Unitate europeană pentru o cetăţenie activă Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius“, gazda unui grup de elevi din Italia

Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa va fi gazda unui grup format din 29 de elevi de la Institutul de Stat Maffeo Vegio din Lodi, Italia, în cadrul proiectului european „Radici comuni e unità Europea per una cittadinanza attiva“ („Rădăcini comune şi unitate europeană pentru o cetățenie activă“). Acţiunea se va desfăşura în perioada 3 - 8 noiembrie.
 
Programul, la care participă profesori de la Facultatea de Litere şi profesori italieni, cuprinde cursuri şi laboratoare, precum şi întâlniri cu studenţii de la secţiile de italiană din cadrul facultăţii. Sunt prevăzute, de asemenea, şi vizite la obiective turistice şi religioase, precum Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă Populară, Muzeul Marinei Române şi Catedrala Ortodoxă „Sfinții Petru și Pavel“ din Constanţa.
 
Este cea de-a doua acţiune prevăzută în acest proiect, în cadrul căruia Facultatea de Litere este partener, prima având loc în luna aprilie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studenții de la Universitatea Ovidius Constanța, în excursie de documentare

04 Apr 2024 632

Ziua Internațională a Francofoniei, celebrată la Universitatea Ovidius din Constanța

29 Mar 2024 519

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 500

LIVE TEXT Albumul de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, lansat de Muzeul de Artă Constanţa (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 830

La Constanța se lansează albumul de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, ce prezintă colecția de sculptură din patrimoniul muzeelor constănțene

22 Feb 2024 576

La mulți ani, Actuan Murat! O carieră concentrată asupra culturii din Dobrogea

14 Jan 2024 1330

Info Sud-est Despre fake news cu Marian Voicu, jurnaliștii Veridica și istoricul Daniel Citirigă, la Universitatea „Ovidius”. 63% din oameni spun că știrile false le afectează deciziile financiare (studiu)

09 Nov 2023 841

Universitatea „Ovidius” Constanța angajează costumier. Ce condiții trebuie îndeplinite?

13 Oct 2023 1255

Știri Constanța Universitatea Ovidius din Constanța organizează Conferința internațională bienală RAAS-Fulbright

05 Oct 2023 942

Universitatea Ovidius din Constanța Conferință internațională despre tendințele inovatoare în predarea limbajelor de specialitate în contextul actual

21 Sep 2023 856

Originar din Constanța Nicolae Rotund, nume de referință pentru Universitatea „Ovidius” și pentru învățământul constănțean

29 Aug 2023 1317

Născut la Medgidia Sergiu Mihai Miculescu, profesorul pasionat de limba franceză, pregătit de a 72-a aniversare

26 Jul 2023 1484

Conferință internațională online Zeci de contributori marchează a șaptea ediție a proiectului „Metaforă, Spațialitate, Discurs“ la Universitatea Ovidius Constanța

05 Jul 2023 914

Cursuri Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, la Universitatea Ovidius din Constanța

04 Jul 2023 910

UPDATE Gabriel Chifu își lansează romanul „Marea carte a uitării” la Universitatea „Ovidius” Constanța (FOTO)

03 Apr 2023 1251