Astăzi încep probele scrise ale examenului național de Bacalaureat. Ce a dispus chestorul de poliție Bogdan Despescu

Astăzi încep probele scrise ale examenului național de Bacalaureat. Peste 3.000 de polițiști acționează suplimentar, pentru desfăşurarea în condiții de liniște și siguranță a BAC –ului.

Şeful Poliției Române, chestorul de poliție Bogdan Despescu, în baza planului de măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus suplimentarea dispozitivului curent, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zona centrelor de examinare, centrelor unde sunt constituite comisii/subcomisii de evaluare a lucrărilor şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi pe timpul transportului lucrărilor de la centrele de examen la centrele zonale de evaluare, respectiv de la centrele zonale de evaluare la centrele de contestaţii şi retur.

Astfel, pe durata examenului național de Bacalaureat, 3.100 de poliţişti vor acționa, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 2.147 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, iar 664 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la alte structuri ale Poliției Române.

Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele peste 1.900 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Efectivele Poliţiei Române sunt în teren pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul național de Bacalaureat să se desfășoare în condiții de normalitate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

REZULTATE BACALAUREAT 2023 Au fost publicate rezultatele finale ale examenului național

07 Jul 2023 915

În premieră pentru învățământul românesc Rezultatele la examenele naționale nu vor mai apărea cu numele candidatului

17 Jun 2020 2521

Vă mai amintiţi? Comemorare. Andreea Diana Oaida, tânăra care a murit în cumplitul accident de la Mihai Viteazu, ar fi împlinit 20 de ani

23 Aug 2017 10128

Rata de participare la a doua probă a bacalaureatului a fost 96%. Cei mai mulţi candidaţi eliminaţi pentru fraudă sunt din judeţul Constanţa

29 Jun 2017 2303

96,62% rata de participare la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat,

26 Jun 2017 2195

„Bacalaureat", de Cristian Mungiu, la Zilele Cinematografiei Europene Contemporane de la Milano

10 Feb 2017 1862

Cand sunt programate simulările Evaluării Naţionale şi Bacaluareatului

07 Jan 2017 3081

Consiliul Judeţean Constanţa angajează. Eşti interesat?

27 Sep 2016 3564

Primăria Saligny angajează referent

14 Sep 2016 2483

Doar 26% dintre elevii constănţeni au luat Bacul în sesiunea a doua

01 Sep 2016 2294

Elevii cu 10 pe linie la bacalaureat primesc bani de la Guvern

31 Aug 2016 2369

Doar trei constănţeni cu medii mai mari de 8 Iată rezultatele la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016!

30 Aug 2016 3008

Cea mai mare medie la Constanţa - 8,43 Primele rezultate la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016, afişate

29 Aug 2016 3078

Bacalaureat2016 26 de candidați au fost eliminați din sală

26 Aug 2016 1698

Bacalaureat 2016 Peste 5.000 de candidați nu s-au prezentat la proba de profil

24 Aug 2016 1694