Ziua de 24 Ianuarie, serbată de elevii Şcolii „Gheorghe Ţiţeica“ (galerie foto)

Mica Unire a fost sărbătorită la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica“ din Constanţa. Pe data de 23 ianuarie, pentru elevii claselor primare, scurta lecţie de istorie a fost completată de Hora Unirii, un dans al bucuriei şi al celebrării modelului de convieţuire unitară pe care Dobrogea, mozaic cultural şi etnic, îl reprezintă.

 La nivelul claselor gimnaziale, au susţinut activităţi speciale profesoarele de istorie Gabriela Dobre şi Florentina Zestran, acţiuni reunite sub titlul „Artizanii Micii Uniri“, menite a direcţiona interesul elevilor asupra personalităţilor care au înfăptuit-o. Motoul acţiunii l-a reprezentat o afirmaţie a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu: „Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului; există o singură Românie: există un singur corp şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul“. Trebuie menţionată contribuţia deosebită a elevilor claselor a V-a A, a V-a C, a VI-a C, a VII-a C, care au realizat panouri, prezentări PowerPoint şi o expoziţie de fotografii de epocă. De asemenea, câţiva dintre ei au susţinut dramatizări din povestirile lui Ion Creangă, „Moş Ion Roată şi Unirea“, respectiv „Moş Ion Roată şi Vodă Cuza“. În mod special, s-au remarcat Alexandra Tulea, Ana Mateş, Răzvan Prunişoară, Răzvan Mitroi, Al Homsi Zenab-Wm, Alexandros Vrişcu şi Larisa Dănilă. „Este o bucurie să vezi în ochii elevilor emoţia descoperirii istoriei. Numai cunoscându-ne trecutul putem să trăim onest prezentul şi să ne creăm viitorul. Pare greu şi este greu, de fapt, să îi facem pe elevii mileniului al III-lea, copii ai unei lumi tehnicizate, să descopere şi să aprecieze valorile istoriei româneşti, dar nu este o misiune imposibilă. Dascălii de istorie trebuie să fie mereu pe baricade“, a declarat prof. Gabriela Dobre. Mai amintim faptul că unii elevi au purtat costume populare şi cocarde tricolore, valorizând simbolurile naţionale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice O nouă firmă, același administrator. Primăria Constanța a atribuit un contract care vizează școala Gheorghe Țițeica (DOCUMENT)

02 Apr 2024 503

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 903

Cumpărări directe Constanța Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica“, achiziție de gazon sintetic și de articole sportive (DOCUMENT)

26 Feb 2024 873

Fost director de școală din Constanța, în proces cu Inspectoratul Școlar Județean! S-a fixat primul termen

19 Dec 2023 2936

Una dintre companiile familiei Calotă elaborează documentația de reabilitare și modernizare a școlii gimnaziale nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța (DOCUMENTE)

10 Dec 2023 1106

Florentina Țigmeanu, directorul demis de la Școala 30 din Constanța, a dat din nou în judecată Inspectoratul Școlar

18 Oct 2023 1539

Fostul director de la Școala nr. 30 „Gheorghe Țițeica” a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Constanța

05 Oct 2023 3919

Învățământ Constanța Directorul de la Școala 30 „Gheorghe Țițeica”, eliberat din funcție. Ce spune inspectorul general Sorin Mihai?

20 Sep 2023 3676

Situația containerelor utilizate ca săli de clasă de către Școala Gimnazială Nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța

11 Sep 2023 1278

Un SRL din Capitală mai câștigă un contract prin atribuire directă de la Primăria Constanța (DOCUMENTE)

17 Jun 2023 1464

În urmă cu scurt timp! Curtea de Apel s-a pronunțat în dosarul deschis de Școala 30 Constanța (MINUTA)

21 Mar 2023 7978

Constanța Ce se va întâmpla cu elevii de la Școala nr.30 „Gheorghe Țițeica”, afectată de incendiu

10 Mar 2023 3236

Sute de elevi evacuați Ce spune ISU Dobrogea despre incendiul de la Școala nr.30 „Gheorghe Țițeica”. Ce s-a întâmplat cu unul dintre elevi (VIDEO)

10 Mar 2023 1718

LIVE. UPDATE. Panică la Constanța Incendiu la Școala nr.30 „Gheorghe Țițeica”! Sute de copii evacuați! (FOTO+VIDEO)

10 Mar 2023 7694

Procesul dintre conducerea Școlii 30 „Gheorghe Țițeica” și Consiliul Local Constanța continuă. Când e următorul termen

30 Jan 2023 1438