Interviu Online

Interviu online cu redactorul-şef al Revistei „Tomis”, Mircea Ţuglea „Dacă iniţiativele noastre s-ar concretiza, aş vedea Constanţa în postura de a candida la titlul de Capitală Culturală Europeană”

Revista de cultură „Tomis” este un simbol al Constanţei. Dacă forurile locale nu ar fi desfiinţat-o în 2010, publicaţia ar fi împlinit, pe 1 iulie 1966, jumătate de veac de apariţie neîntreruptă. În luna mai, revista a revenit în spaţiul cultural, nu în format clasic, ci online. În cadrul unui interviu online acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, redactorul-şef al publicaţiei, Mircea Ţuglea, a vorbit despre proiectele revistei aflate deja în derulare, precum Atelierele „Tomis”, dar şi despre perspective.

Cui a aparţinut iniţiativa reînfiinţării Revistei „Tomis”?

Este o idee care plutea în aer, încă de când a fost desfiinţată, abuziv (aş zice), în 2010. În sensul că ea nu aparţine Primăriei, ci comunităţii locale, faţă de care suntem (sau nu) responsabili. Reprezentanţii aleşi ai acestei comunităţi nu pot, nu au voie, pur şi simplu, să desfiinţeze ceva care există de 45 de ani şi care anul acesta ar fi împlinit 50 de ani şi, probabil, 500 de ediţii. Chiar şi atunci, în 2010, membrii redacţiei de curând desfiinţate au continuat, bazându-se pe materialele pe care le aveau, să mai scoată câteva numere, „neoficiale”. Fără niciun ban. O revistă şi, prin extensie, un mediu cultural nu se fac de pe o zi pe alta. Aşa cum nu se poate să te duci o singură zi la şcoală şi, a doua zi, să ieşi absolvent de facultate. Trebuie, în cazul revistei sau establishment-ului cultural, un proiect, pe care, iată, acum îl avem. Ideea, ca să răspund întrebării, a venit din mai multe direcţii - inclusiv din partea Primăriei - dar, ca s-o concretizăm, ne-a luat deja mult prea mult timp.

Din cine este format, în prezent, colectivul redacţional?

Sigur, pe lângă redacţie, avem nevoie de mai multe lucruri, de un grafician, de un fotoreporter, de un specialist DTP, şi, fireşte, de servicii de administrare şi contabilitate. Toată această structură ne-ar asigura fundamentul pe care revista s-ar putea dezvolta. Am avut până acum, din luna mai a acestui an, circa 40-50 de colaboratori, dar în redacţie suntem numai şase, însă unii care, zic eu, sunt alegerea cea mai bună şi profesionist posibilă în actualul context.
 
Director o avem pe Cristina Tamaş, decan al Facultăţii de Litere, redactor-şef pe mine (Mircea Ţuglea adică), secretar de redacţie pe Daniel Clinci, redactori pe Alina Costea, Mădălin Roşioru şi Yigru Zeltil (Florin Ionescu). Mai toţi sunt asistenţi, masteranzi, la Facultatea de Litere, şi foşti redactori sau colaboratori ai Revistei „Tomis”. Toţi au publicat cărţi, de critică, de poezie, proză, dramaturgie, traducere. Dacă le adunăm, cred că trec de 30-40. Gândiţi-vă că, în numai câteva luni, această „mână de oameni” care formează redacţia a atras peste 50.000 de vizualizări unice, în formatul online, pe www.revistatomis.ro.

Există şansa ca „Tomisul” să reapară în format clasic, pe hârtie?

Nu intenţionăm deloc să continuăm exclusiv online. Culmea-i că am avut solicitări de a se face abonamente, deşi revista nu este încă tipărită (dar putem scoate, lejer, câteva numere, cu tot ceea ce-am strâns şi/sau publicat până acum). Deci, şansa există - trebuie să existe şi voinţa.

Credeţi că revistele de cultură tipărite mai au viitor în epoca online-ului?

Da, cum spuneam şi mai sus. Şi mai ales revistele de cultură. Pentru informaţia difuză, auzită ca un zgomot de fond, a mediei de „ştiri”, este uşor acceptabil ca un „breaking news” să se piardă a doua zi în hărmălaia altor şi altor „breaking news”-uri. Însă, când publici un autor important, doar online, şi după câţiva ani nu-l mai găseşti, este inacceptabil. Nici nu-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă Veronica Micle ar fi făcut vizibile „pe net”, acum peste 100 de ani (ştim prea bine că atunci netul nu exista, dar...), scrisorile de la Eminescu. Le-ar mai fi găsit cineva astăzi? Ar fi fost complet surclasate de ştiri despre meciuri de fotbal, sinucideri, atentate, s-ar fi scufundat în toată ceaţa asta mediatică. Mai bine că Veronica (şi descendenţii ei) le-au ţinut ascunse 100 de ani, căci acum le avem. De aceasta este important ca tot ceea ce ţine de memoria noastră culturală să apară pe hârtie.

În iulie, lună în care revista a împlinit 50 de ani, aţi lansat Atelierele „Tomis”. Aţi vrut să marcaţi în acest fel momentul aniversar sau a fost doar o coincidenţă?

Şi una, şi alta. Am vrut, cu toţii, din suflet, să marcăm momentul - „Jubileul aşteptat”, cum i-a zis Cristina Tamaş. Însă, totodată, a fost şi o coincidenţă - în sensul că abia atunci a putut veni primul nostru invitat, constănţeanul Tudor Ganea, care acum locuieşte în Bucureşti, pentru o lectură din romanul cu care a debutat, „Cazemata”, un prozator de cursă lungă, aş zice. Îl vom mai vedea la clubul de lectură al Liceului „Mircea”, în parteneriat cu Revista „Tomis”. De atunci, adică în vreo cinci luni, am organizat opt Ateliere „Tomis”, mai ales cu autori afini Dobrogei, dar şi, de exemplu, din Cluj. Mai avem în plan încă o ediţie până la sfârşitul anului: astfel, s-ar face nouă cu totul.

După ce criterii sunt aleşi invitaţii Atelierelor „Tomis”?

În primul rând, trebuie să ne înţelegem asupra a ceea ce „înţelegem” despre Atelierele „Tomis”. Ele nu sunt în niciun caz lansări, festive sau mai puţin, ale unor cărţi - pentru asta există alte posibilităţi: le putem organiza într-un cadru instituţional, precum la Bibliotecă sau la Universitate, în spaţii publice (librăriile, de exemplu), dar şi în spaţii neconvenţionale - ca, de pildă, în malluri, pieţe, pe stradă. Atelierele înseamnă exact „Ateliere”: adică „disecarea” critică a unui autor care se expune judecăţii celor prezenţi - viitorul său public, nu? Are funcţia, să zicem, unui cenaclu, aşa cum de mult Constanţa n-a mai avut. Şi dacă despre „Cenaclul de Marţi”, pe care l-am frecventat şi, uneori, condus, s-a făcut deja o antologie, sunt convins că şi despre aceste Ateliere „Tomis” se va face una. Criteriile, aşadar, ţin de gradul în care textele (autorii) pot depăşi limita invizibilă care-i duce în literatură, poate chiar în „literatura mare”.

Există voci care susţin că istoria Revistei „Tomis” s-a terminat în 2010, an în care publicaţia a fost desfiinţată, şi că „Tomisul” de acum nu reflectă tradiţia celui înfiinţat în 1966. Ce le răspundeţi acestora?

Ce să le răspund? Aceste voci n-au făcut mare lucru decât să vocifereze (mai pe faţă, mai din dos), vreme de şase ani, că nimic nu se-ntâmplă. Iată că se întâmplă, cu sau fără voia lor. Am spus-o de la bun început: Revista „Tomis” este una a comunităţii locale, nu poate fi decât publică, şi aşa a fost dintotdeauna, de 50 de ani. Cum „să nu reflecte tradiţia”, dacă toţi membrii redacţiei au lucrat sau colaborat la Revista „Tomis”? Trebuia cumva să-l aducem pe Tudor Arghezi, care a deschis primul număr, să scrie un editorial? Tradiţia este dată de oamenii care o fac, nu de nişte „voci”.

Ce îşi propune Revista „Tomis” pentru 2017? Pe termen lung?

Uf, aici ne-aţi prins. Trebuie spus că proiectul depus la Primărie, la Consiliul Judeţean, discutat faţă în faţă cu primarul şi apoi cu preşedintele Consiliului Judeţean şi agreat explicit de ambii, ei bine, este un proiect care conţine mai multe dimensiuni: un proiect cultural de amploare pentru Constanţa. Prima dimensiune este, fireşte, cea culturală, fiindcă aceasta este, prin definiţie, menirea unei reviste de cultură: adică aceea de a reflecta, critic, evoluţia discursului literar, artistic - a mentalităţilor. Însă demersul nostru nu se referă numai la acest aspect. Vorbim despre o zonă multiculturală, cea a Dobrogei, al cărei specific trebuie (şi a fost, dar insuficient) exploatat. Şi, de asemenea, credem în dimensiunea internaţională pe care ar putea-o avea această abordare: prin instituirea unui Premiu de Excelenţă Culturală „Tomis” (al oraşului Constanţa), a unor programe de rezidenţe de creaţie şi/sau de traducere.
 
Toate acestea, dublate de evenimente punctuale, cum ar fi chiar Atelierele „Tomis” sau (concept la care lucrăm acum) „Noaptea şi cartea”, după modelul „Noaptea muzeelor”, în colaborare cu Biblioteca, unde oricum avem sediul. Nimic n-a fost gândit doar pentru 2017, când vor exista, bănuiesc, mari oportunităţi pentru manifestările culturale, datorită celor 2.000 de ani de la moartea lui Ovidius la Tomis. Totul este cu „bătaie lungă”.

Cum s-a construit, în timp, Revista „Tomis” şi care au fost oamenii de cultură ce au edificat-o?

Cel mai important, cu siguranţă, a fost cel al „blazonului literar” pe care-l invoca Arghezi, în primul număr din 1966, deja amintit, al Revistei „Tomis” („Onoarea Dobrogei româneşti era prea lipsită de un blazon literar”). Ei bine, acest blazon a fost „dăltuit” de oameni (colaboratori ai revistei, enumeraţi aleatoriu), precum: Petru Comarnescu, Constantin C. Giurescu, Alexandru Ciucurencu, Ion Jalea, Liviu Ciulei, Sergiu Celibidache, George Ciorănescu, Marcel Chirnoagă, Grigore Moisil, Constantin Noica, Oleg Danovski, Andrei Pleşu, Răzvan Theodorescu. În critica şi istoria literară (iarăşi aleatoriu): Sorin Alexandrescu, Nicolae Balotă, Edgar Papu, Cornel Regman, Gheorghe Grigurcu, Matei Călinescu, Șerban Cioculescu, Virgil Nemoianu, Vladimir Streinu, Ion Negoiţescu, Laurenţiu Ulici, Marin Mincu, Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Mircea Iorgulescu, Ovidiu Papadima, Al. Călinescu, Alex Ștefănescu. La capitolul poezie şi proză: Al. Philipide, Ion Barbu, Ion Vinea, Constantin Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Pavel Chihaia, George Bălăiţă, Fănuş Neagu, Mircea Horia Simionescu, Ștefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Nina Cassian, Romulus Vulpescu, Emil Botta, Gellu Naum, Ion Caraion, Virgil Teodorescu, Radu Tudoran, Augustin Buzura, Alexandru Paleologu, Petre Popescu, Nicolae Breban, Eugen Lumezianu, Florin Șlapac, Dan Perşa. Fără să mai spun de noua generaţie, cea afirmată în anii ʼ90, atunci când am debutat eu însumi în Revista „Tomis”, reprezentată prin nume precum: George Vasilievici, Mugur Grosu, Dan Mihuţ, Iulia Pană, Ștefan Caraman - ca să le menţionez numai pe cele din Dobrogea.

 Privind retrospectiv, care credeţi că au fost momentele de glorie ale Revistei „Tomis”?

A fost un prim moment, aşadar, al edificării, cu sprijinul atâtor nume importante ale culturii noastre, şi apoi unul al deschiderii către spaţiul marin, specific Dobrogei, sub directoratul cuplului Constantin Novac - Nicolae Motoc, care a reuşit, începând cu anii ʼ80, să coaguleze o atmosferă, culminând prin înfiinţarea, în 1994, a filialei Uniunii Scriitorilor din Dobrogea, al cărei prim membru a fost, nu întâmplător, directorul de astăzi al Revistei „Tomis”, doamna Cristina Tamaş. Că tot vorbeam despre tradiţie. Şi, pe măsură ce ne apropiem de momentul fatidic din 2010, cel al desfiinţării, sub directoratul lui Ion Tiţoiu, revista a căpătat o echipă tânără, la curent cu ultimele evoluţii în domeniu, entuziastă şi spectaculoasă în sine, fie şi numai dacă privim schimbările majore aduse formatului, grafica, digitalizarea arhivei, prezenţa în mediul online. Toate acestea s-au întrerupt în 2010.
 
Poate că astăzi - nu în chestiunea literaturii (căci avem destui scriitori importanţi) - se pune din nou problema blazonului. Este necesar, cum spuneam, un mare proiect cultural, care să-i dea Constanţei, Dobrogei acest blazon pe care îl merită.

Întrebări de la cititori:

Cum credeţi că pot supravieţui valorile culturale ale poporului român într-o societate precum cea românească, în care se promovează mai mult nonvaloarea?

Valorile nu „supravieţuiesc”. Valorile clădesc. Cu cât mai multe avem, cu atât mai mult este descurajată nonvaloarea. Asta îşi propune să facă şi Revista „Tomis”.

Ce s-a întâmplat cu arhiva Revistei „Tomis”? Unde este ea?

Arhiva revistei există, trebuie digitalizată. E un proiect la care lucrăm şi, probabil, într-un an va fi gata. Ea poate fi regăsită, în orice caz, la Biblioteca Judeţeană.

Ce poate face un scriitor contemporan pentru a continua să creeze, ştiind că piaţa de carte este foarte scăzută şi costurile pentru tipărirea unui volum sunt destul de ridicate? Poate un scriitor tânăr să trăiască, să se întreţină din creaţia sa?

Nu orice scriitor contemporan trebuie (sau poate) să trăiască din scris. Autorii cu adevărat importanţi trăiesc din scris. Dar, pentru a ajunge un scriitor mare, trebuie să străbaţi calvarul anilor de ucenicie. Totuşi, am un exemplu, pe care l-am amintit deja. Un scriitor tânăr, din Constanţa, care a intrat cu romanul său de debut în top 10 vânzări la Polirom. Dacă o ţine aşa, cu siguranţă va putea trăi din scris.

Dacă ar fi să descrieţi printr-un cuvânt viaţa culturală din Constanţa, care ar fi acela?

E o viaţă pe cale să se nască. Exact asta facem acum. Să renască, de fapt, având în vedere tradiţia Revistei „Tomis” şi tot contextul cultural.

Revista „Tomis” are în prezent un sediu?

Sediul, prin decizia Consiliului Judeţean, este la Bibliotecă - unde vom şi organiza câteva evenimente, veţi vedea.

Ce înseamnă, de fapt, acest Premiu de Excelenţă Culturală despre care aţi pomenit?

Un premiu al oraşului Constanţa. Multe oraşe importante au premiile lor, care definesc comunitatea culturală a urbei - prin raportarea la exterior. L-am gândit ca pe un premiu internaţional, acordat, anual (nu doar anul viitor!), unor personalităţi culturale de amploare. Și, însoţit, cum spuneam, de un program de rezidenţe de creaţie şi/sau traducere. Închipuiţi-vă cum ar fi ca, în fiecare vară-toamnă, să vina la Constanţa 10-20 de scriitori, artişti, traducători, care să stea o lună şi să scrie, traducă, creeze - despre Constanţa şi Dobrogea. Cum s-ar transforma oraşul din punct de vedere cultural! Am fost anul asta la Ipoteşti cu o astfel de bursă - un sat, altfel, inert. A fost însă în acea perioadă mai plin de viaţă decât Mamaia.

Dacă acest proiect s-ar concretiza şi ar avea continuitate, cum vedeţi Constanţa peste câţiva ani?

Proiectul, ziceam, este cu bătaie lungă. Trebuie, în viziunea mea, să creăm un mediu cultural, înainte de toate. Mai multe reviste, mai multe teatre, oameni care să vină la Constanţa pur şi simplu din turism cultural. Avem autostradă din Bucureşti - se poate ajunge în două ore. Este incredibil cât de mult a fost revitalizată, de exemplu, Piaţa Ovidiu, după refacerea infrastructurii. Sute, mii de turişti străini, urcând în moschee, coborând în portul „Tomis”, umplând terasele. Și asta nu numai vara. Astfel de proiecte literare (dar nu numai) urmăresc, cu alte cuvinte, să (re)facă o atmosferă, o infrastructură culturală.
 
Revenind la întrebare, dacă iniţiativele noastre - dar şi altele - s-ar concretiza, aş vedea Constanţa, peste câţiva ani, în postura de a candida la - ba chiar de a câştiga - titlul de Capitală Culturală Europeană. Știu că sună utopic. Nu prea, totuşi, din perspectiva tradiţiei noastre. Trebuie însă s-o facem vie, cum spuneam, să-i dăm blazon.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bogdan Papacostea, așa cum nu l-ați mai cunoscut! Bătăuș...

15 Jan 2017 1747

Junele jude la Atelierele Tomis Răzvan Pricop şi-a prezentat volumul de poezie „Retrovizor“ publicului constănţean (galerie foto)

03 Oct 2016 707

Dublă lansare de carte pentru Mircea Țuglea - „Jivina, divina“ şi „Literarsură” (galerie foto)

25 Apr 2016 1416

Premiile revistei Tomis

21 May 2007 542

Numarul trei al revistei Marti

22 Apr 2003 567

Revista de Marti revine in virtual

27 Mar 2003 585

Lume noua la Virtualia

19 Sep 2002 539

Time Out

16 Jul 2002 436

Tranzitie poetica

26 Jun 2002 592