Au răsuflat uşuraţi. Încep înscrierile la liceu Absolvenţii de gimnaziu au trecut de ultima probă a Evaluării Naţionale 2015 (galerie foto)

5.613 absolvenţi de clasa a VIII-a (5.611 din serie curentă şi doi din serie precedentă) din judeţul Constanţa au susţinut, ieri, cea de-a doua probă a Evaluării Naţionale, cea la Matematică. În centrele de examen au funcţionat camerele de supraveghere video şi audio. La Școala Gimnazială nr.1 din Tuzla a avut loc un incident în timpul probei la Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2015. Incidentul a fost anunțat anonim la Ministerul Educației, drept pentru care toate imaginile video de la unitatea școlară vor fi analizate.
 
Cu toate că au avut la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele (9.00 - 11.00), elevii constănţeni au început să iasă din examen pe la ora 10.00. Ei au avut de rezolvat subiectele din cadrul variantei cu numărul 7. Absolvenţii de gimnaziu ne-au spus că subiectele nu au fost grele, exceptându-l pe al treilea, care conţinea o problemă de geometrie, legată de piramida patrulateră regulată. Potrivit metodologiei de examen, candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 pe lucrarea scrisă respectivă. La examenele de la Evaluarea Naţională din iunie 2014, 71,12% dintre participanţi au obţinut medii peste 5, faţă de 75,91%, în 2013. Dintre cei 165.188 de candidaţi înscrişi atunci, la Evaluarea Naţională au participat 159.953 de elevi (96,8%). Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16.00, urmând ca, în aceeaşi zi, între orele 16.00 - 20.00, să fie depuse contestaţiile. În perioada 27 - 29 iunie, vor fi rezolvate contestaţiile depuse de candidaţi, iar pe 30 iunie, vor fi afişate rezultatele finale. În Constanţa, sunt 152 de centre de testare şi cinci centre de corectare a lucrărilor.

Calendarul înscrierii la liceu

Prima etapă de admitere în învăţământul liceal de stat pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015-2016 începe la data de 3 iulie. Astfel, între 3 și 7 iulie, se vor completa opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a. Tot între 3 şi 7 iulie, informaţiile din fişa de înscriere vor fi introduse în baza de date computerizată. Între 4 şi 8 iulie, părinţii şi candidaţii vor verifica fişele editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator. Pe data de 14 iulie, se va desfăşura repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015-2016. Afişarea, în unităţile de învăţământ gimnazial, a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile din învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti este programată pe 15 iulie. Tot pe 15 iulie, fiecare unitate de învăţământ liceal va afişa lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate. În perioada 16 iulie - 24 iulie, elevii vor depune dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi. A doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 - 2016 începe la data de 15 iulie. A treia etapă de admitere în învăţământul liceal de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015-2016 este programată pentru 1 august. Pe data de 7 septembrie, rezultatele repartizării vor fi transmise către Centrul Naţional de Admitere.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.