36 de candidați eliminați la examenul de titularizare la nivel național. Nu vor putea ocupa un post în învățământ în anul școlar 2017-2018

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurată miercuri, 12 iulie, în 88 de centre de examen, s-au prezentat 23.815 candidați (86,37%) din cei 27.572 de candidați care au obținut dreptul de a participa.

12,48% (2.972) dintre candidați s-au retras din motive personale sau medicale, iar 36 de candidați au fost eliminați din examen. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice/catedre în anul școlar 2017-2018.
 
Din promoția de absolvenți ai anului 2017, au fost prezenți 3.251 de candidați, adică 83,29% din cei 3.903 care s-au calificat pentru a susține proba.
 
Primele rezultate vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
 
Contestațiile se înregistrează la sediile inspectoratelor școlare județene în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 19 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul dedicat în data de 25 iulie.
 
Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare în data de 26 iulie.
 
Precizăm că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
 
Reamintim că pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 58.486 pentru angajare pe perioadă determinată.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISJ Constanța a publicat lista posturilor vacante, rezervate complete și incomplete pentru anul școlar 2024-2025

23 Feb 2024 1276

Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru titularizare și definitivat 2024

18 Dec 2023 797

Ministerul Educației Mai puțin de jumătate dintre participanți au promovat examenul de titularizare! Iată rezultatele inițiale

18 Jul 2023 805

TITULARIZARE 2023 26 de candidați, eliminați pentru fraudă de la concursul pentru ocuparea unui post în învățământ

13 Jul 2023 819

Județul Constanța Peste 1.000 de candidați înscriși la examenul de Titularizare în învățământul preuniversitar

11 Jul 2023 1630

TITULARIZARE 2023 Mâine are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar

11 Jul 2023 958

Sondaj de Opinie 63% dintre respondenți sunt de părere că se putea găsi mai rapid o soluție la revendicările cadrelor didactice

19 Jun 2023 1108

Sondaj de Opinie Cum vi se par modificările de ultimă oră aprobate de Guvern care vizează examenele de Bacalaureat și Titularizare în învățământ?

12 Jun 2023 1203

Modificările aduse examenelor de Bacalaureat și Titularizare, publicate în Monitorul Oficial

11 Jun 2023 1095

Oficial! Probele de evaluare a competenţelor de la bacalaureat 2023, echivalate cu mediile din liceu. Când vor avea loc probele scrise de la Bacalaureat și Evaluarea Națională (VIDEO)

11 Jun 2023 1265

Greva din educație schimbă examenele de Bacalaureat și Titularizare! Evaluarea de la finalul clasei a VI - anulată

09 Jun 2023 1095

Anunț important al Ministerului Educației! Ce se întâmplă cu inspecțiile la clasă, în vederea participării la concursul de Titularizare sau pentru obținerea gradelor didactice

24 May 2023 1229

Editorial! Examenul de titularizare, o piatră de încercare pentru tinerii care doresc să îmbrățișeze o carieră în învățământ

28 Jul 2022 1730

Titularizare 2022 Rezultate finale. 46% dintre candidați din județul Constanța au reușit să ia note mai mari de 7,00

27 Jul 2022 1656

Titularizare 2022 Au fost publicate rezultatele finale după rezolvarea contestațiilor (DOCUMENT)

27 Jul 2022 2071