Invitati

Călători străini prin Dobrogea (CLXVII.1) - Camille Allard (Franța) (galerie foto)

 Camille Allard a ocupat funcția de medic-inspector al apelor termale de la Saint-Honoré, în centrul Franței. În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), el a făcut parte din misiunea trimisă de guvernul de la Paris în 1855, în Dobrogea otomană, în scopul construirii unui drum între Constanța și Rasova (azi, comună dunăreană în județul Constanța). Drumul urma să servească aprovizionării armatelor otomane, franceze, britanice și piemonteze/sarde (italiene) care asediau portul rus Sevastopol din Crimeea (azi în Ucraina).
 
Din misiunea condusă de inginerul de drumuri Léon Lallane făceau parte inginerul Jules Michel, geologii Blondeau și Gaudin, topograful român Aninoșeanu și o gardă de opt militari. O parte a echipei a debarcat la 6 iulie 1855 la Constanța de pe nava britanică „Army and Navy”, lucrările încheindu-se la 25 noiembrie, când francezii au traversat Dunărea pe la Rasova în Țara Românească.
 
Memorialul călătoriei transdobrogene a fost publicat în 1859, la Paris, cu titlul Souvenirs d'Orient. La Dobroutcha. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediție pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea. De asemenea, Allard publicase în 1857 și o lucrare profesională privind Dobrogea, cu titlul Mission médicale dans la Tatarie. Dobroutcha.
 
C. Allard este al doilea călător străin prin Dobrogea, după cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII (XXXVIII), din punctul de vedere al numărului de pagini în care descrie regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră.
 
Capitolul doi este intitulat „Constanța și malurile Mării Negre”.
 
Nava britanică preluase misiunea franceză din portul Varna (NE Bulgariei otomane) și a trecut pe lângă „micul” oraș Baltchik/Balcic, „anticul” oraș grec Dionysopolis. Rada sa adăpostise vase franceze, dar plaja „mică” reprezenta un obstacol pentru dezvoltarea comerțului. Balcicul era situat „la intrarea în Dobrogea”, ținut de stepă „din „nord-estul Bulgariei, între Silistrie/Silistra, Balcic, Dunăre și Marea Neagră”, care constituise „vechea Sciție romană”.
 
Prin Balcic mai trecuseră în secolele XVI-XIX : sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.D), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV) și medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV).
 
Balcic a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut și alți călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneția; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofițerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-pașa (1854/CLXIII) și medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV).
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653 și 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofițerul francez C. Fay (1854/CLXII) și medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV).
 
Mai departe, falezele de cretă alternau cu dunele de nisip, în spatele cărora erau vizibile „mari” lacuri „pline” cu păsări, printre care „numeroși” pelicani, în timp ce pe lângă navă se jucau delfini. „Calmul și singurătatea” acestui peisaj i-au amintit medicului un vers din „Tristele” poetului roman Ovidius (43 î. H. - 17 î. H.) exilat la Tomis/Constanța: „Bolnav, în fundul lumii, pe țărmuri neștiute”.
 
Küstendje sau Kostendje/Constanța avea o formă de „liră” așezată pe faleze „înalte”, iar pe plaja ceva mai largă decât a Balcicului se vedeau magazii „mari”.
 
Prin Constanța mai trecuseră și alți călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII) și medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV).
 
Digul antic delimita un bazin „mic” suficient pentru vechile galere, dar în care abia încăpeau șase „mici” nave comerciale moderne. Totuși, „cu puțin efort”, ar fi fost posibilă găzduirea unor nave de 3-400 tone. Rada sa avea o poziție „bună”, dar era „modestă” ca suprafață și cu o adâncime mai mică ca cea a Balcicului. Din punctul de vedere al francezului, Constanța rămânea „încă cel mai bun” port din zonă.
 
În radă staționa o goeletă (corabie cu două catarge) franceză, gata de a evacua la nevoie detașamentul francez care pregătea depozite cu fânul din stepa dobrogeană.
 
Un tablou „sumbru” a întâmpinat misiunea la debarcare: schelete de berbeci, boi și cai pe plajă, câini „slăbănogi” luptându-se pentru resturi și câte o turcoaică acoperită cu un mare șal alb printre ruine, în opoziție cu joaca câtorva copii „drăguți” care păreau „un protest viu contra morții”.
 
Primul grup al misiunii a fost găsit instalat deja într-o „ruină” în care o ușă veche era folosită ca masă!
 
A doua zi, nou-veniții au fost vizitați de vechiul proprietar barabach (nume dat turcilor de către francezi), care era și vameșul orașului. Acesta se îmbrăca conform „vechilor tradiții” și nu accepta invitațiile la masă ale europenilor, pentru a evita vinul și mâncarea de porc, interzise musulmanilor, precum și folosirea unor obiecte „inutile” ca linguri, furculițe, șervete.
Totuși, își manifesta atenția față de aliați dăruindu-le zilnic pepeni galbeni și verzi, „produsul cel mai net” al vămii. De altfel, vameșul recunoștea delapidarea: „Mărunțișurile pe care le iau n-ar fi suficiente pentru a-mi hrăni familia și atunci, fără cel mai mic scrupul, eu raportez padișahului o sumă inferioară celei pe care o încasez”. Sinceritatea acestui „obscur” muddir (funcționar otoman inferior) le făcea occidentalilor „o idee” despre administrația orientalilor. O figură aparte făcea fiica sa adolescentă, care purta pe frunte „o coroană de țechini” (monedă de aur venețiană apărută în secolul XIII) primită de la viitorul soț.
 
Un alt turc „distins” era Salem, șeful atelajelor intendenței, care era „cel mai inteligent” localnic și, în consecință, „sătul de prejudecățile” conaționalilor săi. Soția sa era cea mai frumoasă „cadână” din oraș și, ca urmare, căsnicia lor era văzută ca „model” de concitadini. De altfel, turcii aveau din punct de vedere moral „o reputație aproape proverbială” în străinătate. În ce privește poligamia, aceasta era „mult mai puțin răspândită” decât credeau francezii, deoarece îl obliga pe soț să-i asigure soției un nivel de trai îmbelșugat și, în consecință, „doar câteva” persoane își permiteau „luxul” celor patru neveste permise de Coran. Familia turcă era „foarte respectată”, având loc „foarte rar” încălcări ale „marii legi” a căsătoriei, supravegheată cu atenție și de muezin (cleric musulman care anunță din minaret orele de rugăciune zilnică).
 
În general, „cea mai serioasă salvare” a moravurilor societății turce din Europa era determinată de „inerția caracterelor” și de „nonșalanța psihică extremă”. „Indiferența” totală făcuse populația turcă „cea mai binevoitoare” față de „numeroasele” neamuri supuse. Pe de altă parte, Allard atribuia arabilor „reputația tristă de intoleranță” a musulmanilor din epoca modernă, aceasta manifestându-se în Asia și Africa. Toleranța turcilor din Europa era exemplificată de coexistența cu „numeroasele” popoare creștine din Bulgaria otomană și cu satele rusești de pe malurile Dunării de Jos, ai căror locuitori aflați în „exil voluntar, preferă dominația turcă tiraniei moscovite”.
 
Experiența Războiului Crimeii arătase că soldații europeni putuseră să se cantoneze în teritoriile otomane „pretutindeni fără a întâlni cea mai mică dificultate”. De altfel, „ignoranța” populației civile și chiar a unor ofițeri otomani atribuia propriei armate succesele înregistrate de aliați, pe care îi considerau „inutili” pentru o problemă pe care o putea rezolva „un pumn” de turci! Astfel, un ofițer turc credea că sultanul ordonase intervenția occidentală pentru a evita pierderi în rândurile propriilor soldați și însuși pașa de Tulcea, cu cei 40.000 de soldați ai săi, reproșa unui camarad al lui Allard că nu distrug porturile dunărene ruse Reni (azi, în Ucraina) și Ismail (azi, în Ucraina) și flota rusă care bloca la Toultcha/Tulcea ieșirea la gurile Dunării.
 
Totuși, medicul a întâlnit și turci „remarcabili”, printre care un căpitan de geniu staționat la Rasova și Silistra. Din păcate, „câțiva” ofițeri și sultanul reprezentau „enclave” în mijlocul unei populații „ignorante și inerte”, ei având „oarecare” influență reformistă (Tanzimat-ul din 1839) în capitala imperiului, dar aceasta își pierdea forța pe măsura apropierii de frontiere.
 
În perioada 13-17 iulie, misiunea a făcut o expediție dus-întors la Dunăre, la întoarcere găsind un „palat” refăcut din ruine de către soldați: acoperiș de stuf și o scară de lemn pentru a ajunge la camerele cu podele și fără ferestre și uși de la etaj, deasupra cărora flutura drapelul național!
 
După o lună, se părea că „toate” neamurile din Orient se întâlniseră în Constanța. În zilele de repaos, românii se distrau cu dansurile naționale, rușii, cazacii și „stupidul” bulgar cădeau îmbătați cu rachiu, grecii, armenii și evreii căutau „ca întotdeauna” o modalitate de câștig, tătarii fumau din ciubuc, iar turcii stăteau cu picioarele încrucișate în fața unei cafenele de stradă. „Rochia” albă cu margini roșii a cazacilor contrasta cu îmbrăcămintea „sumbră” a bulgarilor, iar culorile „strălucitoare” ale hainelor turcilor se armonizau „bine” cu costumele „antice” ale românilor cu fizionomie „interesantă”.
 
Prezența rușilor, în general, și a cazacilor și lipovenilor, în particular, în Dobrogea mai fusese semnalată și de: diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofițerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smith (1852/CLII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-pașa (1854/CLXIII) și căpitanul englez E. Spencer (1853/CLXVI).
Prezența tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată și de alți călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) și diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofițerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII) și polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-pașa (1854/CLXIII).
Prezența armenilor în Dobrogea fusese observată și de alți călători străini în secolele XVII - XVIII: clericul armean S. Lehați (1608/XXII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII) și călugărul catolic armean M. Bajaskian (1808/CII).
 
Prezența bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată și de alți călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL) și paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
Prezența evreilor în Dobrogea în secolele XVII-XIX lea mai fusese menționată și de: soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), cărturarul turc Evlia Celebi (mijlocul secolului XVII), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), ofițerul francez H. de Bearn (1828/CVII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII) și inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV).
Prezența comunităților turce în Dobrogea fusese semnalată și de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofițerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofițerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elvețian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL) și paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
Foarte mulți cazaci, inclusiv femei, copii și bătrâni fuseseră angajați de intendentul francez la cosirea a 100.000 chintale de fân. Apoi însă, căpițele răspândite pe 100 kmp trebuiau păzite de „imensele” incendii, care „adesea” îi panicau pe locuitorii Constanței. Fânul a fost preluat de numeroase nave, ai căror căpitani își exersau talentul vânătoresc în împrejurimile orașului.
 
La lucrările de terasare erau folosiți numai lucrători din Țara Românească, deoarece erau „muncitori”, în timp ce turcii erau „leneși”, iar cazacii erau „aproape permanent beți”. Lucrătorii aveau deseori „certuri” cu antreprenorul, ofițerii francezi fiind solicitați ca „judecători” ai unor procese „cu adevărat antice”. „Respectul” arătat francezilor era așa de mare, încât sentința încheia imediat divergențele, dată fiind și „docilitatea populațiilor orientale”. Unii turci ajunseseră chiar să prefere justiția occidentală „înțelepciunii” imamului.
 
Duminica, care era zi de „curățenie generală” pentru lucrători, opunea absența „celei mai elementare pudori” a familiilor cazace „spiritului” otomanilor, ale căror moravuri erau „totdeauna atât de sacre cel puțin în exterior”. Allard observa cu regret că creștinii din Orient ofereau „spectacolul beției, al destrăbălării, înșelătoriei și lașității”.
 
Muezinul care lansa din minaret chemarea la rugăciune de trei ori pe zi reprezenta pentru francezi imaginea „prea fidelă” a întregului Imperiu Otoman: „viață și mișcare” pe litoral și acolo unde trăiau popoarele „străine” opuse restului teritoriului (locuite de turci/musulmani) unde era „singurătate și moarte”.
 
Până la sosirea vaselor pentru transportul fânului, în port venea săptămânal un remorcher care ducea scrisorile la Varna. Lunile august și septembrie au fost marcate de sosirea în Constanța a mai multor europeni. Astfel, au venit încă 20 de soldați și trei negustori francezi, dintre care unul de arme. Echipa franceză a fost vizitată de negustorul englez Grandt din București și comisarul militar britanic Power, precum și de consulii francezi Lémon și Place, primul în drum spre Constantinopol, al doilea spre Iași. De asemenea, tânărul englez Dodson a venit împreună cu un prieten parizian al lui Allard, fără să fie impresionați de „tristul nostru confort”.. În port au ancorat vasul britanic „City of Manchester” și cliperul american „Ocean Herald”, aflat în drum spre Crimeea. Cele două „fermecătoare” pasagere americane care se plimbau pe străzile orașului au reprezentat un adevărat „spectacol” pentru turcii „mirați”.
 
Bucătar al echipei francez era grecul Leonidas, fost sergent în armata rusă, și care, după încheierea misiunii, preconiza să devină misit la Varna. Acesta îi „detesta în chip cordial” pe clienții săi și fu „lovit în inimă” de vestea căderii portului rus Sevastopol din Crimeea în mâinile aliaților. El era ajutat de un soldat francez și de un tânăr muncitor român, infirmier de ocazie pentru Allard, care îl aprecia ca „unul din personajele românești cele mai remarcabile pe care le-am întâlnit”.
 
Aceeași părere o avea medicul și despre „bunăvoința și inteligența” servitorului Costaki/Costache, care însă era „un pic prea pitoresc” și de aici dificultatea de „a-l civiliza”: „Era totuși român și acest titlu era suficient pentru a i se cere totul”. Un caporal i-a dat lui Costache „botezul civilizației”: i-a scos „rochia mare românească” și pălăria largă, tunzându-i și „frumosul” păr, pentru a-l îmbrăca cu pantaloni de nanchin și redingotă neagră cu butoni. Însă „sărmanul” Costache a început să plângă la gândul că mama sa „n-o să-l recunoască”.
 
Un alt român era căruțașul transilvănean Tudor, pașoptist refugiat în Țara Românească, căruia costumul european purtat o cu pălărie largă și neagră și părul lung până la umeri îi dădeau un aspect „straniu”. „Unicul lui gând” era de a avea șase cai la căruță și, ca toți vizitiii din Țara Românească, dorea să evite „umilința” de a conduce un vehicul cu mai puțin de patru cai. Acest gen de orgoliu era mai ușor de înțeles de cei care știau că „destui” boieri se plimbau prin București cu trăsuri cu 10 cai.
 
Lucrările de la Constanța s-au încheiat la mijlocul lui octombrie și, înainte de a se îndrepta spre malurile Dunării, francezii au făcut o excursie la lacurile din zonă. După ce au trecut de „micul” sat tătar Anadolkeüi/Anadalchioi, au ajuns la „micuțul” lac Kutchuk-Gucul/Cuciukghiol, situat la „câțiva” kilometri de oraș. În apropierea lacului, azi dispărut, se afla un izvor cu apă „proaspătă și curată”, care contrasta cu apele „sălcii” ale lacurilor și puțurilor din Dobrogea. În acest sens, Allard amintea și îndemnul lui Ovidius: „Să nu beți apa aceasta”.
 
Problema apei în Dobrogea fusese remarcată și de alți călători străini din secolele XV-XVIII: prizonierul italian G. Angiolello (1476/V), negustorul italian P. Giorgio (ante 1595/XVIII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), iezuitul ragusan R. Boscovici (1762/LXIV), germanul J. von Struve (1794/XCII) și ofițerul francez C. Fay (1854/CLXII).
 
„Un pic mai departe”, la 7-8 km de oraș, se afla lacul „frumos” Suth-Gucul/Siutghiol. Acesta numit „lacul cu lapte” de către turci și „lacul lui Ovidiu” de către Allard, care considera că marele poet fusese „prea nedrept” cu meleagurile de la frontieră unde fusese exilat. Siutghiol era despărțit de Marea Neagră de o dună „foarte îngustă” de nisip, țărmurile sale fiind acoperite de trestie și pietriș. Malurile acestui lac au evocat „dureroase” amintiri medicului, referindu-se la „teribilul” flagel din 1854, când holera a secerat viețile a numeroși „eroi” francezi fără mormânt la Pallas (azi cartier al Constanței), Kanara/Canara (azi dispărut la nord de Palazu Mare) și Cergalic (neidentificat de specialiștii de la „N. Iorga”).
 
Episodul holerei a fost amintit și de ofițerul francez C. Fay (1854/CXLII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-pașa (1854/CLXIII) și medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV).
 
Pe la lacul Siutghiol au mai trecut în secolele XVI-XIX: sultanul otoman Soliman Magnificul (1538/VI), contele francez d Aintragues (1779/LXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), lt. col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII) și baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
 
De pe falezele „mari” de cretă albă se zărea o mică insulă împădurită, numită de excursioniști „insula lui Ovidiu”. Căutând mormântul poetului printre lianele „dese” ale insuliței, francezii au găsit doar icoană a Maicii Donului pe un arbore, deasupra rogojinii unui „sărman” pescar bulgar.
 
Alți călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofițerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), ofițerul C. Fay (1854/CLXII) și medicul F. Quesnoy (1854/CLXV).

Surse foto:        

istoriiregasite.files.wordpress.com
supravietuitor.files.wordpress.com
istoriesinumismatica.files.wordpress.com
www.balcanii.ro
www.ziuaconstanta.ro
www.romanianmuseum.com
www.edituramilitara.ro
www.romanianmuseum.com
upload.wikimedia.org
www.ziuaconstanta.ro
www.romanianmuseum.com
www.insulaovidiu.ro

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, București, 2009.
www.ziuaconstanta.ro
p.calameoassets.com
www.acad.ro
www.bibliomonde.com
gallica.bnf.fr

Despre Marius Teja 

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:  

Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

 
Călători străini prin Dobrogea (CLXVI) - Căpitanul Edmund Spencer (Marea Britanie/Anglia) - galerie foto

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Călători străini prin Dobrogea (CLXVII.5) - Camille Allard (Franţa) - galerie foto

12 Jan 2018 364

Călători străini prin Dobrogea (CLXVII.4) - Camille Allard (Franța) (galerie foto)

08 Jan 2018 353

Călători străini prin Dobrogea (CLXVII.3) - Camille Allard (Franța)

31 Dec 2017 832

Călători străini prin Dobrogea (CLXVII.2) - Camille Allard (Franţa) - galerie foto

18 Dec 2017 400

#scrieDobrogea Primele cercetări arheologice la Mangalia în contextul cercetărilor arheologice dobrogene (galerie foto)

02 Nov 2017 1665

Constanța de odinioară Primii călători francezi în Dobrogea (l) (galerie foto)

09 Feb 2016 4894

Naveta spaţială Endeavour nu va fi lansată nici luni, anunţă NASA

01 May 2011 530