UPDATE. Candidatul nu a mai intrat în competiţie Interviu online cu Mihai Petre - „Voi decăpuşa bugetul de firmele prietenilor lui Mazăre sau de partid” (document)



La Biroul Electoral Municipal Constanţa au început să se înghesuie aspiranţii la mandatul de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Înainte de a-şi oficializa intrarea în competiţia electorală, Mihai Petre, candidat independent la funcţia de primar, a participat la un interviu online realizat în redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa.

Fost consilier judeţean din partea PDL în perioada 2008-2012, dar fost director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Petre a renunţat la statutul de activist de partid şi, pe cont propriu, a început să-şi elaboreze programul electoral pentru a intra în cursa pentru câştigarea mandatului de edil-şef al municipiului reşedinţă de judeţ. În februarie 2016, acesta a lansat în dezbatere publică programul său de guvernare locală, intitulat sugestiv „Restart Constanţa” şi conceput pe zece capitole. Mihai Petre este decis să nu continue nimic din strategia de lucru a lui Radu Mazăre, deoarece „a vizat, exclusiv, binele grupului de interese care a gravitat în jurul său”. În schimb, vrea să responsabilizeze funcţionarii din Primăria Constanţa, iar agenda sa să fie cea a concetăţenilor săi. În tot ce vrea să întreprindă, Mihai Petre afirmă că se bazează „pe bunul Dumnezeu şi pe constănţeni”.
 
Cum a ajuns la concluzia că o candidatură ca independent l-ar avantaja, care va fi strategia sa de campanie, ce puncte nevralgice are actuala administraţie şi pe care vrea să le elimine din ipostaza de primar al municipiului Constanţa, dar şi care sunt priorităţile sale ca edil-şef am încercat să aflăm în cadrul unui interviu online.
 
De ce o candidatură ca independent, şi nu din partea unei formaţiuni politice, eventual a unui partid nou apărut pe scena politică autohtonă?
 
Din două motive. În primul rând, datorită firii mele independente. Nu pot fi controlat de nimeni, subordonat sau dependent de orice partid care pune gaşca sau interesul de grup înaintea oamenilor. Acesta este şi motivul pentru care nu am reuşit să mă integrez într-o singură formaţiune politică şi să rămân acolo până la adânci bătrâneţi. În al doilea rând, pentru că partidele mari au eşuat în a se reforma, de fapt, mimează reforma internă, iar partidele mici au metehnele celor mari. Am văzut câteva partide noi şi am rămas cu un gust amar. Aşadar, nu cred în niciun partid nou până când nu văd cum se mişcă, ce face, concret, pentru oameni. Pe durata întregului meu mandat de primar nu voi deveni membru al niciunui partid politic.
 
Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră în plan profesional?
 
În ordine cronologică, mă mândresc cu faptul că am făcut parte din echipa de aur a Radio Contact Constanţa din perioada 1996-1999, că am fost singurul consilier judeţean cu peste 40 de proiecte depuse, dintre care zece au devenit hotărâri ale Consiliului Judeţean, şi că, din aceeaşi poziţie, am contribuit la salvarea Teatrului Naţional de Balet „Oleg Danovski” de la distrugere, în anul 2010. În calitate de director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, am fost printre primii susţinători ai drepturilor consumatorilor în relaţia cu băncile. În aceeaşi calitate, am reuşit ca, în trei luni de mandat, să ridic Comisariatul de pe locurile 7-8, pe locul întâi la nivel naţional la indicatorii de performanţă. Deci, am arătat că se poate performanţă şi în sistemul de stat.
 

„Mare parte a agendei domnului Decebal Făgădău, rezultatul unor linii strategice pe care eu le susţin public de doi ani”
 
Ce părere aveţi despre contracandidaţii care şi-au anunţat intrarea în competiţia electorală? Care este cel mai de temut şi de ce?

 
Mi-am propus să duc o campanie pozitivă, să vorbesc mai mult despre problemele municipiului Constanţa, despre soluţiile mele şi despre mine. Asta nu înseamnă că nu mă interesează ceilalţi candidaţi. Mă uit şi la ei cu atenţie, am observat o reală efervescenţă în jurului programului meu, „Restart Constanţa”, care a devenit sursă de inspiraţie pentru anumiţi candidaţi, dar toată atenţia mea este îndreptată către oraş. Poate o să sune ciudat, dar să ştiţi că cel mai mult mă tem de mine. Nu mă tem de niciun un contracandidat, toţi sunt de bătut. Dacă nu voi câştiga, înseamnă că m-am bătut singur.
 
Ca primar, ce aţi continua din strategia de lucru a fostului edil-şef, Radu Mazăre, şi ce aţi elimina?
 
Radu Mazăre nu a avut o strategie pentru oraş, ci pentru el şi gaşca lui. Ca atare, din acest punct de vedere, nu voi continua nimic din strategia sa de lucru care a vizat, exclusiv, binele grupului de interese care a gravitat în jurul său. Cu alte cuvinte, voi decăpuşa bugetul municipiului Constanţa de firmele prietenilor lui Mazăre sau de firme de partid, indiferent de numele partidului şi de patronii firmelor, şi îl voi deschide către toţi întreprinzătorii locali şi nu numai, prin asigurarea de condiţii corecte şi transparente de participare la licitaţii. În plus, să ştiţi că eu nu voi căuta să-mi securizez mandatul oferind o sacoşă cu mâncare, ci voi căuta să relansez economia oraşului astfel încât, de la an la an, cât mai puţini constănţeni, indiferent de vârstă, să aibă nevoie de ajutorul administraţiei locale. Voi fi foarte atent la programele referitoare la locuinţele ieftine pentru tineri şi la cartierul Henri Coandă, astfel încât locuinţele să fie cu adevărat ieftine, iar anumiţi locatari ai cartierului Henri Coandă să nu mai genereze probleme.
 
Aţi afirmat că 75% dintre proiectele de hotărâre supuse, vineri, 22 aprilie, votului aleşilor locali sunt inspirate din programul dumneavoastră electoral, „Restart Constanţa“. Este un semn bun pentru actuala administraţie? Această situaţie diminuează din propunerile pe care le-aţi lansat electoratului. Va afecta în vreun fel numărul votanţilor care v-ar fi preferat la conducerea Primăriei Constanţa?
 
Staţi un pic. Trebuie să dăm puţin timpul înapoi. În toamna anului trecut, am lansat o versiune proprie a programului „Curăţăm Constanţa Noastră”, intitulat „Da! Să curăţăm Constanţa Noastră - De căpuşarea banului public, umilinţa socială şi mizeria morală!”. Atunci, am avut o listă lungă de solicitări şi, spre marea mea surprindere, o parte dintre ele au devenit realitate: dezbatere publică asupra proiectului de buget al municipiului Constanţa, consultarea periodică a organizaţiilor neguvernamentale, revenirea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpâni la autoritatea locală, întocmirea Registrului Local al Spaţiilor Verzi şi a unui nou Plan Urbanistic General (cele două documente sunt prevăzute în bugetul pe anul 2016, este nevoie să intre pe ordinea de zi ca proiecte de sine stătătoare), refinanţarea revistei culturale „Tomis”, constituirea unui sistem de burse şi premiere publică pentru elevii/sportivii cu rezultate deosebite, subvenţionarea echitabilă a gigacaloriei pentru toţi constănţenii, eliminarea cozilor umilinţei prin introducerea unui sistem de bonuri valorice acordate lunar persoanelor care trăiesc la limita subzistenţei. Deci, o mare parte a agendei publice a domnului Decebal Făgădău din ultimul an este rezultatul unor documente şi a unor linii strategice pe care eu le-am susţinut în ultimii doi ani public. Vă daţi seama că nu îmi pare rău pentru că se fac, ci îmi pare rău pentru că nu se fac mai multe. Tot ce am scris în programul „Restart Constanţa” se poate face. Acesta este şi motivul pentru care programul meu este un izvor nesecat de inspiraţie pentru contracandidaţii mei. Aşa cum spuneam, nu mă deranjează, Constanţa este tot ce contează. În plus, eu cred că Programul primarului ales ar trebui să devină suma tuturor Programelor foştilor contracandidaţi, bineînţeles, a ideilor bune şi aplicabile.
 
Pe cine vă bazaţi în organizarea şi derularea propriei campanii electorale atât din punct de vedere logistic, cât şi financiar?
 
Chiar mă întrebam când o să mă întrebaţi şi mă bucur că aţi făcut-o. Știu, mulţi se întreabă cine mă susţine, alţii îşi dau cu părerea că nu ştiu cine ar fi în spatele meu. În exclusivitate pentru dumneavoastră vă spun cine a fost tot timpul în spatele meu şi fără de care eu nu aş fi fost nimic din ceea ce sunt acum. Numele lui este Dumnezeu. Întreaga mea existenţă, implicit şi candidatură, stă sub semnul lui „nimic fără Dumnezeu”. Sigur, Dumnezeu lucrează prin oameni, în cazul meu, prin constănţeni. Aşadar, mă bazez pe bunul Dumnezeu, pe constănţeni, dar şi pe experienţa mea în administraţia locală de peste zece ani şi cea de campanie electorală de peste 12 ani.

Despre bani, am văzut de câteva ori cum este să întorci banii cu lopata într-o campanie şi să iei bătaie, dar şi cum poţi să scoţi un rezultat foarte bun cu bani puţini. Eu vreau să câştig cu bani puţini. N-aş zice nu, dacă aş câştiga şi cu bani mai mulţi. Dar nu-i am şi nici nu mă vând ca să câştig alegerile.
 
Cum comentaţi anunţul făcut recent de reprezentanţi ai partidului Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor potrivit căruia membrii şi simpatizanţii acestei formaţiuni noi vor susţine candidatura dumneavoastră la Primăria Constanţa? Mai aveţi semnale în acest sens şi de la alte formaţiuni, organizaţii civice sau structuri?
 
Mă bucur să văd că structuri noi, mai mult civice decât politice, îşi declară sprijinul pentru mine. Mă bucur şi mai mult să văd că în jurul meu vin tineri dornici de schimbare şi de implicare în viaţa comunităţii. Am avut şi am discuţii mai mult cu organizaţii neguvernamentale decât cu partide, dar nu refuz în mod categoric o susţinere politică.

Sigur, analizez de la caz la caz, întrucât nu aş accepta susţinere din partea oricărui partid.
Cred că PSD şi Decebal Făgădău ar fi fost astăzi foarte trişti dacă toate partidele de dreapta, mai mari sau mici, s-ar fi unit într-o alianţă electorală în jurul unui candidat independent. Dar... unde orgoliile sunt prea mari, raţiunea este sufocată, iar dreapta, fărâmiţată.
 
„După ce ai fost validat consilier, devii membrul unui singur partid - Constanţa”
 
Administraţia locală presupune, printre altele, responsabilitate, seriozitate, rigurozitate şi muncă în echipă. Cum veţi reuşi să convingeţi funcţionarii publici din Primăria Constanţa să renunţe la vechile metehne pentru a se pune în slujba cetăţeanului?
 
Îi voi responsabiliza pe toţi astfel încât fie înţeleg că treaba lor este să muncească pentru constănţean, fie pleacă din instituţie. Eu sunt un om cu nervi tari, care ştie să-şi impună punctul de vedere, mai întâi cu vorba bună, apoi cu sancţiuni. În primele trei luni de mandat, voi face o analiză serioasă a aparatului propriu al Primăriei, să mă lămuresc şi eu câţi sunt, unde sunt, de ce sunt, cu ce se ocupă fiecare angajat. Toţi angajaţii vor fi evaluaţi. În funcţie de rezultate şi de ceea ce voi găsi la faţa locului, voi merge până la reducerea schemei de personal, astfel încât omul potrivit chiar să fie la locul potrivit. Bugetul alocat astăzi cheltuielilor de personal al aparatului Primăriei este de peste 6.000.000 de euro. Mie mi se pare cam mare în comparaţie cu modul de funcţionare a relaţiei birocrat-cetăţean.
După ce ajung în Primărie, toţi funcţionarii ar trebui să se considere în probe.
 
Ca primar independent, cum veţi lucra cu un consiliu local eminamente politic, ai cărui consilieri nu sunt obişnuiţi să iniţieze proiecte de hotărâre, dar se supun sarcinilor trasate de partidele pe care le reprezintă?
 
Îi cunosc pe cei mai mulţi dintre cei care vor deveni consilieri municipali. Nu cred că vor zice nu unui proiect propus de primar care vizează binele constănţenilor şi dezvoltarea oraşului, aşa cum nici eu nu voi spune nu proiectelor care vin din partea consilierilor municipali şi care vizează oraşul, şi nu construirea unui bloc de vreo rudă a acestora.

Eu cred că, după ce ai fost validat în calitate de consilier, devii membrul unui singur partid cu numele Constanţa şi cu 280.000 de membri.
Dacă domnii şi doamnele consilieri vor sabota oraşul, mă voi asigura că toţi constănţenii vor şti - cu nume, prenume şi partid - cine îşi bate joc de ei, astfel încât, peste patru ani, să ştie cu cine votează.
 
Închiderea Secţiei de Radioterapie din cadrul SCJU Constanţa a afectat inclusiv bolnavi de cancer constănţeni, nevoiţi să facă naveta la Bucureşti pentru a se trata. Deşi asupra acestei unităţi sanitare Primăria Constanţa nu are competenţe, ca viitor manager al municipiului, cum aţi caracteriza această stare de fapt?
 
În linii mari, în Constanţa, bolnavii de cancer sunt mai mult condamnaţi decât bine trataţi. În cele mai multe cazuri, principiul conform căruia „cel mai bun medic este trenul de Bucureşti sau alt oraş” este soluţia salvatoare pentru constănţenii bolnavi de cancer, iar acest lucru este cauzat nu numai de condiţiile din Spitalul Judeţean. Este un fel de misiune imposibilă să ajungi să te vadă un medic oncolog, care apoi să te şi trateze corespunzător.

Una peste alta, chiar dacă Spitalul Judeţean nu se află în subordinea Consiliului Local Municipal, problemele de-acolo ne privesc pe toţi. Ele trebuie să fie rezolvate, de Dan Căpăţînă sau de alt manager. Primarul municipiului Constanţa poate să pună presiune pe preşedintele Consiliului Judeţean şi pe Consiliul de Administraţie şi să ceară imperativ demiterea acelui manager care, în loc să conducă un spital, conduce o morgă. Vă asigur că voi bate cu pumnul în masă până ce managementul Spitalului Judeţean va fi unul corespunzător cu nevoile pacienţilor şi transparent în relaţia cu mass-media.
 
Mulţi constănţeni sunt nemulţumiţi de lipsa curăţeniei în municipiu. Ce soluţii aveţi pentru a rezolva această problemă?
 
Rezilierea contractului cu firma-căpuşă Polaris şi revenirea serviciului de salubrizare la autoritatea locală. Putem să dăm de muncă mai multor oameni, să ne facem singuri curăţenie în oraş şi la costuri infinit mai mici.
 
Problema parcurilor, a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă pentru copii este departe de a fi soluţionată. Care sunt viziunea şi soluţiile independentului Mihai Petre, aici incluzând şi staţiunea Mamaia, unde vegetaţia cedează tot mai mult teren betoanelor?
 
Problema este mai complicată decât pare.
În primul rând, trebuie văzut foarte clar ce terenuri mai sunt în domeniul public, cum s-au făcut retrocedările fie pe acelaşi amplasament, fie în compensare pe spaţiile verzi. Adică este nevoie urgentă de o reinventariere a terenurilor aflate în domeniul public şi privat al municipiului Constanţa, precum şi de publicarea tuturor dispoziţiilor de primar prin care s-au retrocedat diverse terenuri. Imediat, trebuie întocmit Registrul Local al Spaţiilor Verzi, care va arăta clar câte spaţii verzi avem şi unde sunt situate acestea. Pe întreaga perioadă a întocmirii Registrului, trebuie sistată orice construcţie pe zonele verzi.
 
Apoi, prin hotărâre a Consiliului Local ar trebui interzise construcţiile pe spaţiile verzi aflate în domeniul public al municipiului Constanţa. În privinţa spaţiilor verzi aflate în proprietate privată ca urmare a unor retrocedări dubioase, pentru fiecare spaţiu verde voi întocmi câte un dosar la DNA, să vedem legalitatea retrocedării. Toate autorizaţiile de construcţie eliberate pe spaţiile verzi vor fi făcute publice şi, după caz, sesizate organele de anchetă penală.

Ce pot să vă spun este că în mandatul meu nu se va construi pe nici măcar un centimetru de spaţiu verde, iar contractul cu Pomacost, firma-căpuşă care gestionează activitatea de întreţinere a spaţiilor verzi, va fi reziliat. Activitatea de întreţinere a spaţiilor verzi va reveni la autoritatea locală. Toate parcurile vor intra într-un amplu proces de modernizare şi conservare, prioritate având parcul Tăbăcărie şi cele aflate în paragină. Fiecare parc va avea minimum un spaţiu de joacă pentru copii.
 
„Acesta ar trebui să fie anul independenţilor”
 
Ce propuneţi, concret, constănţenilor şi de ce ar trebui să vă voteze pe dumneavoastră, şi nu pe candidaţii propuşi de partidele politice sau chiar pe independenţi?
 
Îi rog pe constănţeni să se uite bine la toţi candidaţii şi să le citească programele. Programul meu se numeşte „Restart Constanţa”, are 35 de pagini şi este conceput pe zece capitole:
Lege, nu fărădelege; Primar, nu baron;     
Respect pentru banul public, nu bătaie de joc; Economie, nu interese; Turism, nu kitsch; Educaţie, nu maimuţăreală;
Spaţii verzi, nu betoane; aer curat, nu poluare; Sănătate, nu loterie;                         
Cultură, nu incultură; culte, nu ignoranţă;           
Infrastructură raţională, nu haos; siguranţă, nu infracţionalitate;
Protecţie socială, nu mită electorală;         
Sport, nu „joc de glezne”.          
  
Poate fi găsit pe pagina omonimă de Facebook şi, în curând, pe un site dedicat. Îi mai rog să se uite la candidaţi şi la experienţa lor în administraţia locală sau în instituţiile statului. Este vital pentru un candidat şi, mai ales, pentru un viitor primar să ştie dinainte de a intra în birou cum funcţionează toate instituţiile administraţiei locale, precum şi cele descentralizate ale statului. Viitorul primar nu îşi permite să piardă nici măcar o zi să înveţe cum poate să facă lucrurile de care oraşul are nevoie, pentru că municipiul Constanţa nu are timp de pierdut. Ceasul modernizării oraşului s-a oprit prin anul 2004, nu mai putem pierde nici măcar o zi.

În fine, îi mai rog pe constănţeni să nu uite că orice candidat propus de partide este dependent de interese partidelor. Eu sunt dependent exclusiv de constănţeni şi de agenda lor, care este şi agenda mea: un oraş prosper, curat, deschis, modern, în care să îţi facă plăcere să locuieşti.
 
Pe final, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru cetăţenii cu drept de vot din municipiul Constanţa?
 
Dacă am trăi într-o ţară normală şi într-un oraş normal, acesta ar trebui să fie anul independenţilor. Depinde de noi toţi să apăsăm butonul Restart la vot, pentru ca oraşul în care trăim să redevină un oraş normal, Independent de partide.
 
Întrebări de la cititori:
 
Domnule candidat independent, cui faceţi jocul în această campanie? Este evident că această candidatură s-a născut urmare a unor negocieri cu unul dintre candidaţii puternici. V-aţi angajat cu toţii să-l ajutaţi pe Decebal Făgădău? Se vede de la o poştă!

Stimate domnule Aron, am răspuns pe larg în interviul pe care vă invit să îl parcurgeţi. Pe fond, vă dau dreptate, sunt mulţi candidaţi de dreapta. Dar problema nu este la independenţi, ci la cei care segmentează dreapta în calitate de candidaţi ai partidelor de dreapta. În plus, astăzi, avem un partid care zice că vrea să schimbe administraţia PSD, dar care, de-a lungul timpului, a făcut jocurile PSD. Numele partidului este PNL, acolo este principala problemă.
 
Cred că PSD şi Decebal Făgădău sunt de bătut, dar de o alianţă a partidelor de dreapta în jurul unui candidat independent, eu sau altul mai bun ca mine. În această campanie, eu fac „jocurile” municipiului Constanţa şi mă ghidez exclusiv după interesul constănţenilor de a trăi într-un oraş prosper, curat, modern, civilizat, european.

În cazul în care va câştiga aceste alegeri, va păstra personalul din Primărie sau va aduce persoane competente? Cum arată Constanţa după 15 ani de dictatură Mazăre, cum s-a construit haotic, că nu sunt trotuare, că spaţiile verzi sunt acaparate de betoane.

Stimate domnule Bogdan, am lucrat cu funcţionari din Prefectură şi din Consiliul Judeţean, în plus, am condus o instituţie descentralizată a statului, în speţă, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor. Am suficientă experienţă şi ştiu cum să-i pun pe toţi la treabă astfel încât cine nu rezistă performanţei să plece singur. Astăzi, Primăria este cu spatele la cetăţean. Dacă întoarcerea cu faţa presupune reduceri de personal, nu voi avea nicio rezervă să fac acest lucru.
 
În primele două-trei luni, voi vorbi cu fiecare angajat, mă voi lămuri repede cine are treabă şi cine nu. După ce intru în Primărie, toţi funcţionarii ar trebui să se considere în probe. Vor rămâne în instituţie doar cei care îşi fac treaba şi sunt în subordinea constănţeanului, nu invers. Pentru restul problemelor enumerate de dumneavoastră, vă invit să citiţi programul meu, „Restart Constanţa”. Îl găsiţi pe pagina omonimă de Facebook. Vă mulţumesc pentru întrebare!

Domnule Petre, cum credeţi că veţi reuşi să colaboraţi cu membrii Consiliului Local (care, inevitabil, vor fi înregimentaţi politic)? Inevitabil, aceştia vor începe să respingă proiectele pe care le-aţi putea propune? Cum comentaţi această „pandemie“ a autorizaţiilor de construire eliberate pentru construirea de blocuri pe spaţiile verzi din Constanţa, care au fost de-a dreptul măcelărite în ultima perioadă?

Stimată doamnă Iulia, am răspuns şi acestei întrebări în cadrul interviului. Din punctul meu de vedere, după ce sunt validaţi, toţi consilierii municipali devin membrii unui singur partid, cu numele Constanţa. Adică trebuie să se subordoneze intereselor urbei, nu intereselor de partid. Eu nu voi respinge niciun proiect care vine din partea consilierilor municipali şi care vizează dezvoltarea oraşului, nu a afacerilor personale, şi nu cred că va exista vreun consilier care să se opună proiectelor propuse de primar, cât timp vizează binele constănţenilor. Totuşi, dacă se vor opune proiectelor benefice pentru oraş doar pentru că aşa s-a dictat de la partid, mă voi asigura că fiecare constănţean va şti cine sunt cei care sabotează oraşul astfel încât, peste patru ani, să ştie bine cu cine să nu voteze. Însă eu cred în puterea dialogului şi a binelui general. Chiar dacă unii consilieri vor dori război, eu voi fi un făcător de pace.

Doamnă Iulia, problema este mai complexă şi este de competenţa DNA. Totul pleacă de la retrocedările, unele frauduloase, făcute inclusiv pe spaţiile verzi. Acolo este problema. Trebuie văzută cu atenţie fiecare retrocedare şi trimise la DNA toate acelea care ridică semne de întrebare. Urgent, trebuie făcut un inventar al terenurilor aflate în domeniul public şi privat al municipiului Constanţa, să vedem şi noi ce terenuri mai sunt ale oraşului şi pe unde. În paralel, trebuie demarate întocmirea Registrului Local al Spaţiilor Verzi şi sistarea oricărei construcţii până la finalizarea Registrului. Toate acestea se completează cu un nou Plan Urbanistic General, care să reglementeze regimul spaţiilor verzi aflate în vecinătatea blocurilor ca spaţii verzi. Din câte ştiu eu, toate zonele verzi din vecinătatea blocurilor sunt încadrate ca terenuri anexe construcţiilor sau curţi construcţii, de aceea este liber concurs de blocuri peste ele. Însă, din punctul meu de vedere, problema este atât la cei care autorizează, cât şi la cei care construiesc. Nu le pasă de oraş.

Vă mulţumesc tuturor pentru interes şi întrebări. Vă doresc un Paşte binecuvântat, cu daruri duhovniceşti şi înţelepciune în ziua votului! Doamne ajută!

UPDATE 26.04.2016 Mihai Petre nu mai poate candida

 Mihai Petre a anunţat, într-un comunicat de presă, că a decis să nu îşi mai depună candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa. Care au fost motivele care au stat la baza deciziei sale puteţi citi AICI.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Miruna Proiect SRL Năvodari asigură servicii de cadastrare pentru Primăria Mihai Viteazu, din județ (DOCUMENT)

15 Mar 2024 577

Farul Constanța Amintirile de aur ale lui Mihai Guriță. Finala Cupei, meciurile cu Auxerre și eurogolul său. Un atacant care lovea ca fulgerul! (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 1230

Insolvențe Constanța Cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în atenția Tribunalului Constanța

29 Jan 2024 1341

Firme Constanța Firma CXP Web Strategy SRL și-a schimbat denumirea!

31 Dec 2023 659

Constanța Drumul DJ226A Cetatea Histria-DN22/Tariverde. Istoric contracte și ce firme au beneficiat de peste 5 milioane de euro (VIDEO)

05 Dec 2023 1793

Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în insolvență! Luni, termen nou la Tribunalul Constanța

22 Oct 2023 1020

50 de posturi vacante în organigramă Cine sunt directorii executivi, șefii de Servicii și de Birouri din cadrul Consiliului Județean Constanța? (DOCUMENT)

07 Oct 2023 5907

LIVE VIDEO- TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință. Iată ce se discută (FOTO)

20 Sep 2023 1404

Știri Constanța Conducerea CJC renunță la revocarea mandatelor acordate Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța

30 Aug 2023 1225

Ruptură între conducerea CJC și Ana-Maria Vătămanu Se cere revocarea mandatelor pentru proiectele derulate de Asociația de Dezvoltare a județului Constanța (DOCUMENT)

27 Aug 2023 4443

Firme Constanța New Trend Energy SRL, cu mandatul administratorilor prelungit până în 2025

24 Aug 2023 947

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 august 2023

16 Aug 2023 1385

AS FCS Old Boys 2017 Năvodari, învingătoare la Turneul Armânilor și în ediția 2023 (GALERIE FOTO)

07 Aug 2023 1803

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 iunie 2023

15 Jun 2023 1486

Insolvența CS Școala de Fotbal Farul Constanța 2010 amânată pentru luna octombrie

12 Jun 2023 1744