Şapte elevi din Constanţa, cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, 68,25% dintre elevii de clasa a VIII-a au obținut note peste 5 la Evaluarea Națională: 72,75%, la disciplina Limba și literatura română și 70,40%, la Matematică. De asemenea, 205 elevi au obținut nota 10 la Matematică, iar alţi 12, la Limba și literatura română. Elevii nemulţumiţi de note au depus, tot ieri, contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 iulie. Înscrierea în liceele de stat se face pe baza mediei de admitere, în care media generală de la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a are o pondere de 75%, iar media generală de absolvire a claselor a V-a şi a VIII-a contează în proporţie de 25%.

Cine sunt cei şapte elevi

Patru elevi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ au obţinut media 10 pe linie. Este vorba despre Horia Băran, Maria Alexandra Dumitriu,  Ferda Memet şi Claudiu Mihai Popa. De asemenea, Ioana Ilie, şefă de promoţie la Şcoala „Remus Opreanu“, a obţinut nota 10 la ambele probe ale Evaluării Naţionale, ca şi Lia Cristina Popescu, de la Şcoala „Dimitrie Cantemir“, şi Sorina Ioana Milea, de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“. Alţi 40 de elevi au fost notaţi cu medii peste 9,70 la Evaluarea Naţională, potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

„Mulţumesc tuturor profesorilor şi directorilor implicaţi în desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru organizarea impecabilă a examenului şi sunt convins că toţi elevii care au învăţat şi au fost consecvenţi pe parcursul celor patru ani de studiu au reuţit să obţină notele dorite”, a declarat inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 486

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 643

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 787

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1090

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2196

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1056

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe 2024”

23 Mar 2024 1040

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 491

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 616

Elevii din Constanța au participat la Olimpiada de Religie- cult musulman în limba turcă, etapa județeană

16 Mar 2024 634

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2621

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 547

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 2606

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 553

Elevii și preșcolarii din județele Constanța și Tulcea au intrat în vacanță pentru o săptămână

25 Feb 2024 782