avut onoare. Părerea mea este ca mai mult rău au făcut decât bine prin ultimele modificări. Ce-i drept, au adus anumite îmbunătăţiri vizuale legate de trotuar şi carosabil, în rest totul fiind făcut anapoda. Iluminat prost, în zona dinspre Miga spre Lupoaică fiind distruse locurile de parcare.
Care sunt împrumuturile contractate de municipalitate de la începutul acestui mandat şi pentru ce plătim, în continuare, datorii ale mandatelor trecute?
Andrei Popescu: Dacă vorbim strict de împrumuturile municipalităţii, am făcut un singur contract, cel de 100 de milioane pentru reînnoirea flotei, celelalte fiind accesate de regii. Datorii avem moştenite, unele chiar istorice, către CET, avem de făcut altfel plăţi către Fin.Co.Ge.Ro, iar cât de curând ne vom trezi şi cu o sumă imensă de plătit către Polaris.
 
Întrebări de la cititori:
 
Pitirim: Buna ziua! Care este viitorul bisericilor (majoritatea din carton) ridicate fără autorizaţie în Constanţa?
invitatZIUA: Nu a fost o temă pe care să o ating, sunt câţiva consilieri locali foarte hotărâţi împotriva acestor construcţii. Părerea mea este că trebuie aplicată legea, indiferent de instituţie. Chiar dacă este vorba despre lăcaşuri de cult.

anon9261: Ce amendamente aţi depus la bugetul Constanţei? Unde putem vedea bugetul?
invitatZIUA: Nu am depus încă un amendament, pentru că oricum nu ar fi trecut. Mi am timp să depun, dar după cum am observat modul de lucru al majorităţii PSD-PMP, nu iau în considere decât proiectele lor.

Mitică: Ce relaţii aveţi cu primarul Constanţei? De ce îl tot criticaţi? Dvs. ce aţi făcut pentru oraş?
invitatZIUA: Ce am putut sa fac pentru oraş, până acum, din cadrul societăţii civile, a fost: subvenţionarea unitară a gigacaloriei, reabilitarea podului din parcul Tăbăcăriei. Pe de alta parte, am reuşit să câştig în instanţă eliminarea taxei de linişte şi, în plus, am obţinut în CLM plata taxei de tramă stradală pentru autovehiculele până în 2,5 tone.

Consider că primarul Făgădău nu este un bun administrator, continuând cu obedienţă, pot spune, politica fostului primar, Radu Mazăre, pe care l-am criticat mult mai vehement. În rest, avem o relaţie normală şi instituţională.

Mariana: Când se vor mai aloca unităţi locative în cartierul Henri Coandă?
invitatZIUA: Există o comisie de repartizare a acestor locuinţe, în care chiar am vrut să mă înscriu, dar nu am primit votul colegilor în CLM.

 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Radu

18 Feb, 2017 11:21

Procentul de impozitare al clădirilor pe societate de 1.5 % maximul admis de lege nu poate fi ca în alte localități spre exemplu Năvodari 0.8%

Articole asemanatoare

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1707

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1436

Interviu online cu voleibalistul Eric Petcu, de la CSM Constanța „Inițial, a fost doar o joacă, iar în timp a devenit o pasiune“

15 Feb 2024 1660

VIDEO Vrei să devii polițist? Acum ai ocazia! Precizări importante legate de tatuaje. Interviu online cu agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța

01 Nov 2023 2292

Interviu online cu handbalistul Ayar Murtaza, de la CSM Constanța „Tata m-a îndrumat pe acest drum, e o pasiune în familie“

04 Oct 2023 2646

Interviu online cu Marius Nazîru, de la CSM Constanța „Rugby-ul te învață să te ridici, de câte ori cazi, chiar dacă uneori e mai greu“

10 Aug 2023 2217

Interviu online cu Cezar Unitu, de la CSM Constanța „Baschetul îmi ocupă majoritatea timpului și mă face mai fericit pe zi ce treceׅ“

27 Jul 2023 2470

Interviu online cu performerul Carol Popa, de la CSM Constanța „Pe o scară de la 1 la 10, ca dificultate fizică, aș clasa triatlonul pe 9“

06 Jul 2023 2486

Interviu echipa DajarMagazin.ro „Ne propunem să aducem senzația de cină la restaurant în propria casă”

05 Jul 2023 1453

Interviu online cu baschetbalista Amira Bou-Chedid, de la CSM Constanța „Pentru atingerea înaltei performanțe, munca este partea esențială“

15 Jun 2023 3131

Editorial Așa se nasc campionii!

22 May 2023 1752

Interviu online cu voleibalista Alexia Ruci, de la CSM Constanța „Îmi doresc să devin o sportivă renumită“

18 May 2023 3171

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4075

Interviu online cu triatlonista Amalia Singuran, cea mai bună cadetă a României „Toate victoriile sunt foarte importante, fiind realizate cu multă muncă și sudoare“

04 Feb 2023 5234

Interviu online cu Bianca Jeileanu și Amira Nicola „Voleiul se joacă întâi cu sufletul și mintea. Capul sus, totul merge înainte!“ (GALERIE FOTO)

17 Nov 2022 5305