Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Zilele trecute, aţi putut citi în cotidianul ZIUA de Constanţa un interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“.
 
Cu această ocazie, ca urmare a interesului pe care l-a stârnit interviul, am stabilit şi i-am oferit, în paginile noastre, o colaborare pe o temă foarte puţin cunoscută şi foarte puţin abordată în mass-media: istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea.

Despre Ionuţ Druche 

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005.
 
Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.

Cărţi şi albume:

  • coordonator al colecţiei „Dobrogea creştină“, care însumează trei volume: Ionuţ Druche - „Viaţa şi activitatea părintelui Nicolae Cănănău“; preot Gheorghe Rădulescu - „Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor“; preot Constantin Lembrău - „Prime mărturii creştine în interiorul Dobrogei“
  • „Istoricul bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena I din Constanţa“, coautor
  • „Istoricul parohiei Sfântul Nicolae - Coiciu din Constanţa“, coautor
  • „Viaţa preotului Nicolae Paveliu“, coautor
  • „Ferestre în pridvor. Istoricul bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Mangalia“, coautor
  • „Chipuri de preoţi ai Catedralei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa în secolul XX“, coautor
  • „Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei - 25 de ani de vatră monahală neîntreruptă, 1990-2015“, coautor
  • „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX - Mănăstiri“, coautor
  • „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX - Protoieria I Constanţa“, coautor
  • „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX - Protoieria Constanţa II“, coautor
  • „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX - Protoieria Callatis“, coautor
  • „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX - Protoieria Medgidia“, coautor
  • „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX - Protoieria Carsium“, coautor
  • „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX - Protoieria Altinum“, coautor.

Articole

  • „Slujitori ai Bisericii, întemeietori de şcoală românească în Dobrogea“, în revista „Lumină Lină“, nr. 1, decembrie 2010
  • „Protopopii judeţului Constanţa (1)“, în revista „Lumină Lină“, nr. 2, mai 2011
  • „Monumentul Tineretului“, în revista „Lumină Lină“, nr, 2, mai 2011
  • „Preoţi din Cernavodă sub persecuţia comunistă“, în revista „Tomisul Ortodox“, Serie nouă, anul I, nr. 1, ianuarie 2017
  • „Două personalităţi în vizită la biserica în construcţie din Ciocârlia de Jos: sculptorul Ion Jalea şi patriarhul Justinian“, în revista „Tomisul Ortodox“, Serie nouă, anul I, nr. 3, martie 2017
  • „Fotografii inedite cu patriarhul Justinian. Instalarea în demnitatea de patriarh şi slujba înmormântării“, în revista „Tomisul Ortodox“, Serie nouă, anul I, nr. 3, martie 2017
  • „Când te ridicau nu ştiai dacă te vei mai întoarce acasă“, ziarul „Lumina“, ediţie online, 12 martie 2017
  • „Adevărul şi dreptatea, întruchipate în fiinţa lui. Preotul Constantin Popescu“, ziarul „Lumina“, ediţie online, 18 iunie 2017
  • „15 august - Zi de sărbătoare învăluită în teroare pentru preoţi în timpul comunismului“, în revista „Tomisul Ortodox“, ediţia online, 2017
  • „Biserica Adormirea Maicii Domnului I din Constanţa a primit hramul după patronul spiritual al Zilei Marinei în anul 1906“, în revista „Tomisul Ortodox“, ediţia online, 2017
  • „Lăudat de Horia Măcellariu, condamnat de comunişti. Preotul Mihail Buric din Constanţa“, în revista „Tomisul Ortodox“, ediţia online, 2017
  • „Preotul Epaminonda Grigore, deţinut politic în regimul comunist“
  • „Biserica din Viile şi Ali Paşa“, în revista „Tomisul Ortodox“, ediţia online, 2017.

Printre evenimentele organizate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului se numără:

  • 31.08.2011, Arhiepiscopia Tomisului, comemorare - „7 ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului“
  • 14.09.2011, Casa de Cultură din Constanţa, simpozionul „14 Noiembrie, Ziua Dobrogei“
  • 1.04.2012, Arhiepiscopia Tomisului, comemorarea „45 de ani de la mutarea la Domnul (1 aprilie 1967) a Arhiepiscopului Eugeniu Laiu Suceveanul, Episcop Locţiitor al Constanţei între 1922şi 1944“
  • 25.04.2013, Casa de Cultură din Constanţa, simpozionul „File din istoria bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - I din Constanţa“
  • 18.02.2015, Arhiepiscopul Tomisului, simpozionul „Petru Vulcan - patriot şi om de cultură al Constanţei, la începutul secolului XX“
  • 27.09.2015. Arhiepiscopia Tomisului, simpozionul „90 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Ilarie al Constanţei“
  • 22.11.2015, Parohia Adamclisi, conferinţa „Ion Dinu, personalitate marcantă a spiritualităţii şi culturii dobrogene în secolul XX“
  • 12.05.2016, Arhiepiscopia Tomisului, comemorarea „Părintele Aurelian, prieten, frate şi preot pentru toţi“
  • 23.06.2016, Parohia „Sfânta Parascheva“ din Constanţa, comemorarea „75 de ani de la lupta aeriană a lui Horia Agarici cu avioanele ruseşti“
  • 12.07.2016, Arhiepiscopia Tomisului, simpozionul „Ioan N. Roman, Patriarhul Dobrogei“
  • 23.07.2016, Mănăstirea Dervent, simpozionul „Dobrogea în Primul Război Mondial“ , co-organizator
  • 27.08.2016, Mănăstirea Rafaila, jud. Vaslui, simpozionul „România în Primul Război Mondial“ , co-organizator
  • 11.10.2016, Primăria Măcin, jud. Tulcea, simpozionul „Jertfa preoţilor dobrogeni în Războiul pentru Întregire“, co-organizator
  • 19.11.2016, Arhiepiscopia Tomisului, conferinţa „Pătrunderea creştinismului şi evoluţia lui în China. Influenţa ortodoxiei asupra religiilor locale chineze“
  • 27.05.2017, Mănăstirea Dervent, simpozionul „Rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist“, co-organizator
  • 17.07.2017, Mănăstirea Galeşu, procesiunea „Calea mărturisitorilor români“ şi conferinţa „În căutarea poporului pierdut“ , co-organizator
  • 23.07.2017, Parohia „Sfânta Maria“ din Constanţa, conferinţa „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare“.
Citeşte şi:
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“
„Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Personalitatea și activitatea Lilianei Lazia. „Avea un entuziasm ieșit din comun”

30 Nov 2021 2056

ZIUA LIVE. Dobrogea 143. Generația Millennials pe urmele grecilor din Milet. Poveștile cetăților antice care ne conectează cu istoria

22 Oct 2021 1781

ZIUA LIVE. Dobrogea 143 - De la grecii din Milet la generația Millennials

18 Oct 2021 2759

#citeșteDobrogea Pilda făuritorului de așezăminte istorice constănțene, preotul Nicolae Paveliu, la 146 de ani de la naștere

25 Mar 2020 3317

Dedicat Centenarului Reîntregirii și împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România Simpozionul „Clerici din Dobrogea în perioada 1916-1919“, un maraton de comunicări (galerie foto)

22 Oct 2018 3331

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Istoricul Adrian Rădulescu şi legăturile cu viaţa spirituală a Tomisului (galerie foto)

21 Sep 2018 5945

Ionuț Druche, colaboratorul ZIUA de Constanța, a primit de la PF Daniel una dintre înaltele medalii conferite de Patriarhia Română

10 Feb 2018 3554

Proiectul „România în sărbătoare”, desfășurat astăzi la Liceul „Regele Carol I” din Ostrov

08 Nov 2017 3044

Eveniment cultural organizat la Școala Gimnazială "Grigore Moisil" din Năvodari

13 Oct 2017 2284

Episcopi care au păstorit în Dobrogea de la Războiul de Independenţă şi până la (re)înfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului (galerie foto)

23 Sep 2017 9535

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

09 Sep 2017 10719

Constanța. Comemorarea a doi preoți foști deținuți politici. Unde are loc evenimentul

19 Aug 2017 4086

Eveniment organizat de Arhiepiscopia Tomisului la Mănăstirea Rafaila. Cine participă de la Constanța

27 Aug 2016 3344

Eveniment organizat de Arhiepiscopia Tomisului. A fost comemorat Areta Teodorescu mort, pe frontul din Dobrogea, în 1916.

20 Jun 2016 3494

Câte și care sunt bisericile, din municipiul Constanța, cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena

21 May 2016 5503