Interviu online cu Ion Budi „Una dintre marile probleme ale Primăriei Constanţa - lipsa unui management performant” (document)



După ce a constatat că „municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia au luat-o pe un drum greşit”, Ion Budi a decis să intre în competiţia electorală pentru obţinerea mandatului de primar… ca independent. 
 
Deşi este cunoscut prin prisma notorietăţii de care s-a bucurat, în timp, sora sa, Tania Budi, precum şi a clubului de noapte pe care-l are în staţiunea Mamaia, Ion Budi, Ionuţ, cum îi spun prietenii, este absolvent al Institutului de Marină Constanţa, a navigat ca ofiţer de marină şi consideră că este pregătit şi poate schimba multe în administrarea oraşului de la malul mării.
 
Perceput de unii constănţeni drept apropiat al fostului edil-şef, Radu Mazăre, Budi a lămurit „relaţia” sa cu acesta şi a subliniat faptul că experienţa obţinută ca antreprenor în domeniul industriei turismului „este un avantaj” pentru a manageria eficient oraşul de la malul mării.
 
Detalii despre strategia marca Ion Budi privind dezvoltarea municipiului Constanţa, dar şi a staţiunii Mamaia au fost dezvăluite, în premieră, în interviul online acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.
 
De ce acum această aspiraţie la mandatul de primar al municipiului Constanţa, şi nu în 2012, când unul dintre contracandidaţi ar fi fost prietenul dumneavoastră, Radu Mazăre?

Orice lucru trebuie făcut atunci când eşti pregătit, cât priveşte relaţia mea cu Radu Mazăre, singurul loc unde ne întâlnim este la mine în club, el fiind un client bun. Asta înseamnă că suntem prieteni? Îmi doresc mult să fiu corect, deschis şi bine înţeles de toţi locuitorii municipiului Constanţa. Aşa că am să mă explic (cât mai clar):
Sunt un om obişnuit, care a plecat de jos. Prin muncă - pe vapor, ca ofiţer, timp de zece ani, şi acum, ca om de afaceri - mi-am croit un drum în viaţă, prin propriile puteri. Întotdeauna am avut convingerea că în tot ce faci ca om, ca să reuşeşti, trebuie să te dăruieşti, să fii perseverent, să fii cinstit şi corect şi, mai ales, să înţelegi şi să respecţi oamenii.
Sunt constănţean şi-mi iubesc oraşul şi pe concetăţenii mei. Văd, ca majoritatea locuitorilor, că oraşul merge pe un drum greşit. Nu mai este Constanţa de altă dată cu care noi, locuitorii, ne mândream, mulţi ne respectau şi doreau să devină locuitorii oraşului nostru. Acum ce se întâmplă? Pleacă până şi constănţenii adevăraţi şi mai ales tinerii. De ce? Pentru că în ultimii ani oraşul a suferit un profund şi complex proces de degradare pe mai multe planuri:

•     Economic (înainte era considerat pe locul 2 din România ca forţă economică, acum a căzut pe locul 8);
•     s-au pierdut locuri de muncă
•     serviciile publice (căldură, transport, medicale) sunt de slabă calitate

•     oraşul arată urât, murdar, neîngrijit etc.
 
Este normal să ne dorim să ne fie mai bine, într-un oraş civilizat. Sunt un bărbat de 47 de ani, activ, cu putere de muncă. Sunt un om care toată viaţă a avut o atitudine şi o mentalitate pozitive, constructive, de a face echipe şi de a uni oameni. Sunt un om al consensului, al construcţiei, al înţelegerii între oameni. Nu cred că se poate realiza ceva solid şi sănătos dacă oamenii se ceartă, se păcălesc între ei, dacă nu sunt mulţumiţi cât mai mulţi, şi nu doar câţiva. Mie nu poate să-mi fie bine dacă nu le este bine celor din jurul meu. Aşa gândesc, aşa am fost educat, asta sunt eu, Ion Budi. Văd şi simt Constanţa şi locuitorii ei ca pe propria casă, ca pe familia mea.
 
Am ajuns la maturitatea şi conştientizarea (înţelegerea) că, dacă vrem să trăim mai bine, trebuie să ne implicăm direct. Nu putem să stăm şi doar să observăm şi să ne lamentăm de toate neajunsurile şi nedreptăţile pe care ni le fac alţii. Trebuie să ne unim, să ne implicăm, să schimbăm lucrurile spre un drum corect, dacă vrem să trăim mai bine în propriul oraş. Eu m-am decis că aşa trebuie făcut! Şi cred că din ce în ce mai mulţi locuitori ai Constanţei gândesc şi simt la fel. Putem fi împreună o adevărată forţă. Trebuie să avem curaj şi încredere că putem.
 
Deci, decizia nu are nicio legătură cu Radu Mazăre, ci cu credinţa mea că oraşul Constanţa merită mai mult, că stă în puterea noastră să trăim mai bine, mai sigur şi decent, într-un oraş modern şi civilizat.

„Primăria trebuie să fie principalul garant şi asigurător, motorul principal al oraşului”

Unul dintre impedimentele pe care le aveţi de trecut vizează faptul că sunteţi cunoscut, în special, ca patron al unui club din Mamaia. Care sunt, în opinia dumneavoastră, atuurile pentru care constănţenii ar trebui să aibă încredere în programul electoral pe care-l veţi propune?

Nu cred nici pe departe că este un impediment, ci, dimpotrivă, un avantaj. Locuitorii oraşului sunt oameni inteligenţi, evoluaţi, sunt într-un fel aparte, în sensul bun, ceea ce eu denumesc cu drag „spiritul constănţean”.
 
Să va aduc câteva argumente care să explice de ce cred eu că experienţă mea de antreprenor din domeniul industriei turismului este un avantaj:
  • Am învăţat şi aplicat, zi de zi, reguli, norme şi standarde de management. Nimeni din lume, în niciun domeniu, nu poate obţine performanţă şi eficientă fără un management corect şi riguros al resurselor (umane, financiare etc.). După experienţa şi modelul marilor oraşe ale lumii, acest lucru este valabil şi în administraţiile publice şi mai ales în administraţiile locale. Aceasta este şi una dintre marile probleme ale Primăriei Constanţa. Lipsa unui management performant. Dacă era altfel, starea oraşului nu era atât de degradată din toate punctele de vedere. 
  • Toţi ne dorim să avem un oraş mai frumos, mai atractiv, mai ofertant. Trebuie să fim conştienţi că toate acestea nu se pot obţine decât dacă avem o dezvoltare economică puternică a oraşului şi venituri mai mari ale locuitorilor. Acestea sunt obiectivele principale ale programului meu - un oraş puternic economic, bogat, cât mai mulţi locuitori cu venituri lunare asigurate şi decente. Numai un astfel de oraş le poate avea pe toate celelalte: servicii publice de calitate, arhitectură şi estetică adecvată, condiţii de locuit şi de viaţă civilizate etc. Sărăcia oraşului şi a cetăţenilor lui nu poate aduce nimic bun, nu creează nimic. Venind din mediul de afaceri, am această viziune, experienţă şi ştiinţă de a face în aşa fel încât Primăria trebuie să fie principalul garant şi asigurător, motorul principal al oraşului. 
  • Este un fapt evident, istoric, că oraşul Constanţa are ca emblemă, potenţial şi forţă turismul. Dezvoltarea lui cât mai mare este şi trebuie să fie un obiectiv strategic pe termen imediat, mediu şi lung, pentru dezvoltarea întregii comunităţi constănţene, indiferent cine ar conduce destinele acestui oraş. Nu credeţi că un om ca mine, care vine din acest domeniu, cunoscând toate piedicile, blocajele şi lipsurile, poate găsi soluţii şi rezolvări eficiente şi constructive prompt, spre binele tuturor? 
  • Activitatea mea ca patron de club, prin natura ei, m-a făcut să lucrez cu oamenii, să-i înţeleg, să-i respect, să fiu amabil, să rezolv rapid şi eficient probleme. Nemulţumirile lor trebuie anticipate, ca să nu apară, iar când ele există, trebuie eliminate cât mai repede posibil. Nu credeţi că aceeaşi mentalitate, aceeaşi atitudine ar trebui să o aibă orice funcţionar public, de la cel mai de jos, până la primar? Ce bine ar fi! În fond, funcţionarul este în serviciul cetăţenilor, şi nu invers. Ei au obligaţia să-şi facă treaba în interesul oraşului, şi nu să ne batjocorească şi să ne fure. 
  • În sensul celor spuse până acum, de ce e ruşinos să fii patron de club? De fapt, prin tradiţie, activitatea derulată de foarte mulţi constănţeni, din generaţie în generaţie, se desfăşoară în domeniul turismului. Începând de la simpla închiriere de cameră, cu sau fără serviciile aferente, la micii întreprinzători şi comercianţi, dar şi ca angajaţi în restaurante, cafenele, hoteluri.
 
Acesta este mijlocul prin care trăiesc foarte mulţi dintre locuitorii acestui oraş. Cine să le înţeleagă mai bine dacă nu un om ca mine, care vine din rândul lor? Problema este alta: cum facem ca Primăria să-i sprijine cât mai mult, pentru ca ei să aibă cât mai puţine piedici, să fie cât mai eficienţi în munca lor şi să aducă astfel cât mai mulţi bani pentru ei şi pentru oraş?
 
  • Mă întrebaţi care sunt atuurile pentru care să aibă încredere în programul electoral pe care îl propun. Cred că problema trebuie pusă altfel. De ani buni, şi eu, şi dvs., şi constănţenii am tot auzit programe şi promisiuni electorale mai mult sau mai puţin îndeplinite după ziua votului. Cred că cel mai important este că locuitorii Constanţei trebuie să aibă încredere în mine ca om. 
  • Am fost şi sunt omul care întotdeauna şi-a respectat cuvântul dat. Respect şi înţeleg problemele oamenilor. Am mai spus, obiectivele principale ale programului meu sunt: dezvoltarea oraşului, modernizarea lui, creşterea calităţii serviciilor publice şi a calităţii vieţii tuturor locuitorilor, venituri decente pentru cât mai mulţi concetăţeni. Acţiunile mele ca primar vor fi concrete, clare, transparente în strictă legătură şi ţinând cont de vocea cetăţenilor. Ele vor fi raţional prioritizate în funcţie de problemele reale:
•     Facturi la căldură
•     Transport public
•     Starea drumurilor
•     Aspectul oraşului
•     Condiţiile din şcoli şi grădiniţe
•     Servicii medicale şi sociale
•     Locuri de joacă, sport şi agrement
•     Primărie şi instituţii publice fără birocraţie excesivă
•     Fără corupţie
•     Îmi doresc o primărie în care supremaţia să fie a cetăţeanului, a plătitorului de taxe şi impozite
•     Cred că nimeni nu are dreptul de a gândi altfel dacă este normal la cap, are caracter şi îşi iubeşte cu adevărat oraşul.

„Radu Mazăre a început bine şi încurajator, dar s-a pierdut pe drum, a denaturat lucrurile”

Cum aţi caracteriza administraţia locală în epoca Radu Mazăre?

Nu este suficient răspunsul meu. Răspunsul se află în rastelul de butelii de la parterul blocurilor, în mizeria de pe străzi, în gropile din străzi, în zonele încă neasfaltate chiar şi în centrul oraşului, în bălăriile din spaţiile verzi. Cu bune şi rele. Trebuie să fim corecţi şi obiectivi că în perioada lui Radu Mazăre s-au făcut şi multe lucruri bune. Şi mă refer, concret, la renaşterea turismului în Mamaia şi tot ce este semnificativ.
 
Acum e uşor de blamat un om din diferite motive, dar constănţenii, în înţelepciunea şi binecunoscutul lor bun-simţ, cred că judecă şi cântăresc corect lucrurile în balanţa dintre pozitiv şi negativ. Din păcate, Radu Mazăre a început bine şi încurajator, dar s-a pierdut pe drum, a denaturat lucrurile, a pierdut contactul cu problemele adevărate ale oraşului şi ale cetăţenilor lui şi astfel şi o bună parte din încrederea lor. Ce este mai trist şi păgubos este că a inversat priorităţile, în sensul că a subordonat priorităţile oraşului şi ale cetăţenilor propriilor interese, uitând şi neglijând oraşul şi cetăţenii lui. Cel puţin în ultimul mandat, ca preocupare şi atitudine, a uitat de primărie şi a rămas în carele alegorice şi în personajele pe care le întruchipa. Din păcate, oraşul şi cetăţenii au pierdut extrem de mult ca respect şi imagine, începând să fie percepuţi prin acest personaj, devenit din ce în ce mai închipuit. Nu asta e Constanţa adevărată, nu ăştia sunt locuitorii oraşului. Merităm mai mult, merităm să fim judecaţi corect. După atâtea mandate Mazăre, oraşul trebuie ridicat de jos şi pus acolo unde îi este locul.

„Făgădău este părtaş la felul în care arată Constanţa”

Unul dintre contracandidaţi va fi Decebal Făgădău. Ce i-aţi reproşa în modul în care a decis să administreze oraşul?

A fost timp de aproape două mandate viceprimarul domnului Mazăre, iar acum se comportă ca şi când a fost în opoziţie, şi nu la butoane. Deci este părtaş la felul cum arată Constanţa.
 
- Ineficienţa şi lipsa de viziune, subordonarea necondiţionată intereselor de grup şi neimplicarea cu devotament faţă de locuitori;
- Continuarea unui mod de abordare mediocru, superficial, fără profunzime;
-  Personal, ca om, nu am nimic cu Decebal Făgădău, dar servilismul lui şi incapacitatea de a ieşi, în numele interesului locuitorilor, din captivitatea birocratică şi a intereselor de grup i-au scăzut mult eficienţa, corectitudinea şi onestitatea.
 
- Din păcate, dânsul este preocupat să răspundă comenzilor politice de partid. Politica nu are ce căuta în administraţia locală, care trebuie depolitizată total. Acest lucru este valabil pentru toţi cei care reprezintă un partid politic. Mă refer aici şi la domnul amiral Chiţac, la dl. Palaz şi la dl. Chiru. Cetăţenii trebuie reprezentaţi în interesele lor. Când un om nu are căldură în casă, cade într-o groapă, nu primeşte asistenţă medicală decentă, nu mai are importanţă culoarea politică sau carnetul de partid, ci cum trăieşte el în oraş că cetăţean.
 
- De altfel, este şi unul dintre motivele pentru care vreau să candidez ca independent şi fac un apel către toţi locuitorii oraşului să conştientizeze că partidele, prin reprezentanţii lor, au denaturat mult viaţă normală. Cred că orice primar ales ar trebui, pe perioada mandatului său, să se suspende din partidul din care face parte, pe modelul preşedintelui ţării, să fie cu adevărat primarul tuturor locuitorilor, şi nu numai al găştilor sau al partidelor care l-au propulsat. Oamenii vor lucruri făcute pentru ei, să trăiască mai bine, şi nu pentru găşti. Cred că trebuie schimbate mentalitatea şi atitudinea din Primărie în acest sens.

Pentru că pledaţi pentru o „transparenţă fără precedent”, pe cine aveţi alături de dumneavoastră în această competiţie electorală… de la consilier de imagine şi până la persoanele sau societăţile comerciale care vă susţin financiar campania electorală?

În primul rând, vă spun pe cine îmi doresc să am alături: pe cât mai mulţi dintre locuitorii municipiului Constanţa, indiferent de culoarea lor politică, care s-au săturat, ca şi mine, de mizeria în care trăim, de cum sunt tratate şi rezolvate problemele lor de viaţă de către actuala administraţie. De imaginea mea se ocupă sora mea, Tania, dar am avut câteva şedinţe şi cu un expert internaţional, Liliana Levinţa, un om cu 23 de ani de experienţă în presă, se ocupă de relaţia cu mass-media, iar de mesajul electoral se ocupă Marta Chirilov, tânără licenţiată în Ştiinţe politice şi administrative.
 
Evident că am început drumul cu un nucleu de prieteni apropiaţi şi cu familia. Constat cu bucurie că din ce în ce mai mulţi oameni prind curaj, vin lângă mine, şi cred că putem schimba în bine mersul oraşului. Mulţi dintre ei o fac din voluntariat, pentru că simt că acum este momentul să schimbăm direcţia oraşului spre bine. Ce pot să va spun este că susţinerea financiară a campaniei electorale va fi făcută în mod transparent şi strict, conform prevederilor legale.

Care sunt soluţiile propuse de dumneavoastră pentru „transparenţă fără precedent” în cheltuirea banului public?

Va fi un set de măsuri complexe, compus din mai multe puncte, dintre care amintesc câteva:
-  Orice achiziţie publică va fi fundamentată şi argumentată în baza priorităţilor oraşului şi ale cetăţenilor
-  Studiile de oportunitate şi fezabiltate privind investiţiile mari vor fi prezentate public prin toate mijloacele de comunicare, mass-media, online şi offline, întâlniri cu locuitorii, şi după informarea acestora vor fi supuse dezbaterii publice. După validarea şi acceptul cetăţenilor şi comunităţii şi după consultarea tuturor factorilor politici şi a societăţii civile, deci după ce voi obţine consensul general, le voi supune dezbaterii Consiliului Local. Documentaţiile de licitaţie vor elimina orice interferenţă de natură subiectivă sau de interes astfel încât să favorizeze prin conţinutul lor vreun participant.
-  Procesul de analiză a ofertelor va fi strict monitorizat, cu participarea, la solicitarea Primăriei, a altor instituţii ale statului.
- Un contract, odată adjudecat, mai ales în condiţiile marilor investiţii, va fi transparent, fără clauze de confidenţialitate, şi adus la cunoştinţa întregii populaţii prin platforma online a Primăriei, astfel încât orice cetăţean poate afla valoarea contractului, cine are responsabilitatea de a-l realiza şi mai ales în cât timp.

Pledoarie pentru… un spirit corect comunitar

Printre motivele invocate că v-ar fi determinat să candidaţi apare acesta: „fiindcă văd peste tot abuzuri şi nedreptăţi”. Doar le-aţi constatat sau le-aţi simţit pe propria piele? Cum a fost relaţia dumneavoastră, ca investitor pe litoral, cu administraţia locală? A sporit profitul afacerii dumneavoastră faptul că aţi investit într-un car alegoric impus de municipalitate?

Va răspund că un simplu cetăţean: dumneavoastră n-aţi văzut aceste abuzuri şi nedreptăţi? Nu aş vrea să se considere că decizia mea de a candida la Primărie este pentru a-mi plăti nişte poliţe dintr-un stupid spirit răzbunător. Nici pe departe. Ca şi mulţi dintre locuitorii acestui oraş, am simţit pe propria piele ineficienţa, birocraţia şi lipsa de corectitudine a administraţiei locale. Mă implic în această luptă ca lucrurile să meargă mai bine şi Primăria să-i servească cu adevărat pe locuitori. Deci, problema, preocuparea este cum funcţionează Primăria faţă de toţi locuitorii, şi nu faţă de mine. Participarea mea, ca om de afaceri din acest oraş, la un eveniment care creşte în sens pozitiv notorietatea oraşului şi veniturile lui din turism cred că este atitudinea corectă a oricui. Important este să se facă în condiţii de legalitate şi în interesul public general. Acesta este un spirit corect comunitar.

8. Problema parcurilor, a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă pentru copii este departe de a fi soluţionată. Care este viziunea şi soluţiile independentului Ion Budi aici, incluzând şi staţiunea Mamaia, unde vegetaţia cedează tot mai mult teren betoanelor?

Este o întrebare corectă şi foarte importantă. Dacă vrem să avem un oraş frumos şi cu un mediu sănătos, cu oameni crescuţi sănătos, trebuie să avem cât mai multe spaţii verzi, locuri de joacă şi terenuri publice pentru sport. Va fi una dintre preocupările noastre, ca administraţie. Ce vom face:
 
-   Realizarea cadastrului verde, prin identificarea tuturor spaţiilor verzi şi a parcurilor existente.
- Evaluarea cu specialişti a stării lor de salubritate, degradare, întreţinere şi utilizare.
-  Reabilitarea zonelor care au nevoie, cu vegetaţie, vom avea o grijă deosebită pentru calitatea amenajării peisagistice, având în vedere iluminatul, mobilierul urban şi, nu lipsit de importantă, asigurarea siguranţei acestor locuri prin activitatea şi intervenţia instituţiilor de ordine publică.
-  Stabilirea prin norme şi reglementări urbanistice, inclusiv prin Plan Urbanistic General, a zonelor protejate şi a zonelor de interdicţie de construire pe spaţii verzi.
-  Identificarea terenurilor virane sau a altor zone pe teritoriul municipiului Constanţa şi al staţiunii Mamaia care aparţin patrimoniului oraşului, pentru dezvoltarea de noi parcuri, locuri de joacă şi terenuri de sport.

Serviciu integrat de salubrizare

Mulţi constănţeni sunt nemulţumiţi de lipsa curăţeniei în municipiu. Ce soluţii aveţi pentru a rezolva această problemă?

Este o problemă extrem de serioasă şi gravă a oraşului. Trebuie reevaluat în conţinutul lui, nu numai ca valoare, actualul contract cu firma de salubritate Polaris. Trebuie reconsiderate toate obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorul de salubritate. Vom realiza o strategie unitară a unui serviciu integrat de salubrizare pe teritoriul oraşului Constanţa şi Mamaia, cu trei componente:
 
-  Managementul integrat al deşeurilor, care va viza deşeurile menajere, de construcţii, vegetale, echipamente electrice şi electronice şi voluminoase de orice natură. Vom identifica sursele de deşeuri, modul de colectare, sortare, reciclare şi neutralizare a lor.
-  Sistem unitar de salubrizare - vom stabili  programe şi grafice clare pentru salubrizarea fiecărei străzi care trebuie să beneficieze de acest serviciu de cel puţin două ori pe săptămână. În cazul bulevardelor şi străzilor principale, frecvenţa va fi crescută, la o trecere pe zi.
-  Vom analiza şi redimensiona capacităţile tehnice pentru realizarea activităţilor de măturat mecanizat la nivelul străzilor şi trotuarelor, aspirat deşeuri, curăţarea de pământ a rigolelor şi spălatul carosabil, însoţite de activitatea de spălare a mobilierului stradal.
-  Acoperirea întregului teritoriu cu un număr optim de coşuri pentru deşeurile stradale.
-   Identificarea şi curăţirea terenurilor virane care sunt transformate spontan în zone de depozite de gunoi, împrejmuirea acestora.
-  Sistem unitar de deszăpezire şi combatere a poleiului care să asigure intervenţii prompte, cu un număr corespunzător de utilaje şi echipamente, în timp util.
-  Introducerea de norme şi obligaţii şi măsuri de contravenţie în cazul celor care, prin activitatea lor, întreţin sau sunt surse de murdărire a oraşului, ca şantiere de construcţie, pieţe, proprietari de animale, service-uri auto, comercianţi etc.
-  În toate acţiunile, vom coopta şi vom fi receptivi, inclusiv printr-o linie telefonică verde sau online, la toate sesizările cetăţenilor.
- La toate acţiunile care vizează salubritatea şi mediul, vom căuta să conlucrăm cu societatea civilă.

Priorităţile primarului Budi

10. „Să democratizăm procesul de luare a deciziilor administrative”, spuneţi dumneavoastră, într-un mesaj postat pe Facebook. Concret, cum vreţi să realizaţi asta şi ce garanţie are constănţeanul că majoritatea va decide, în contextul în care rezultatul unui referendum naţional, cel din 2009, nu a fost pus în practică nici până acum?

Este una dintre măsurile care trebuie luate categoric într-un consens general, cu toţi factorii activi ai societăţii, inclusiv cu partidele politice. Este condiţia esenţială pentru o bună funcţionare a comunităţii constănţene. Am intenţia să fac următoarele:
-   Comunicare permanentă cu cetăţenii prin întâlniri directe, call center şi departament online, în care se vor primi toate ideile venite din partea populaţiei.
-  Analize lunare şi stabilirea de măsuri operative împreună cu aparatul executiv al Primăriei şi Consiliul Local, pentru rezolvarea operativă, concretă şi eficientă a problemelor sesizate.
-  Constituirea unor organisme cetăţeneşti consultative ale primarului, structurate pe următoarele componente: forumul cetăţenilor, din care să facă parte reprezentanţi ai cetăţenilor de tipul deputatului de stradă sau cartier, consiliul sfatul înţelepţilor, compus din oameni de integritate şi prestigiu din oraş care activează diverse domenii: ingineri, doctori, profesori, arhitecţi, oameni de cultură şi din sport, care să funcţioneze alături de primar şi să valideze sau nu proiectele şi soluţiile pentru oraş, astfel încât o decizie politică a consiliului să treacă prin acest filtru consultativ.
-  Contacte permanente cu factori ai societăţii constănţene reprezentate de mediul de afaceri, patronate, sindicate, societate civilă, alte categorii socio-profesionale (pensionari, studenţi etc.)

Închiderea Secţiei de Radioterapie din cadrul SCJU Constanţa a afectat inclusiv bolnavi de cancer constănţeni, nevoiţi să facă naveta la Bucureşti pentru a se trata. Deşi asupra acestei unităţi sanitare Primăria Constanţa nu are competenţe, ca viitor manager al municipiului cum aţi caracteriza această stare de fapt?

Când vine vorba de vieţile oamenilor, nu putem fi toleranţi faţă de aceste situaţii. Este incredibil că există aşa ceva. Aceasta denotă multă iresponsabilitate, incompetenţa şi chiar dezumanizare din partea celor care răspund. Pentru oamenii noştri aflaţi în suferinţă, trebuie să facem orice este posibil, pentru că este vorba de viaţa lor şi pentru ei contează orice zi în plus. E o problemă extrem de gravă şi de delicată. Aş defini-o ca pe o comunicare defectuoasă între instituţii şi un prost management al spitalului. Din păcate, avem de-a face cu clasicul caz de proastă gestionare a puterii conferite de o funcţie, care reprezintă însă un atac direct la viaţa bolnavilor. Nu putem să ne jucăm cu discontinuităţi când e vorba de viaţa oamenilor.

Care ar fi prima măsură pe care primarul ales Ion Budi ar lua-o odată instalat în Primăria Constanţa?

Dacă m-aş limita la o singură măsură, cred că ar fi un început nu tocmai bun. Pentru a schimba modul în care a fost administrat oraşul, imediat, pragmatic şi operativ, trebuie luate simultan mai multe măsuri:
- Evaluarea structurii funcţionale a Primăriei pentru eliminarea paralelismelor, a birocraţiei şi a condiţiilor de favorizare a actelor de corupţie.
- Introducerea şi implementarea unui sistem de management performant, cu standarde şi proceduri clare.
- Respectarea codului de conduită şi integritate profesională a funcţionarului public.
-  Evaluarea tuturor contractelor, îndeosebi a celor cu valori mari, de lucrări şi servicii publice.
-  Stabilirea priorităţilor reale pentru utilizarea bugetului public.
-  Dacă este cazul, reevaluarea bugetului în funcţie de necesităţile oraşului, printr-o rectificare de buget.

„Putem fi valul puternic care sparge şi mătură mizeria din administraţia locală!”

Anunţul candidaturii dumneavoastră la Primăria Constanţa se încheie cu o întrebare. „Vii alături de mine?” Care este electoratul-ţintă pe care mizaţi în această bătălie electorală?

Sunt independent. Mă adresez tuturor locuitorilor Constanţei care sunt nemulţumiţi de cum merg lucrurile în oraş, care doresc mai mult şi mai bine de la administraţia locală. Repet, problemele oraşului şi ale cetăţenilor nu au culoare politică. La fel de nemulţumiţi sunt majoritatea locuitorilor. Din acest motiv, toate analizele sociologice arată că există foarte mulţi indecişi şi nehotărâţi şi că s-au săturat de actuală clasa politică, indiferent că e de stânga sau de dreapta. De altfel, chiar şi din electoratele de stânga sau de dreapta există foarte multe nemulţumiri, oamenii dorind altceva.

Ce propuneţi, concret, constănţenilor şi de ce ar trebui să vă voteze pe dumneavoastră, şi nu pe candidaţii propuşi de partidele politice sau chiar pe independenţi?

Ce pot să garantez este onestitatea, corectitudinea şi devotamentul meu faţă de oraş şi locuitorii săi. Orice acţiune, orice demers voi face va avea ca prioritate interesul comunităţii constănţene, având ca ţintă clară, aşa cum am mai spus, rezolvarea problemelor majore cât mai repede şi dezvoltarea oraşului. Cred că pot fi omul care să poată redă încrederea cetăţenilor în instituţia Primăriei. Respectând oamenii, mă respect, în fond, pe mine şi cuvântul dat.

Pe final, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru cetăţenii cu drept de vot din municipiul Constanţa?

Am convingerea că mulţi dintre constănţeni gândesc şi simt că mine. Împreună putem fi valul puternic care sparge şi mătură mizeria din administraţia locală. Împreună putem fi forţa care renaşte Constanţa, pentru viitorul prosper şi bunăstarea ei. Nu mai avem timp de pierdut, acum este momentul, trebuie să ne trezim şi să ne implicăm total cât mai mulţi. Votul din 5 iunie este o şansă, dar şi o responsabilitate pentru toţi cetăţenii oraşului.
 
Întrebări de la cititori
 
Cât de greu a obţinut domnul Budi aprobările şi avizul de funcţionare pentru club de la Primăria Constanţa, când aceasta era condusă de prietenul său, Radu Mazăre, şi dacă a fost nevoit să ofere mici atenţii, direct sau indirect, pentru a obţine mai uşor şi mai repede autorizaţiile necesare de la Primărie?

Mă întorc şi spun că nu am avut o relaţie de prietenie cu Radu Mazăre în sensul în care se defineşte real o prietenie. Singurele întâlniri cu fostul primar au fost cele în care dânsul a venit ca un simplu client la clubul pe care îl manageriez. Înseamnă asta prietenie?
 
Cât despre rapiditatea, atenţiile sau privilegiile pe care le insinuaţi, acestea nu au existat. Sunt un agent economic simplu, care, de foarte multe ori, a întâmpinat piedici şi s-a găsit în imposibilitatea rezolvării unor probleme administrative. M-am descurcat cu forţe proprii şi am avut de multe ori dezamăgirile şi insuccesele multora dintre noi. Am fost de cel puţin şase ori în situaţia în care a trebuit să iau de la zero afacerile pe care le derulam. Şi asta poate şi din cauza instabilităţii administrative şi politice. Lipsa de coerenţă a politicului şi a administraţiei locale m-a afectat enorm, dar am luptat şi am renăscut întotdeauna. În asta constă succesul meu ca manager. În asta constă forţa mea,aceea de a duce lupta până la capăt.

Ce părere are despre autorizaţiile de construire care se eliberează pentru a se ridica blocuri pe spaţiile verzi din Constanţa?

Este inadmisibil să cedăm spaţiile verzi, în loc să creăm cât mai multe posibil. Constanţa s-a dezvoltat sub un plan urbanistic extrem de bine gândit pe vremea „epocii de aur”.Există o regulă de arhitectură care era urmată şi un plan urbanistic general care era şi respectat. Am să va trimit un link în care sunt poze cu spaţiile verzi şi aranjamentele florale din Constanţa şi din staţiunea Mamaia. Totul era aerisit şi plăcut privirii. Am trăit vremurile acelea şi ştiu exact despre ce vorbesc. Avem doar 15 metri pătraţi de spaţiu verde pe locuitor în Constanţa, mult sub media europeană şi sub bunul-simţ.
 
În cazul în care va câştiga aceste alegeri, va păstra personalul din Primărie sau va aduce persoane competente? (Incompetenţa celor care sunt astăzi angajaţi în Primărie a fost dovedită de-a lungul timpului - vedem cum arată Constanţa după 15 ani de dictatură Mazăre, cum s-a construit haotic, că nu sunt trotuare, că spaţiile verzi sunt acaparate de betoane etc.)

Vreau să implementez un sistem de reevaluare a competenţelor personalului actual al Primăriei. Sunt convins că există şi acolo mulţi angajaţi cu reale valenţe în domeniile în care prestează. Trebuie urgent revizuite şi condiţiile în care aceştia muncesc. Ca manager, ştiu că nu poţi pretinde performanţă în niciun domeniu atâta vreme cât nu oferi condiţii de muncă adecvate. În plus, mai cred că trebuie adus urgent capital de oameni specializaţi. O să mergem după principiul meritocraţiei, şi nu după cel al nepotismului.
 
Ca independent, cum va alege să colaboreze cu cei din Consiliul Local, reprezentanţii partidelor, care e posibil să îi respingă proiectele de hotărâre pe care le propune, doar pentru că nu face parte din maşinăria de partid PSD sau PNL? Radu Mazăre, de exemplu, a ales în mandatul 2000-2004 să le ofere consilierilor locali teren în zona Faleză Nord, pentru a avea sprijinul lor în şedinţele de CLM, iar din 2004, a intrat în PSD.
 
Vreau să aplic o politică a consensului, un management participativ. Personal, nu cred că vreunul dintre partide va obţine majoritatea în Consiliu. Iar că manager ştiu, fiindcă asta a fost una dintre aptitudinile mele, să formez echipe performante. Într-adevăr, este posibil ca unii să nu fie de acord, dar cu o transparenţă eficientă, expunere în presă, online şi offline, instituirea unor organisme consultative din rândul cetăţenilor, sunt convins că proiectele pe care le voi propune vor fi  puse în practică cu mai multă uşurinţă şi fără a întâmpina opoziţie din partea Consiliului Local.
 
Întrebări de la constănţeni pe chat:

Adrian
: Salut, Ionuţ, si succes... Spune-mi, te rog, mie şi celor care citesc acest ziar... care este diferenţa şi care sunt asemănările dintre administrarea unui club de noapte şi administrarea unui oraş? Fiind un apropiat al familiei Mazăre, cum crezi că te percepe lumea? Ca un iepuraş? Ca un câştigător?

Răspunsul la prima întrebare a domnului Adrian se regăseşte în interviul online, întrebarea 2.
 
În primul rând vreau să menţionez încă o dată că nu sunt un apropiat al familiei Mazăre. Indiferent de percepţia lumii, eu sunt un candidat într-adevăr independent şi de sine stătător.
 
Anon1764: Îl aveţi pe Mazăre în spate? Contaţi pe voturile tinerilor cărora le place viaţa de noapte?

Nu. Contez pe voturile tuturor constănţenilor care vor ca oraşul lor să-şi recapete cel puţin importanţa, mândria şi gloria de odinioară, ale oamenilor care vor un oraş curat şi frumos, un oraş dinamic, verde şi plin de viaţă, care se dezvoltă armonios.

lala: Credeţi că va fi un avantaj pentru dumneavoastră faptul că activaţi într-un segment dedicat tinerilor? Vă va aduce acest lucru mai multe voturi, mai multă susţinere de la tineri? Veţi folosi aceleaşi coordonate de imagine pentru a „vinde“ staţiunea Mamaia ca şi Mazăre? Adică ideea de staţiune de distracţii nocturne, ideea de turism sexual etc.? Spun asta gândindu-mă la nişa mediului de afaceri din care proveniţi...

Eu sunt un spirit tânăr, în rezonanţă permanentă cu vremurile prezente. Îmi doresc ca şi tinerii să se implice în acţiunea de a-şi hotărî, cu propria forţă şi voinţă, viitorul. Da, sunt convins că voi fi o portavoce a segmentului tânăr din Constanţa.

În niciun caz! Din păcate strategia pentru sezonul estival 2016 este deja implementată. Dar imediat ce se va putea, o să începem să lucrăm la noua strategie a staţiunii Mamaia, care trebuie inclusă, obligatoriu, în strategia de dezvoltare a oraşului Constanţa. Staţiunea Mamaia şi oraşul Constanţa trebuie tratate în mod egal, acestea fiind complementare.
 
Vă mulţumesc şi apreciez implicarea şi interesul manifestate. Vă aştept pe celelalte canale de comunicare ale mele. O zi frumoasă tuturor!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Lucifer Morningstar

24 Apr, 2016 22:20

1. Cat de greu a obtinut domnul Budi aprobarile si avizul de functionare pentru club de la Primaria Constanta, cand aceasta era condusa de prietenul sau Radu Mazare, si daca a fost nevoit sa ofere mici atentii, direct sau indirect, pentru a obtine mai usor si mai repede autorizatiile necesare de la primarie? 2. Ce parere are despre autorizatiile de construire care se elibereaza pentru a se ridica blocuri pe spatiile verzi din Constanta? 3.In cazul in care va castiga aceste alegeri, va pastra personalul din primarie sau va aduce persoane competente? (incompetenta celor care sunt astazi angajati in Primarie a fost dovedita de-a lungul timpului - vedem cum arata Constanta dupa 15 ani de dictatura Mazare, cum s-a construit haotic, ca nu sunt trotuare, ca spatiile verzi sunt acaparate de betoane, etc) 4. Ca independent, cum va alege sa colaboreze cu cei din Consiliul Local, reprezentantii partidelor, care e posibil sa ii respinga proiectele de hotarari pe care le propune, doar pentru ca nu face parte din masinaria de partid PSD sau PNL? Radu Mazare, de exemplu, a ales in mandatul 2000-2004 sa le ofere consilierilor locali teren in zona Faleza Nord, pentru a avea sprijinul lor in sedintele de CLM, iar din 2004 a intrat in PSD.

Articole asemanatoare

O firmă administrată de un fost candidat la Primăria Constanța, la judecată cu actualul edil

14 Feb 2024 865

Luv Somebody, firmă administrată de Ion Budi, la judecată cu Consiliul Local Constanța! Administrația locală a făcut apel

02 Dec 2022 1988

Fost candidat la Primăria Constanța Luv Team SRL, administrată de Ionuț Budi, radiată de la Registrul Comerțului

05 Nov 2022 15059

Luv Somebody SRL, administrată de Ion Budi, cheamă în instanță Consiliul Local Constanța. Iată de ce

30 May 2022 1595

Oficial, din instanță! Luv Team SRL a intrat în insolvență!

30 Oct 2021 2353

Frații Budi au închis Clubul Luv de pe bulevardul Tomis din Constanța

08 Dec 2020 5074

Act emis de municipalitate pentru Luv Event, firmă administrată de fostul candidat la Primăria Constanţa Ion Budi

14 Nov 2019 2556

Luv Team administrată de Ion Budi cheamă în judecată Consiliul Local Municipal. Motivul are legătură cu procesul intentat Direcţiei Poliţie Locală

22 May 2018 4865

Fostul candidat independent la Primăria Constanţa Ion Budi, numit administrator într-o firmă nou înființată

21 May 2018 2883

Luv Event SRL, administrată de ex-candidatul la Primăria Constanţa Ion Budi, modifică terasa deţinută

18 Aug 2017 3908

Ion Budi a obţinut de la Primăria Constanţa un act important. Este vizat clubul Luv

05 Jul 2017 3976

Sondaj de opinie Pe care dintre următorii foști candidați l-ați alege primar al municipiului Constanța?

26 Jun 2017 14873

Ionuț Budi despre Cătălin Dan Gemănar mort în accidentul dintre Mihai Viteazu și Tariverde

09 Apr 2017 19765

Ce spune Tania Budi la aniversarea zilei de naștere a fratelui său Ionuț Budi

07 Jan 2017 8734

Rezultate finale pentru Primăria Constanța. Câte voturi au obţinut cei 12 candidaţi

07 Jun 2016 4487