Bucurie, joacă şi culoare, la Liceul Teoretic Murfatlar şi la Grădiniţa din localitate

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții de care-și amintește cu drag omul matur. Locul unde lumea îți pare o poveste magică cu zâne și spiriduşi și unde bunicii sunt protectorii absoluți ai copilului care mai face din când în când câte-o trăznaie.
 
Convinşi de adevărul acestor afirmaţii, voluntarii cu suflet mare din echipa SNAC a Liceului Teoretic Murfatlar, alături de prof. coordonator Sandu Valentina şi de cadrele didactice implicate în activităţile dedicate Zilei copilului, au organizat în perioada 22 – 25 mai 2017 activităţi comune în care elevii din clasa a III-a i-au avut ca oaspeţi pe colegii din clasele I-VI beneficiari SNAC din unitatea şcolară.
 

Copiii au participat împreună la concursul de pictat baloane, s-au întrecut apoi imaginând figurine din baloane pentru modelaj şi au concurat cu entuziasm la ştafeta cu oul în lingură în faţa juriului format din liceenii voluntari. Au spus ghicitori, au râs mult, s-au simţit bine împreună şi au tresărit la unison când, inevitabil, s-a mai spart câte-un balon. De asemenea, preşcolarii de la Grădiniţa PN Nr.1din structura Liceului Teoretic Murfatlar au sărbătorit împreună Ziua copilului prin desene pe asfalt, jocuri în aer liber şi programe artistice pe scenă.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Primary Design SRL va elabora documentația tehnică pentru renovarea Liceului Teoretic Murfatlar (DOCUMENT)

20 Feb 2024 567

Reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Constanța în mijlocul elevilor din Valu lui Traian, Murfatlar și Peștera (GALERIE FOTO)

14 Feb 2024 629

De Ziua Națională a României, în județul Constanța Celebrarea istoriei și patriotismului la Liceul Teoretic Murfatlar

30 Nov 2023 770

În județul Constanța Săptămâna legumelor și fructelor donate, la Liceul Teoretic Murfatlar (FOTO)

30 Nov 2023 838

Zilei Dobrogei la Liceul Teoretic Murfatlar - O călătorie în culisele identității noastre culturale (GALERIE FOTO)

16 Nov 2023 749

Liceul Teoretic Murfatlar, județul Constanța angajează secretar. Cine poate participa la concurs

03 Sep 2022 1445

Județul Constanța Liceul Teoretic Murfatlar angajează secretar șef

01 Jun 2022 1081

Liceul Teoretic Murfatlar, judeţul Constanţa, angajează informatician

25 Aug 2021 1395

Bacalaureat 2021 Constanța. Doi elevi au fost eliminați pentru fraudă la proba la alegere a profilului și a specializării

30 Jun 2021 2400

Liceul Teoretic Murfatlar, județul Constanța, angajează îngrijitor

06 Jun 2021 1599

Se organizează concurs de angajare la Liceul Teoretic Murfatlar

20 Jun 2020 3034

Începe “Olimpiada Satelor din România” în zece centre din județul Constanța

31 Jan 2020 3511

Liceul Teoretic Murfatlar, județul Constanța, angajează îngrijitor

25 Dec 2019 2682

Liceul Teoretic Murfatlar angajează informatician

17 Sep 2019 1640

Învăţământul constănţean, în doliu. Un renumit profesor a trecut la cele veşnice

03 Sep 2019 4218