Călători străini prin Dobrogea - Woicieh Miaskowski (XXVIII) (galerie foto)

Nobilul polonez Woicieh Miaskowicz (? - 1648), stolnic al regiunii Podoliei (azi în sud-vestul Ucrainei), a fost trimis în 1640 la sultanul Ibrahim (1640-1648) pentru a împiedica o agresiune otomană, previzibilă după încheierea lungului război otomano-persan (1623-1639).

Itinerariul spre și dinspre Constantinopol a trecut și prin Dobrogea otomană. Jurnalul în limba polonă al solului s-a păstrat în două manuscrise ușor diferite la biblioteca Ossolinski din Liov (azi Lviv, în vestul Ucrainei) și a fost publicat în 1864 în revista poloneză „Warta” din Poznan (atunci în Prusia, azi în Polonia). În România, documentul a fost tradus în 1930 de Petre P. Panaitescu în renumita sa lucrare „Călători poloni în țările române“.

La întoarcerea în țară, Miaskowski a prezentat un raport Dietei (adunarea nobililor). Documentul a fost publicat într-o colecție (1822-1833) de Julian Niemcewicz, la Vilnius (atunci la Rusia, azi în Lituania). În România, raportul a fost tradus de Panaitescu în aceeași lucrare.

Din suita lui Miaskowski a făcut parte și armeanul Romaskiewicz, în calitatea de translator, care fusese trimis în 1639 într-o misiune pregătitoare - Călători XXVI.

Pe drumul spre capitala otomană, solia a trecut prin Moldova și Țara Românească și la 1 aprilie a trecut Dunărea într-un sfert de ceas „sub castelul Silistrei”. Miaskowicz precizează în jurnal că fortificația a fost construită de „greci”, nume pe care catolicii îl atribuiau locuitorilor ortodocși ai Imperiului Roman de Răsărit / Bizantin (330-1453). Traversarea fluviului s-a făcut în etape: mai întâi peste „un braț”, apoi peste „patru poduri” și în cele din urmă cu „un caic” (luntre orientală, ușoară, lungă și încovoiată la capete) condus de un căpitan turc cu un steag roșu. Apoi au trecut și carele și caii, mijloacele de transport fiind cazate în „curtea frumoasă și împodobită care-mi era destinată mie în cetate”. Silistra era reședința pașalâcului cu același nume, care avea misiunea supravegherii Țărilor Române vasale. Tot pe la Silistra trecuseră și soliile polone anterioare ale nobilului J. Krasinski în 1636 - Călători XXV - și Romaskiewicz. La întoarcere, Miaskowicz a poposit la 28 iunie la două mile de „orășelul Măcin”, unde au mâncat crapi proaspeți de Dunăre. A doua zi l-a mituit pe Ipsir-pașa al Silistrei pentru ca prizonierii poloni eliberați să poată trece Dunărea în dreptul portului moldovenesc Galați. Pe 30 iunie, solul a trecut singur pe la Măcin în raiaua otomană Brăila și s-a îndreptat spre portul moldovenesc Galați. Aici a obținut prin „șireticluri” câteva bacuri mari, cu care au traversat fluviul și caii și carele care transportau foștii prizonieri. Cu trei zile înainte, la Galați coborâse un alt lot de prizonieri eliberați, care veniseră de la Constantinopol pe Marea Neagră timp de două zile și apoi pe Dunăre. La 1 iulie, în bisericuța catolică din Galați, Miaskowicz a mulțumit divinității că a scăpat de pașa de Silistra și că navele care veniseră pe mare nu se opriseră la Varna (azi port în Bulgaria), unde ar fi fost oprite de Ipsir-pașa. De observat că tot pe la Măcin au trecut Dunărea anterior și alți călători, precum armeanul S. Lehați - 1608 / Călători XXII -, probabil germanul J. Wilden - 1611 / Călători XXIII -  și italianul T. Alberti - 1612 și 1613 / Călători XXIV -, aceștia considerându-l însă „un sat”, unde au plătit vama.
În raportul prezentat adunării nobiliare, Miaskowicz nu oferă informații suplimentare despre Dobrogea față de cele din jurnal. Dar pentru drumul de întoarcere, solul menționează că a poposit două zile la Bazargic (azi Dobrici în Bulgaria), unde nu au putut obține alimente nici măcar plătindu-le. Apoi turcii le-au permis să înainteze numai două mile pe zi, într-un peisaj nefavorabil: „Pământul era uscat, ars de soare, încât nu am văzut trei zile fir de iarbă, apele erau rari, râuri deloc, rar câte o fântână”.

Așteptarea de la Măcin o explică aici prin faptul că Ipsir-pașa complota împreună cu domnul moldovean Vasile Lupu (1634-1654) ca să obțină de la Poarta Otomană întoarcerea solului sau chiar întemnițarea sa. Miaskowicz arată că a plecat de la Măcin „pe furiș” și că trecerea Dunării pe la Galați s-a făcut „fără ca paznicii turci să prindă de veste”.

Imediat după acest eveniment, pașa de Silistra a primit „dojană scrisă” de la vizir pentru greutățile pe care le făcuse solului polon și a primit ordin să trimită un ceauș care să-l însoțească pe acesta în capitala Moldovei.

De menționat că localitățile Silistra și Bazargic au fost incluse în regiunea Cadrilater, care a aparținut României de la Al Doilea Război Balcanic din 1913 până la tratatul din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Foto
http://historymaps.ro
http://www.worldwideromania.com
http://visit.guide-bulgaria.com
http://world4.eu/
 
Document
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. V, Ed. Științifică, București, 1973.