O mie de liceeni, inclusiv din Constanţa, vor lua parte la proiectul „Urban Up!“

În al cincilea an de activitate, Asociaţia De-a Arhitectura lansează un nou proiect, „Urban Up!“, prin care îşi diversifică portofoliul cu încă o grupă de vârstă, cea a liceenilor. Acesta a fost selectat în urma unui concurs în domeniul proiectelor educaţionale.
 
„Urban Up!“, mediu construit pentru liceeni, conduce 1.000 de liceeni din şapte oraşe din România să înţeleagă şi să îşi iubească oraşele, să fie mai atenţi la calitatea mediului construit, la valorile de patrimoniu, la felul în care locuim împreună spaţiile oraşelor. Liceenii sunt aşteptaţi la 50 de ateliere susţinute de profesionişti ai mediului construit (arhitecţi, urbanişti, antropologi şi ingineri) începând cu luna septembrie 2017.
 
Scopul proiectului „Urban Up!“ este de a trezi interesul şi a focaliza atenţia liceenilor asupra oraşului şi de a oferi metode de lucru testate deja care pot fi ulterior folosite de cadre didactice, de organizaţii non-guvernamentale, de autorităţi publice locale, pentru ca mediul construit să fie obiect de studiu şi reflecţie şi pentru ca perspectiva liceenilor asupra mediului construit să conteze.
 
La finalul proiectului, rezultatele vizibile ale participării la ateliere vor fi prezentate actorilor locali relevanţi din fiecare oraş, dar şi online, pe pagina proiectului, pentru a servi drept referinţă, în viitor, pentru activităţi legate de oraş derulate în licee sau în afara lor.
 
Atelierele gratuite organizate la final de săptămână se vor desfăşura în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Sibiu şi Timişoara. Ele vor fi susţinute pe baza unor scenarii educaţionale scrise de specialişti din reţeaua De-a arhitectura, selectate (în luna mai) de un juriu competent: Geta Costescu - psiholog specializat în pedagogie pentru adolescenţi, Elena Ştefan - Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, Şerban Iosifescu - preşedinte ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar), Mihai Iacob - cercetător la ISE (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei) şi arh. Mina Sava - preşedinte Asociaţia De-a Arhitectura.
 
Cele nouă scenarii educaţionale câştigătoare au fost adaptate contextului specific din fiecare oraş unde se vor organiza atelierele pentru liceeni chiar de către cei care vor servi drept facilitatori, în cadrul unui program de formare a formatorilor ce a avut loc în luna iunie, la Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România. Programul, ce a avut 22 de participanţi din întreaga ţară, profesionişti ai mediului construit, a fost conceput de Claudia Pamfil, manager programe de formare în cadrul asociaţiei şi arhitect/urbanist cu experienţă de formator pentru adulţi.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au început înscrierile la opţionalele integrate „De-a arhitectura”

25 Jan 2021 1972

Centrul istoric al Constanţei, marea provocare pentru studenţii arhitecţi care se reunesc zilele acestea la malul mării (documente)

28 Feb 2020 1878

Politici publice alternative în domeniul locuirii durabile Seminar de informare „SOL nZEB“, la Cumpăna (galerie foto)

04 Dec 2019 2599

Tinerii constănțeni, preocupați de arhitectura zonei vechi a cetății

21 Dec 2017 2987

Elevii constănțenidin clasele primare expun în premieră machete de arhitectură

28 May 2015 1122