Bacalaureat 2015 Cele mai bune 10 licee din județul Constanţa după contestaţii

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa a centralizat, ieri, rezultatele finale înregistrate după soluţionarea contestaţiilor, în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2015.
 
Astfel, din totalul celor 6.066 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au prezentat la examen, 3.431 (56,56%) au obţinut medii de trecere, cu 1,80% mai mult decât rata de promovare înregistrată după prima afişare a rezultatelor (54,76%).
 
Numărul mediilor pe tranşe este următorul: pe segmentul 6 - 6,99, s-au înregistrat 894 de medii, pe segmentul 7 - 7,99, s-au înregistrat 949 de medii, pe segmentul 8 - 8,99, s-au înregistrat 1.002 de medii, iar pe segmentul 9 - 9,99, s-au înregistrat 586 de medii.
 
La nivelul judeţului Constanţa, au fost contestate 2.052 de lucrări. Dintre acestea, au fost admise ca întemeiate 992. La proba scrisă de Limba şi literatura română, au fost contestate 898 de lucrări, fiind admise 473. La proba scrisă obligatorie a profilului (Matematică/Istorie), au fost contestate 548 şi au fost admise 236, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, au fost contestate 606 lucrări și au fost admise ca întemeiate 213.
 
Media minimă de promovare, pe fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, totală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6.
ZIUA de Constanţa vă prezintă cele mai mari medii ale Bacalaureatului 2015 obţinute în unităţile şcolare din judeţ, în urma contestaţiilor.

Top 10 după contestaţii

1. Liceul Teoretic „Ovidius“ Constanţa - 9,93;
2. Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Constanţa - 9,91;
3. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“ Constanţa - 9,90; Liceul Teoretic „Traian“ Constanţa - 9,90;
4. Liceul Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârşova - 9,88;
5. Liceul Teoretic „George Călinescu“ Constanţa - 9,86;
6. Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ Constanţa - 9,85;
7. Liceul Teoretic „Callatis“ Mangalia - 9,83;

8. Liceul Tehnologic Topraisar - 9,80;
9. Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ Constanţa - 9,76 (înainte de contestații, media era 9,78);
     Liceul Teoretic „Anghel Saligny“ Cernavodă - 9,76;

10. Colegiul Comercial „Carol I“ Constanța - 9,73;
       Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ Constanţa - 9,73.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prof. Iulia Cristina Cabrancea, mentor proiect ROSE „Nu Bacalaureatul trebuie regândit, ci atractivitatea orelor, motivarea elevilor pentru învăţare“

06 Apr 2019 13763

Ministrul Educaţiei susţine că structura bacalaureatului trebuie regândită. Câţi elevi au promovat bacalaureatul în ultimii trei ani

02 Dec 2017 2359

Victorie în instanţă pentru o șefă de promoție eliminată anul trecut din examenul de bacalaureat

10 May 2016 2327

Semestrul II al anului şcolar 2015-2016, la linia de start Se apropie simularea Evaluării naţionale şi a Bacalaureatului

15 Feb 2016 3277

Încep emoțiile privind simulările examenelor naționale

21 Jan 2016 1870

Primăria Comunei Agigea caută un bibliotecar

13 Oct 2015 3528

Ordinul a fost deja publicat în Monitorul Oficial Când se va desfăşura examenul de Bacalaureat 2016

16 Sep 2015 3056

Veste bună pentru Sorin Constantinescu, şeful DNA Constanţa! (rechizitoriu)

15 Sep 2015 3930

Universităţile renunţă la 86 de specializări începând cu anul universitar 2015-2016

09 Sep 2015 2290

Au fost publicate rezultatele finale la Bac, după contestaţii. Niciun candidat nu a obținut media generală 10

04 Sep 2015 2247

Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului vor fi făcute publice astăzi

04 Sep 2015 2135

Rezultatele iniţiale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului Doar 25,99 la sută dintre elevi au promovat

02 Sep 2015 4162

Se anunţă dezastru Rezultate Bacalaureat, sesiunea toamnă

29 Aug 2015 4369

1.324 de absolvenți de liceu, prezenți la ultima probă din cadrul examenului de bacalaureat

28 Aug 2015 2060

Zeci de mii de absolvenţi ai claselor a XII-a s-au luptat până acum cu proba scrisă la matematică sau istorie

27 Aug 2015 1923