Doi miniştri, la Universitatea „Ovidius“ Protocol vizând facilitarea accesului absolvenţilor la un loc de muncă (galerie foto)

În prezenţa a zeci de studenţi, a cadrelor didactice, a rectorului prof. univ. dr. Sorin Rugină, dar şi a agenţilor economici, ieri, la Universitatea „Ovidius“ a fost semnat protocolul de colaborare între Departamentul pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism şi instituţia constănţeană. De asemenea, au fost încheiate şi acorduri cu 15 agenţi economici. Toate au fost posibile în cadrul Schemei de ajutor „Locuri de muncă subvenţionate“.
 

La semnarea protocolului, au fost prezenţi ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu
 de Afaceri și Turism, Florin Nicolae Jianu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, rectorul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Sorin Rugină, preşedintele Patronatului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanţa, Iulian Gropoşilă, precum şi secretarul de stat în Departamentul pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism, Ion Valentin Voicu. „Universitatea nu doar pregăteşte specialişti, ci trebuie să se gândească şi la asigurarea locurilor de muncă. De aceea, azi (n.r. ieri) vom semna acest protocol de colaborare cu Departamentul pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism“, a spus prof. univ. dr. Sorin Rugină. „Azi (n.r. ieri) vom semna protocolul de colaborare cu Universitatea «Ovidius» şi cu 15 societăţi, care vor asigura 70 de locuri de muncă pentru tinerii care au absolvit în acest an liceul sau universitatea. Din păcate, angajatorii se feresc să coopteze tineri, motivând că aceştia nu au experienţă. De aceea, noi venim atât în ajutorul tinerilor absolvenţi, cât şi al angajatorilor. Mai exact, salariile absolvenţilor vor fi asigurate din fonduri europene“, a declarat ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Nicolae Jianu.
Pentru programul locurilor de muncă subvenţionate, a fost alocată, la nivel naţional, suma de 40 de milioane de euro, beneficiari fiind aproximativ 6.500 de absolvenţi de anul acesta. „Prin acest program, susţinem salariile absolvenţilor fie de studii medii, fie de studii universitare, pe o perioadă cuprinsă între şase şi douăsprezece luni, cu obligativitatea ca întreprinzătorul să menţină acel loc de muncă pe o perioadă similară primirii subvenţiei“, a mai spus Florin Nicolae Jianu.

În ce constă schema de ajutor

Obiectivul Schemei de ajutor de minimis „Locuri de muncă subvenţionate“ îl constituie dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale tinerilor absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ secundar şi terţiar în 2014, aflaţi în tranziţie de la şcoală la viaţa activă, prin învăţarea la locul de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă, în vederea creşterii ratei de ocupare în rândul tinerilor. Astfel, întreprinderile mici şi mijlocii şi microîntreprinderile vor primi subvenţii dacă vor angaja tineri absolvenţi din promoţia 2014, pe o perioadă de minimum şase luni şi de maximum 12 luni. Ajutorul de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile, pentru acoperirea cheltuielilor salariale complete cu angajaţii noi în limita a 1.575 de lei pe lună pentru studii medii şi 2.328 de lei pe lună pentru studii superioare. Valoarea maximă a subvenţiei acordate pentru plata salariului net este de 900 de lei pe lună pentru studii medii şi de 1.300 lei pe lună pentru studii superioare. Durata schemei este de 12 luni de la semnarea contractelor de finanţare pentru proiectele aprobate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa Prioritară 2 - „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii“, Domeniul Major de Intervenţie 2.1. - „Tranziția de la școală la viața activă“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protocol de colaborare între Universitatea „Ovidius“ şi Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism

01 Dec 2014 1858