Jacques Mislin (1807 Porrentry/Elveția - 1878 Hietzing/Austria) s-a născut într-o familie originară din Alsacia (Franța). A absolvit colegiul din localitatea natală, unde apoi a predat și a deținut funcția de director. Între timp, în 1830 a fost hirotonit preot. În 1836, a acceptat propunerea Casei de Habsburg pentru a deveni preceptor al arhiducilor
Franz Iosif (viitor împărat al Austro-Ungariei în 1848-1916) și
Maximilian (viitor împărat al Mexicului) și administrator al bibliotecii arhiducesei
Maria-Luiza.
Când revoluția europeană de la 1848 a cuprins și Viena, abatele Mislin a început o călătorie pe
Dunăre spre Orient. Cu această ocazie, la începutul lui iulie, el a parcurs următoarea rută prin Dobrogea otomană:
Silistra - Cernavodă - Hârșova - Măcin - Isaccea - Tulcea - Sulina.
Călătoria pe
Dunăre devenise posibilă în urma victoriei
Rusiei țariste împotriva
Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când țarul a anexat și
Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înființat la
Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „
Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft“. Din 1835, aceasta și-a extins raza de acțiune și în
Marea Neagră până în capitala otomană. În 1839, autoritățile otomane și-au dat acordul pentru scurtarea călătoriei maritimo-fluviale pe drumul terestru
Constanța-Cernavodă.
Rezultatul literar al acestui voiaj a fost o carte în limba franceză, ale cărei prime două ediții au apărut în 1858, cu titlul
Saints Lieux. Pèlerinage à Jérusalem en passant par l'Autriche, la Hongrie, les Provinces Danubiennes, Constantinople, l'Archipel, le Liban, la Syrie, Alexandrie, Malte, la Sicile et Marseille. Institutul „N. Iorga“ a folosit volumul I din ediția din 1878, pentru traducerea românească din noua serie
Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea.
Distanța Giurgiu -
Silistra a fost parcursă în șase ore. Mislin descrie acest important port fluvial, menționând denumirea sa romană,
Durostorum.
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
Prin Silistra trecuseră și alți călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim pașa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica
lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofițerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofițerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV) vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII).
Apoi, vasul a ancorat la o insulă de lângă
Tschernavoda/Cernavodă, traducând numele localității prin „
apa neagră“. Mislin amintește numele grecesc antic
Axiopolis și pe cel turcesc
Carasou/Carasu.
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII și alți călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofițerul englez A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL) și inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV).
Conform clericului catolic, distanța terestră
Cernavodă - Constanța putea fi parcursă în patru ore de mers călare. Ca și alți predecesori europeni din deceniile trei și patru, el susține proiectul construirii unui
canal pe această rută pentru a se putea naviga „independent” de
Rusia. Obstacolul era reprezentat de
rada „proastă“ a
Constanței, unde era necesară construirea unui
port. Elvețianul susține că numele turcesc
Koustendjé era „o corupere“ a numelui antic
Constantina și că cele două localități fuseseră legate de
fortificațiile construite de
Traian pentru apărarea împotriva
barbarilor și care se numeau „încă“
Vallum Trajanum/Valul lui Traian. Călătorul adaugă că, după șase ani de la voiajul său, între Cernavodă și Constanța fusese construită o cale ferată chiar pe vechiul drum
Axiopolis -
Tomis.
Mislin precizează că „peninsula“ dintre Dunăre, Delta Dunării și Marea Neagră care se numea „astăzi“
Dobroudscha/Dobrița/Dobrogea era „țara geților și sarmaților“ din poeziile
Tristele și
Ponticele ale lui
Ovidiu. El credea eronat că cetatea
Tomis, unde poetul fusese exilat de împăratul Augustus în ultimii ani ai vieții (8-17 d. H.), se afla pe malul mării între
Constanța și
Varna. De asemenea, elvețianul considera greșit că numele vechi al cetății, construite în 633 î. H., fusese
Menkala și că fusese reședința provinciei romane
Moesia Inferior (între Dunăre, Balcani și Marea Neagră).
Regiunea fusese locuită de diverse popoare „semisălbatice“:
geți, sarmați, sciți, iazigi, bastarni, tauri și
besi. În momentul călătoriei, ținutul era „mai neprimitor, mai nesănătos, mai neproductiv, mai nepopulat ca niciodată“: numai
nisip și lipsit de fântâni, râuri și vegetație. Ca urmare, zona devenise „adăpostul fiarelor sălbatice“ (vulturi, potârnichi, dropii, cocori, gâște sălbatice, rațe, lebede, câini, cai sălbatici și bivoli) și al fugarilor din provinciilor vecine și din Crimeea ocupată de Rusia în 1783:
tătari, cazaci și
lipoveni.
Prezența tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată și de alți călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) și diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofițerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI) și inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV).
Prezența rușilor, în general, și a cazacilor și lipovenilor, în particular, în Dobrogea mai fusese semnalată și de: diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI) , ofițerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII) și inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV).
Numele Dobrogea mai fusese folosit și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653 și 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofițerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX) și profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII).
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut și alți călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneția; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofițerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI) și profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII).
La
Hirsova/Hârșova, în
câmpia „imensă“, erau vizibile
ruine „considerabile“, care, potrivit istoricilor de la „N. Iorga“, erau urmele cetății demolate prin prevederile păcii ruso-otomane din 1829 de la Adrianopol (azi Edirne, în Turcia europeană).
Prin Hârșova trecuseră în secolele XVI - XIX și alți călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) și căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV) și preotul englez C. Elliot (1835/CXV), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofițerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV) și .
De la Brăila, din cauza lățimii mari a
Dunării, „se distinge greu“
Matschin/Măcin, „un
oraș bulgar“.
Prin Măcin trecuseră și alți călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehați (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 și 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomații maghiari curuți M. Bay și G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim pașa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofițerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), prințul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV) și vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI).
La Galați, călătorii se transbordează pe „
Ville de Vienne“, vapor al companiei
Lloyd. Întreaga noapte, Mislin a luptat cu „nor gros“ de
țânțari, „inamici sângeroși“ care l-au obligat se refugieze pe punte, alături de alți călători.
Problema insectelor la Dunărea de Jos fusese semnalată și de alți călători străini: prizonierul italian G. Angiolello / sultanul Mehmed II (1476/V), clericul sirian ortodox Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.D), ofițerul maritim francez A. de Lafitte/Clave (1784/LXXX), englezul W. Hunter (1792/XCI), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), englezul E. Spencer (1836/CXVII), prințul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII) și vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII).
Elvețianul menționează trecerea prin fața
orașului Isakdscha/Isaccea.
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII și de alți călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Nicodim și Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI) și ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX).
Orașul Tulcea era „bine amplasat“ într-un golf al
Dunării, fiind dispus în formă de amfiteatru pe dealuri. Populația sa era formată din
turci, bulgari și
cazaci. Se construiseră „mari“
clădiri comerciale și
mori de vânt pe coline.
Portul era „foarte frecventat“, localitatea reprezentând punctul de traversare a
Dunării de către
ruși în desele războaie cu
otomanii.
Prin Tulcea mai trecuseră și alți călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), starețul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoțieni A. Bonar și R. Mc Cheyne (1839/CXII), prințul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII) și croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII).
Prezența comunităților turce în Dobrogea fusese semnalată și de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofițerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofițerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII) și profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII).
Prezența bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată și de alți călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV) și vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII).
Cele
șapte brațe ale
Dunării formau „imensa“ sa
deltă, compusă din
insule „mari“ acoperite cu
stuf, de unde
santinelele rusești prezentau onorul. Navigația a continuat pe
Suline Bogasi/
brațul Sulina, „cel mai direct“ și „cel mai strâmt și cel mai adânc“. În localitatea Sulina erau vizibile „câteva“
case de lemn pe ambele țărmuri și
nave ale diverselor state. Obiectul care „ne șochează“ era scheletul unui vas naufragiat pe un
banc de nisip, „foarte periculos și schimbător“.
Prin Sulina mai trecuseră și alți călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretașul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoțieni A. Bonar și McCheyne (1839/CXXII), ofițerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV) și profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII).
Vasul a ieșit din fluviu în pofida vântului „potrivnic“ și elvețianul a observat că apele „gălbui“ ale
Dunării pătrundeau în mare pe o distanță de „jumătate de leghe“ (o leghe= 4,5 km), delimitându-se de apele „verzui” ale
Mării Negre pe o linie cu direcția nord-sud. Scriitorul memorialist descrie astfel peisajul marin agitat: „Vârfurile perlate ale valurilor se confundă cu aripile ale pescărușilor care le ating ușor“. Ca urmare, pasagerii au părăsit puntea, unde au rămas pentru cină doar căpitanul și un bătrân consul grec.
Alți călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârșitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creștin Paul din Alep (1653/XXXVII), starețul Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofițerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul venețian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretașul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoțian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoțieni A. Bonar și R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofițerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elvețian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franțuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV) și profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII).
Surse foto:
istoriiregasite.files.wordpress.com
www.profudegeogra.eu
de.wikipedia.org
www.romanianmuseum.com
www.edituramilitara.ro
4.bp.blogspot.com
www.primaria-cernavoda.ro
destepti.ro
upload.wikimedia.org
upload.wikimedia.org
www.romaniapozitiva.ro
blog.noviodunum.ro
www.xplorio.ro/wp-content/2009/02/valul_lui_traian_001.jpg
www.info-delta.ro/poze_info/image/insecte/tantari.jpg
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă,
Călători străini despre Țările Române în secolul a XIX lea, serie nouă, volumul V, Editura Academiei Române, București, 2009.
www.ziuaconstanta.ro
p.calameoassets.com
www.acad.ro/com
de.wikipedia.org
pictures.abebooks.com
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citește și:
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Călători străini prin Dobrogea (CXLVII) - Jean Ubicini (Franţa) (galerie foto)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: