Anunţ important pentru cei care se pregătesc de facultate

Un nou regulament, pregătit pentru aprobare, stabilește, printre altele, că au dreptul să participe la concursul de admitere pentru studiile universitare de licență doar absolvenții cu diplomă de bacalaureat sau cu diplomă echivalentă. Pot participa și cetățeni români și cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene cu diplome de bacalaureat obținute în statele menționate, recunoscute de instituțiile de învățământ superior.

Conform profit.ro, la admiterea în ciclul de studii universitare de doctorat, pot participa și absolvenții studiilor universitare efectuate în străinătate și recunoscute de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca fiind studii universitare de master.

Un candidat poate fi admis și înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii și de instituțiile de învățământ care le oferă. De asemenea, un candidat declarat admis poate beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru un singur program de licență, pentru un singur program de master și pentru un singur program de doctorat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 618

Documente depuse la Mediu Universitatea Ovidius Constanța extinde și consolidează clădirea de pe bulevardul Mamaia

01 Feb 2024 909

Matei Vlad Pascu cere Tribunalului Constanța să fie plasat în arest la domiciliu! Vrea să învețe pentru a se înscrie la facultate

09 Jan 2024 1247

Ce scriu în secțiunea de profil al CV-ului?

28 Dec 2023 1216

Editorial Start în cariera sportivă. Primul pas e de neuitat. Plin de emoții și de învățăminte

03 Nov 2023 1126

Elena Urban, absolventa Colegiului Militar din Constanța, mesaj transmis cu ocazia absolvirii studiilor superioare ca șefă de promoție

03 Aug 2023 884

Universitatea Ovidius din Constanța organizează Școala de Vară în domeniul dezvoltării urbane durabile

17 Jul 2023 828

George Acsinteanu, scriitorul originar din Ialomița ce a lucrat pentru publicații din Dobrogea

12 Jul 2023 1138

Universitatea Ovidius din Constanța Zeci de participanți internaționali au luat parte la un eveniment dedicat învățământului superior

05 Jul 2023 955

Important pentru absolvenții de liceu Încep înscrierile pentru admiterea la Universitatea Maritimă din Constanța

03 Jul 2023 1272

Universitatea Ovidius din Constanța își deschide porțile! Vezi cum te poți înscrie la facultate

03 Jul 2023 1277

La mulți ani, Valentin Busuioc! Scriitor și jurnalist ce a colaborat cu diverse reviste și edituri din Constanța

06 Jun 2023 1498

Revista Zări Alb Astre Facultățile din România. Opțiuni, admitere și avantaje

25 Dec 2022 997

Sesiune de Test IELTS la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța

10 Nov 2022 1589

​Universitatea „Ovidius” din Constanţa angajează. Când are loc concursul

02 Nov 2022 2242