Lumea marinarilor

Cum s-a tranşat neutralizarea Mării Negre. Între Brest-Litovsk, Focşani şi Brăila (galerie foto)

„Primul Război Mondial este evenimentul care anunţă schimbarea hărţii politice a continentului european”, subliniază reputatul istoric Ion Bulei în remarcabila sa sinteză „O istorie a românilor”. „Un război care i-a luat pe români prin surprindere şi nepregătiţi. Un fapt deosebit s-a putut observa imediat. Pentru prima dată, mari puteri ca Franţa, Anglia, Rusia se coalizează împotriva Austro-Ungariei, imperiul care avea în componenţa sa cea mai mare parte dintre românii din afara graniţelor Regatului liber”, conchide autorul.
 
Rememorând participarea României la Marele Război, acelaşi autor subliniază: „Victoriile militare din vara lui 1917 sunt obţinute aproape numai de români, armata rusă fiind în plină destrămare şi pe frontul român, cum începuse să fie peste tot, de la Baltică la Marea Neagră. După căderea guvernului Kerenski şi victoria regimului bolşevic la Petrograd, armata rusă se descompune cu totul, inclusiv pe frontul român. La 20 noiembrie/3 decembrie 1917, generalul Scerbacev, comandantul frontului rus din Moldova, propune germanilor încheierea unui armistiţiu. România este nevoită să adere şi ea, la 26 noiembrie/9 decembrie 1917 operaţiunile militare încetând (armistiţiul de la Focşani)”.
 
Armistiţiul de la Focşani prevedea, printre altele, obligativitatea părţilor de a constitui comisii mixte de negociere a armistiţiilor pe Marea Baltică şi Marea Neagră. În acest scop, Puterile Centrale l-au desemnat ca negociator principal pe viceamiralul Albert Hopman. Delegaţia română a fost condusă de contraamiralul Constantin Bălescu, comandant al Marinei Militare Române între 1 iunie 1918 şi 1 noiembrie 1920, însoţit de colonelul de infanterie Nicolae Condeescu şi căpitanul de marină Zaharia Dan, respectiv maiorul Alexandru Dumitrescu, ca secretar şi locotenentul de rezervă Ştefan Berechet, ca translator.
 
Tratativele s-au desfăşurat la Brăila, în teritoriul vremelnic ocupat, între 31 decembrie 1917 şi 1/14 ianuarie 1918, soldându-se cu încheierea unei Convenţii suplimentare.
 
Iată tabloul amănunţit al acelor zile memorabile, redat de unul dintre delegaţii români!

Impresii de la Brăila 

La ora 12.30, comisia a părăsit Galaţii, îndreptându-se spre punctul Vădeni unde, conform înţelegerii stabilite, trebuia să aibă loc trecerea dincolo de liniile inamice, spre Brăila.
 
Părăsind şoseaua, care în dreptul gării Barboşi - astăzi o ruină - automobilele trec Siretul peste podul căii ferate, rămas în picioare, cu toată furia bombardamentului ale cărui urme se văd încă ici şi colo şi pe un drum de care, plin de gropi şi desfundat, care străbate fosta pădure de la Vădeni, tăiată până la ultimul pom, ne îndreptăm prin Vădeni spre tranşeele ruse.
 
Din satul Vădeni nu au mai rămas decât nişte grămezi de stuf şi pământ, care indică locul unde probabil odinioară se găseau gospodăriile sătenilor acestui sat nenorocos. Numai biserica - apărată poate de mâna dumnezeească - pare a nu fi primit nici o lovitură de obuz; dar nu mai are nici geamuri nici uşi şi din ea a fost scos tot ce era sfânt şi pus în siguranţă. Acum stă pustie dar hotărâtă parcă a-şi continua iarăşi menirea sa, cât mai curând...
 
După aproape o oră de drum greoi şi trist ajunserăm la primele linii ruseşti. De aici, automobilele nu mai pot merge mai departe. Numeroasele tranşee şi şanţuri de legătură care barează câmpul face imposibilă înaintarea maşinilor.
 
La 300 de metri înaintea noastră, pe traseul căii ferate se zăreşte un steag alb şi grupul ofiţerilor germani trimişi întru întâmpinarea noastră.
 
Pornim spre ei. Cam la jumătatea distanţei dintre linii ne oprim şi ofiţerul german trimis de viceamiralul Hopman salută comisia ruso-română, invitând-o a lua loc în automobilele lor pentru a merge la Brăila, unde comisiile Puterilor Centrale aşteptau nerăbdătoare sosirea noastră.
Cam 20 de minute mergem pe jos sărind peste şanţuri şi strecurându-ne printre nenumărate reţele de sârmă. Poziţiile inamice în partea aceasta sunt foarte mari şi bine lucrate.
 
Ne urcăm în automobile. În fiecare din ele ia loc câte un ofiţer german cu câte unul sau doi din membrii comisiei ruso-române şi pornim spre Brăila. Drumul merge de-a lungul traseului căii ferate, transformat în linii de apărare. Şinele sunt toate ridicate iar în malul traseului, care pe toată întinderea aceasta este în rambleu, nemţii şi-au făcut adăposturi şi după cât se pare amenajate. La fiecare 30-50 de metri se vedea o uşă prin care ieşea câte un coş fumegând.
 
Am intrat în Brăila pe la gară, pe 30 decembrie 1917, ora 15! Zi de iarnă fără zăpadă, cu ger uscat. Un cer limpede, o zi cu soare.
 
Pe străzi lume din populaţia oraşului se vede puţină. În schimb soldaţi nemţi, turci, austrieci şi din când în când bulgari mişună în toate părţile. Trăsurile lor regimentare, trase de cai mici româneşti, aleargă grăbite în toate direcţiile pentru a duce sau a aduce hrană. Puţinii brăileni ce se văd în această parte mărginaşă a oraşului par nişte rătăciţi într-o lume străină: grăbiţi, cu capul plecat şi spre piept, cu privirea ţintită în pământ, se strecoară sfioşi şi plini de griji, preocupaţi parcă a dispărea iarăşi între cei patru pereţi ai odăilor lor - singurul loc unde, probabil, că se simt mai bine, mai mulţumiţi!
 
Nici măcar zgomotul năbădăios al automobilelor noastre nu-i scotea din toropeala în care se pare că i-a afundat grijile lor. Din când în când câte o femeie mai curioasă se opreşte în loc şi priveşte uimită şi ameţită. I se pare, probabil, că visează! Vede uniforma română şi nu-i vine a crede. Ce complex de sentimente trebuie să clocotească în aceste suflete simple şi cinstite. Bucuria ce se întipăreşte pe feţele lor slăbite şi îndurerate este de nedescris.
 
Ajungem în piaţa mare şi pe strada principală (Strada Regală). Aici este lume mai multă. Trecerea noastră este observată mai repede şi toţi se opresc în loc. La fiecare din ei, bătrân, tânăr, femei sau copii, la toţi se vede aceeaşi uimire, aceeaşi bucurie nemărginită; fiecăruia din ei li se pare că văd o rudă apropiată şi toţi ne fac aceleaşi gesturi de prietenie şi de bun sosit, cu mâna sau cu pălăria. Unii, mai expansivi, nu-şi pot înăbuşi şi câte un strigăt, care ajunge până la urechile noastre ca strigătul întregului oraş.
 
Ocolind spre stânga, şirul de automobile, la semnalul cu fluierul al ofiţerului şofer din primul automobil, se opreşte brusc. Suntem în faţa Hotelului Francez, acum transformat de nemţi în „Soldatenheim” şi denumit hotelul „Fürstenhof”, unde sunt pregătite cantonamentele pentru comisia ruso-română.
 
După o jumătate de oră (orele 16.20) ne coborâm în sala de jos, unde toate comisiile Puterilor Centrale ne aşteaptă. Viceamiralul Hopman ne urează bun sosit şi ne comunică totodată dispoziţiunile feldmareşalului von Makensen relativ la restricţiile ce „a fost nevoit” să le ia faţă de libertatea noastră, „având în vedere situaţia oraşului Brăila, care se află prea aproape de front”. Urmează apoi prezentările de o parte şi de alta.
 
Din punct de vedere material, se pare că oraşul nu a avut de suferit stricăciuni. Casele - cel puţin la exterior - au rămas întregi. Dar, probabil, că în interior au suferit mai mult, îndeosebi cele din străzile principale, unde mai toate sunt rechiziţionate fie pentru diferite cazinouri sau cantonamentele ofiţerilor, care se găsesc în Brăila în număr destul de mare şi care se pare că-şi aranjează locuinţele după gustul lor (în ziua de Anul Nou, în apropiere de Prefectură un camion automobil încarcă dintr-una din casele acelea un pian, un garderob, o oglindă mare şi o mulţime de alte mobile de lux! Se mută oare proprietarul român tocmai în ziua de Anul Nou, într-o zi aşa de mare? Acolo locuia însă şi un general german. Probabil că se muta acesta! Se vede că se obişnuise cu mobilierul de acolo pe care acum şi-l muta în noua sa locuinţă sau poate chiar în patria lui. Aceste evacuări şi încartiruiri continuă mereu).
 
Prăvăliile, în general, sunt goale! Se mai găseşte atâta cât a rămas nevândut din ceea ce avusese dinainte de campanie; nimic nou nu s-a mai adus din bogata Germanie.
 
Poliţia oraşului o fac sergenţii noştri de stradă români, în cunoscuta lor uniformă, completată cu o brăţară la braţul stâng pe care este scris „Polizei”, împreună cu numărul de ordine şi numele şi prenumele fiecăruia.
 
Seara nu se aprinde nici o lumină, aşa că oraşul este acoperit într-un întuneric puternic, prin care ici-colo mai străbate câte o rază de lumină ce scapă prin ferestrele caselor. După cum spunea un ofiţer german, aceasta din cauza economiei, dar şi din obişnuinţă (înainte de armistiţiu nu se aprindeau luminile din cauza aeroplanelor noastre şi acum au rămas la aceleaşi măsuri). Astfel că aspectul acestui oraş în timpul nopţii, din cauză că şi circulaţia este cu totul oprită de la ora 21 în sus, este aproape lugubru.
 
În ce priveşte mâncarea, se pare că cetăţenii duc lipsuri destul de mari: un licean spunea că primesc 200 de grame de pâine de cap de om la fiecare două zile; carne nu-şi mai aduc aminte de când nu au mai gustat iar legumele sunt foarte puţine. Zahărul - dacă se găseşte - se vinde cu 30 lei kg.
 
Un bătrân servitor de la Prefectură, întrebat de noi cum o duce, cu lacrimile în ochi spune: „- Rău, domnule! Ne persecută şi nu ne dă să mâncăm! Veniţi mai curând, domnilor, că nu mai putem sta cu ei”, adaugă bătrânul cu ochii plini de lacrimi şi apucându-ne mâinile voia să ni le sărute!
 
Din conversaţiile avute cu diferiţi ofiţeri din comisiile adverse şi din atitudinea lor în conferinţă ar rezulta că germanii şi toţi aliaţii aveau dorinţa şi speranţa că vor obţine un angajament care să înlăture de fapt definitiv posibilitatea reluării ostilităţilor pe Marea Neagră şi pe frontul român.
 
Prin acest angajament, ei voiau să creeze posibilitatea să-şi deschidă cât mai degrabă calea pentru invazia economică şi influenţa politică, care să asigure hegemonia germană în sudul Rusiei înainte ca acolo să se fi stabilit o putere centrală naţională efectivă - şi pe cât timp o concurenţă străină pe acest teren nu este încă primejdioasă - astfel ca la încheierea păcii Germania să aibă deja aici o poziţie predominantă şi exclusivă.
 
În general, ofiţerii inamici lăsau să se întrevadă că ei nu prea au încredere în liniştea ce s-a stabilit momentan pe frontul român. Astfel, Arif Paşa nu s-a sfiit ca într-o conversaţie cu domnul contraamiral Bălescu să-i ceară cu insistenţă părerea acestuia asupra trăiniciei armistiţiului şi anume „dacă crede că prin armistiţiul în curs putem spera - zice el - să nu mai reînceapă ostilităţile până la sfârşitul războiului”.
 
Vederile ofiţerilor români şi ruşi din comisia ruso-română asupra tăriei actuale a armatei române şi a forţelor ucrainene reorganizate (li s-a vorbit despre 40 de divizii ucrainene), precum şi despre spiritul războinic de care acestea sunt însufleţite în prezent, a produs o şi mai mare nelinişte printre membrii comisiilor Puterilor Centrale.
 
De altfel, se pare că ei nu au încă deplină siguranţă nici asupra situaţiei din Rusia nici asupra bunului sfârşit al tratativelor de la Brest-Litovsk. Astfel, un ofiţer superior german întreba cu multă îngrijorare dacă sunt şanse ca în curând se se adune Adunarea Constituantă la Petrograd „pentru ca să aibă odată în faţă un organ legal, care să reprezinte cu adevărat poporul rus şi să se ştie astfel ce sentimente au ruşii cu privire la război. La răspunsul ce i s-a dat că probabil în actualele împrejurări va fi greu ca Adunarea Constituantă să se poată deschide şi funcţiona, el îşi exprimă regretele sale „că germanii vor fi obligaţi a trata cu persoane nerecunoscute legal nici măcar în ţara proprie.”
 
Încă o chestiune, care preocupă mult în momentele de faţă, pare a fi şi aceea a restabilirii relaţiilor amicale viitoare dintre popoarele Puterilor Centrale şi cele din partea adversă. Astfel, generalul Hranilovici spunea că în cercurile militare austriece se crede că restabilirea acestor relaţii se va izbi de greutăţi mari şi „că este probabil că sentimentele de încredere reciprocă nu vor putea fi renăscute decât în generaţia viitoare”. Totuşi, ei găsesc că situaţia Austriei este mai favorabilă şi din acest punct de vedere, după cum este în situaţia cea mai favorabilă şi pentru încheierea păcii, deoarece - zice el - „singură Austria nu cere de la nimeni nimic”.
 
Este interesant de semnalat şi părerea căpitan-comandorului Sarafimov, şeful comisiei bulgare, relativ la intenţiile lor politice viitoare. Dorind să aibă idei mai precise asupra vederilor noastre, el a căutat cu orice preţ să aibă cu colonelul Condeescu o conversaţie. La un moment dat l-a întrebat brusc că „- De ce nu profită România de starea actuală pentru a lua Basarabia, asupra căreia aveţi un drept istoric şi care este pur românească - zice el. Aşteptaţi să vă roage ruşii?”. La aceasta i s-a răspuns: „- Nu ştiu ce idei vrei să-mi sugerezi prin această întrebare dar sunt sigur că ascunzi un gând pe care-l ai pe buze şi îţi vine greu a-l spune. Ei, bine, să te ajut eu: dumneata vrei să zici că de ce nu luăm Basarabia ca să vă lăsăm Dobrogea”. La aceasta el a răspuns: „- Da, da!”. „- Ei, bine, pentru a termina cu dumneata, ţin să-ţi declar că nu a fost nici un român şi nici nu va fi vreunul care să se gândească o clipă la aceasta. Cunoaştem noi parodia de la Babadag!”.
 
Conversaţia terminându-se asupra acestei chestiuni, după o jumătate de oră delegatul bulgar reveni din nou lângă colonelul Condeescu şi tot printr-o intrare bruscă în discuţie îşi arată grija ce ne poartă că nu o să mai avem efective pentru armata noastră, deoarece mulţi din soldaţii noştri au rămas în teritoriul ocupat. La aceasta i-a răspuns că se înşeală amarnic, armata română nici la intrarea în război nu a fost mai tare decât este acum. Omenirea întreagă a avut ocazie s-o aprecieze la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Soveja şi în alte locuri. Nu ne lipsesc efectivele cum credeţi. În armata noastră de operaţiuni nu există soldat care să treacă de 40 de ani, pe când dumneavoastră în armată aveţi şi de 50 de ani. Contingentele tinere nu le-am chemat la instrucţie deoarece avem depozitele încă pline cu contingentele mai vechi. În Rusia însăşi se găsesc peste 120000 de transilvăneni, care nu aşteaptă decât chemarea noastră.
 
În ce priveşte aprecierile ofiţerilor germani asupra poporului nostru, este interesant de menţionat următoarea mărturisire făcută de un consilier comercial - ofiţer de marină în rezervă - care a făcut stagii îndelungate în Franţa (Paris), Anglia (Oxford) şi în Extremul Orient: „- Bucureştii - spunea el - a pierdut nota gingaşă de viaţă elegantă prin rezerva şi abţinerea pe care o manifestă societatea fină... Nu este cu putinţă sufletului german a se infiltra în intimitatea unui suflet cu mentalitate latină.”
 
O idee şi mai precisă despre sufletul românului probabil că şi-au putut-o face ofiţerii din comisiile Puterilor Centrale şi mai ales aceia care cu o zi mai înainte ne spuneau că populaţia din teritoriul ocupat se simte foarte bine cu ei, din episodul petrecut la plecarea din Brăila a comisiilor ruso-române.

Duelul amiralilor 

Şedinţa a fost deschisă de viceamiralul Hopman, la ora 10.20, în ziua de 31 decembrie 1917. Viceamiralul Hopman salută în numele reprezentanţilor Puterilor Centrale pe reprezentanţii Comisiunii ruso-române, exprimându-şi dorinţa ca negocierile să decurgă în modul cel mai împăciutor pentru a se putea trage roadele folositoare pentru ambele părţi contractante.
 
Contraamiralul Constantin Bălescu, preşedintele Comisiunii ruso-române, în cuvântarea-răspuns a sa, mulţumeşte în numele Comisiunii ruso-române pentru cordialul salut al viceamiralului Hopman şi îşi exprimă speranţa că tratativele comisiunilor întrunite aici se vor termina pentru ambele părţi în mod mulţumitor.
 
După schimbarea de păreri în chestiunea limbii în care se va scrie textul convenţiunii şi al limbii de discuţie, se cade de acord ca limbile în care se va scrie convenţia să fie germană şi rusă (asupra acestui punct membrii Comisiunii Puterilor Centrale erau dinainte înţeleşi şi hotărâţi să insiste asupra menţinerii ei).
 
Contraamiralul Bălescu cere comisiunii adverse să i se îngăduie să-şi exprime propunerile şi dezideratele sale în limba franceză, care apoi vor fi traduse în limbile germană şi rusă de către translatorii corespunzători, ceea ce s-a acordat.
      
După aceasta, preşedinţii comisiunilor întrunite citesc pe rând legitimaţiile, făcându-se totodată şi prezentarea reciprocă a delegaţilor prin scularea în picioare.
 
Se admite ca discuţiile să fie duse numai de către preşedinţii ambelor părţi, iar când cineva dintre membrii celor două comisiuni va dori să ia cuvântul în vreo chestiune oarecare va trebui să ceară aprobarea de la preşedinţii respectivi.
 
Viceamiralul Hopman declară că reprezentanţii împuterniciţi ai Puterilor Centrale au ca punct de vedere al discuţiilor Tratatul de la Brest-Litovsk, şi anume punctele 5 şi 7 puse în legătură cu punctul 1, care vorbesc despre libera navigaţie pe căile de apă, adică pe Dunăre, pe întreaga Marea Neagră, Marea Azovului şi Bosfor, în scopul de a putea să se reînceapă „legăturile culturale şi economice” (dorinţă exprimată la Brest-Litovsk de către delegaţia rusă).
 
După aceasta, viceamiralul Hopman roagă pe contraamiralul Bălescu să se pronunţe asupra chestiunii şi să prezinte propunerile Comisiunii ruso-române.
 
Contraamiralul Bălescu declară că ignoră concluziile tratativelor armistiţiului de la Brest-Litovsk şi are delegaţie să se bazeze numai pe armistiţiul de la Focşani dar socoteşte că aceasta nu poate fi un impediment pentru discuţiile noastre mai departe.
 
Viceamiralul Hopman atrage atenţia Comisiei ruso-române asupra faptului că în tratatul armistiţiului nu este stipulat nici un paragraf asupra neutralizării Mării Negre dar pe baza dezideratului articolului 18 din acest armistiţiu şi în baza ultimei telegrame a generalului Scerbacev către mareşalul von Mackensen, în care se vorbeşte şi despre neutralizarea Mării Negre, el nu vede nici o piedică pentru discuţiile asupra acestei chestiuni şi deci roagă să se formuleze vederile reprezentanţilor Comisiei ruso-române.
 
Contraamiralul Bălescu dă citire proiectului nostru de convenţie cu privire la chestiunea navigaţiei pe Marea Neagră şi pe Dunăre până la Galaţi şi asupra chestiunii neutralizării coastelor Mării Negre (vezi Anexa nr. 1).
 
Viceamiralul Hopman întreabă dacă şi membrii delegaţiei ruse stau pe acelaşi punct de vedere, la care primeşte un răspuns afirmativ. După aceasta reprezentanţii Puterilor Centrale se retrag în camera de consfătuire.
 
După reîntoacere, viceamiralul Hopman, în numele reprezentanţilor Puterilor Centrale, declară că la începutul şedinţei el a subliniat că scopul principal al discuţiilor este reînceperea navigaţiei libere pe toată întinderea Mării Negre, Mării Azovului, Bosforului şi pe toate porturile coastelor, precum şi pe Dunăre, având ca ţintă reînnoirea legăturilor culturale şi economice pentru ambele părţi beligerante şi pentru aceasta, reprezentanţii Puterilor Centrale se interesează să ştie cum anume înţeleg reprezentanţii Comisiei ruso-române acea linie de demarcaţie despre care aminteşte punctul 2 din proiect. Se va stabili ea oare exclusiv numai pentru vasele de război sau şi pentru vasele de comerţ?
 
La aceasta, contraamiralul Bălescu declară că a primit împuternicirea să discute această chestiune numai din punct de vedere pur militar; ca atare, domnia sa declară că linia de demarcaţie se stabileşte pentru tot felul de vase militare şi comerciale, precum şi pentru forţele aeriene.
 
Viceamiralul Hopman declară că împuternicirea reprezentanţilor Comisiei ruso-române nu este suficientă pentru ducerea tratativelor în chestiunea care interesează pe reprezentanţii împuterniciţi ai Puterilor Centrale; afară de aceasta, el atrage atenţia că punctele proiectului Comisiei ruso-române distrug paritatea (aliniatul 3 bis, referitor la navigaţia pe Dunăre între Tulcea şi Galaţi), deoarece ele regulează chestiunea în mod avantajos numai pentru vasele comerciale ale ruşilor şi românilor, pe când Puterile Centrale au dreptul la aceasta numai între porturile care se găsesc deja în mâinile lor, neacordându-le nimic nou şi pentru aceasta, zice el, nu poate oare Comisia ruso-română să propună condiţii mai puţin unilaterale; şi dacă se va recunoaşte aceasta ca necesar, nu doresc oare reprezentanţii Comisiei ruso-române ca să ceară de la comandamentele lor superioare lărgirea împuternicirii lor?
 
Contraamiralul Bălescu răspunde că este împuternicit să vorbească şi să discute condiţiile maritime ale armistiţiului privitor la Marea Neagră numai din punct de vedere curat militar şi deci nu vede posibilitatea de a vorbi despre libera navigaţie a vaselor comerciale şi a comunicaţiilor în genere, şi, ca atare, nu are nevoie de a cere noi instrucţiuni în acest sens; dar, în orice caz, el roagă reprezentanţii Puterilor Centrale să-şi prezinte contrapropunerile lor concrete şi atunci va vedea dacă are nevoie să ceară noi instrucţii.
 
Viceamiralul Hopman roagă să li să dea răgaz să studieze proiectul din nou, urmând a da răspunsul în şedinţa viitoare. Se suspendă şedinţa. 

Şedinţa a doua (după-amiază) 

Viceamiralul Hopman deschizând şedinţa spune: propunerile delegaţilor Comisiei ruso-române exclud cu totul principiul liberei navigaţii pe Marea Neagră, iar pe de altă parte, caută să realizeze şi să uşureze atât aprovizionarea trupelor ruso-române cât şi a populaţiei civile române de pe malul Dunării. Regretând încă o dată că de partea delegaţiei ruso-române nu sunt împuterniciri suficiente pentru a se putea duce negocierile pentru navigaţia liberă pe întreaga Marea Neagră, reprezentanţii Puterilor Centrale nu mai fac nici o propunere nouă şi declară că nu pot accepta punctul 3 bis, dar că sunt gata să primească punctul 2 din proiectul de convenţie al Comisiei ruso-române, cu o mică corectură, şi anume: ca linia dreaptă de demarcaţie să plece de la farul Olinka de la vărsarea canalului Sf. Gheorghe în Marea Neagră până la punctul mijlociu între liniile prime ale poziţiilor ruso-turceşti de pe ţărmul Mării Negre în Asia Mică, mai la Est de oraşul Tireboli (a se vedea Convenţia încheiată).
 
Faţă de această întâmpinare, Comisia ruso-română cade de acord de a se înlătura punctul contestat, iar contraamiralul Bălescu declară că acest punct nu are decât o importanţă secundară şi a fost propus numai cu titlu auxiliar, pentru cazul când ar fi fost apreciat ca avantajos şi pentru partea adversă - deci el renunţă la el, neavând o importanţă apreciabilă pentru noi.
 
Viceamiralul Hopman presupune că această linie de demarcaţie nu va fi trecută de forţele navale ruso-române, precum nici de către forţele navale ale celorlalţi aliaţi ai lor. Viceamiralul mai pune încă o dată întrebarea dacă împuterniciţii Comisiei ruso-române garantează observarea liniei de demarcaţie mai sus indicată, la care contraamiralul Bălescu răspunde că garantarea acestei linii nu se poate privi ca ceva separat de garantarea principiilor stipulate în tratatul convenţiei de la Focşani; aceste garanţii sunt similare ca făcând parte din una şi aceeaşi convenţie.
 
Viceamiralul Hopman declară că dacă delegaţii Comisiei ruso-române nu cred necesar a cere împuterniciri noi, atunci tratativele pentru chestia care interesează pe reprezentanţii Puterilor Centrale se amână; viceamiralul Hopman are credinţa însă că după mersul negocierilor de pace de la Brest-Litovsk la care participă şi reprezentanţii Ucrainei, în curând tratativele despre libera navigaţie pe Marea Neagră şi Dunăre, fără îndoială, se vor reîncepe. Exprimă deci dorinţa ca această chestiune să fie trecută în protocolul Convenţiei cu titlul de desideratum din partea delegaţilor Puterilor Centrale.
 
Contraamiralul Bălescu cere suspendarea şedinţei pentru ca membrii Comisiei ruso-române să delibereze asupra propunerii. După o mică discuţie, delegaţia ruso-română cade de acord ca în convenţia ce se va încheia aici să se prevadă numai articolul 2 din proiectul delegaţiei ruso-române cu privire la neutralizarea Mării Negre, cu corectura deja făcută (şi completată cu articolul 1) iar chestiunea liberei navigaţii să fie acceptată numai ca un desideratum al Comisiei Puterilor Centrale, fără nici o obligaţie din partea noastră.
Şedinţa se redeschide.
 
Contraamiralul Bălescu aduce la cunoştinţa comisiilor Puterilor Centrale că Comisia ruso-română primeşte propunerea făcută în sensul arătat mai sus, cerând totodată a se introduce şi articolul care prevede suspendarea ostilităţilor pe braţul Dunării care desparte poziţiile beligeranţilor.
 
Viceamiralul Hopman spune că acest articol este de prisos întrucât chestiunea neutralizării Dunării este deja prevăzută în Convenţia de la Focşani. Contraamiralul Bălescu răspunde că ia act.
 
Viceamiralul Hopman anunţă pe reprezentanţii Comisiei ruso-române că reprezentantul delegaţiei bulgare, căpitan-comandorul Serafimov, doreşte să facă o expunere asupra încălcării armistiţiului de către trupele române în câteva sectoare ale frontului româno-bulgar. La aceasta, contraamiralul Bălescu spune: „- Înainte ca (sic!) conferinţa să asculte referatul domnului delegat bulgar, eu ţin să declar că nu voi da nici un răspuns deoarece toate evenimentele cu privire la încălcarea armistiţiului de o parte şi de alta se examinează şi se tranşează direct de reprezentanţii comandamentelor superioare - feldmareşalul von Makensen de o parte şi generalii Constantin Prezan şi Scerbacev, de altă parte”.
 
Faţă de această declaraţie, viceamiralul Hopman găseşte că referatul căpitan-comandorul Serafimov este de prisos şi îl invită să renunţe la expunerea ce intenţiona să facă.
 
Viceamiralul Hopman propune să se redacteze de către o subcomisie aleasă dintre membrii reprezentanţi ai celor două partide, textul Convenţiei în conformitate cu cele stabilite în conferinţă.
 
Şedinţa se ridică. Rămâne subcomisia de redactare sus-menţionată.

Şedinţa a treia (ziua de 1 ianuarie 1918) 

Viceamiralul Hopman, după redeschiderea şedinţei, dă citire textului Convenţiei în limba germană, elaborat de subcomisia de redactare, după care urmează citirea aceluiaşi text în limba rusă. El roagă Comisia ruso-română să arate dacă este de acord cu redactarea textului.
 
Contraamiralul Bălescu căzând de acord cu redactarea generală a textului, atrage atenţia, totuşi, asupra punctului de încheiere al convenţiei, care poate să ofere teren pentru comentarii eronate şi nedrepte întrucât aşa cum este redactat proiectul de convenţie nu arată motivul precis pentru care Comisia ruso-română a declinat a discuta chestiunea liberei navigaţii pe întreaga Marea Neagră şi Dunăre. Din nou contraamiralul Bălescu subliniază că nu discută chestiunea aici mai sus indicată deoarece navigaţia comercială liberă stă în strânsă legătură cu chestiunea păcii definitive. Navigaţia comercială liberă este o chestiune care nu intră nici în cadrul unui armistiţiu nici în cadrul stării de război: acest expozeu este ilustrat prin mai multe exemple concrete tehnice, demonstrând dificultăţile şi neajunsurile practice care s-ar naşte pentru ambele părţi dacă s-ar acorda această libertate; din aceste motive, delegaţia ruso-română a declinat discuţia iar nu din lipsă de împuternicire.
 
În consecinţă, contraamiralul Bălescu roagă pe reprezentanţii Puterilor Centrale să completeze redactarea primului aliniat al dezideratului, arătându-se şi aici că ei cer libera navigaţie „în scopul de a pregăti reluarea legăturilor culturale şi economice”, după cum este specificat şi în ultimul aliniat al dezideratului; aceasta pentru a se vedea clar motivul pentru care Comisia ruso-română a declinat a trata pe acest teren.
 
După o consfătuire scurtă cu colegii săi, viceamiralul Hopman declară că reprezentanţii Puterilor Centrale admit propunerea contraamiralului Bălescu, deşi nu văd în ea o absolută necesitate sau ceva special.
 
În continuare, viceamiralul Hopman declară că domnia sa recunoaşte ca fondate obiecţiunile aduse de contraamiralul Bălescu în ceea ce priveşte aplicarea în practică a propunerilor Puterilor Centrale. Încearcă, totuşi, a readuce din nou în discuţie chestiunea, dându-i un caracter de stadiu preliminar şi declară că deşi discuţiile s-au închis, dumnealor ar fi dispuşi, dacă noi am conveni, să reia chestiunea, menţinând discuţia numai pe tărâmul unor studii tehnice premergătoare, care ar indica măsurile de ordin tehnic, ce ar trebui să se ia la timp pentru organizarea căilor de comunicaţie maritime.
 
Contraamiralul Bălescu răspunde: „- Cred că nici astfel reduse discuţiile nu ar putea avea vreun rezultat practic şi, pe de altă parte, ar avea gravul inconvenient că ar permite părţilor adverse să ia cunoştinţă de anume lucrări defensive existente la o parte şi la alta. Chestiunea ar fi lipsită deci de interes şi mă cred îndreptăţit a o declina şi sub această formă, având convingerea fermă că chiar domnii generali Prezan şi Scerbacev de ar fi prezenţi n-ar merge mai departe decât mine, deoarece calitatea de a discuta pe acest teren ar reveni numai guvernelor respective, chestiunea fiind de ordin pur politic. Luăm însă notă de dorinţele exprimate de delegaţii Puterilor Centrale, care vor fi aduse la cunoştinţa guvernelor noastre”.
 
Viceamiralul Hopman, în numele reprezentanţilor Puterilor Centrale, declară că din motivele dezvoltate de contraamiralul Bălescu are şi domnia sa convingerea că, într-adevăr, continuarea tratativelor de prezentele comisii pe acest teren nu ar putea duce la nici un rezultat. În consecinţă, ca preşedinte al conferinţei, declară lucrările terminate.
 
Contraamiralul Bălescu mai face întâmpinare şi asupra faptului că de către delegaţia Puterilor Centrale se menţionează în text că convenţia se încheie sub rezerva ratificării ei ulterioare de partea dumnealor. Domnia sa spune că Comisia ruso-română a fost convinsă că reprezentanţii Puterilor Centrale au împuternicirea suficientă pentru a subscrie şi încheia în mod definitiv.
 
La aceasta, viceamiralul Hopman răspunde că după sensul direct al textului delegaţiei feldmareşalului Makensen, pe care îl prezintă din nou, reprezentanţii Puterilor Centrale au dreptul numai „să discute - zu verhandeln”.
 
Contraamiralul Bălescu ia act de lămurirea dată, după care viceamiralul Hopman, mulţumind tuturor comisiilor pentru munca depusă, ridică şedinţa.
 
Conform hotărârii ultimei şedinţe, textul Convenţiei este primit în mod unanim, după ce mai întâi s-a făcut adaosul cerut de contraamiralul Bălescu: „În scopul de a pregăti reluarea legăturilor culturale şi economice”. Toţi membrii ambelor comisii subscriu şi confirmă cu sigiliile corespunzătoare convenţia mai sus amintită.
 
La ora 17.30, în aceeaşi zi de 1 ianuarie 1918, membrii Comisiei ruso-române au plecat din Brăila spre tranşeele noastre, pe care le-au trecut la ora 18.30 în aceeaşi zi. 

Convenţiune 

Între împuterniciţii reprezentanţi ai Comandamentului Suprem al Puterilor Centrale: Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria - de o parte - şi între împuterniciţii reprezentanţi ai generalilor Scerbacev şi Prezan, ca comandanţi ai Armatelor Ruso-Române de pe frontul român - de altă parte - se stabileşte, ca o completare a Armistiţiului de la Focşani (9 decembrie 1917 st.n.) - şi sub rezerva ratificării definitive din partea Comandamentului Suprem al Puterilor Centrale aliate - următoarele:
 
1. Pe tot timpul cât va dura Armistiţiul de la Focşani toate ostilităţile, operaţiunile militare şi orice pregătire în acest scop încetează pe întreagă Marea Neagră şi contra coastelor, din partea tuturor.
2. Se stabileşte o linie dreaptă imaginară de demarcaţie care, plecând de la farul Olinka, ce se află la gura braţului Sf. Gheorghe, se termină la jumătatea distanţei între poziţiile turce şi ruse pe coasta Mării Negre în Asia Mică, într-un punct care se găseşte aproximativ la Est de Tirebolu, la 41˚5’ latitudine N şi 38˚56’ longitudine E (după Greenwich).
 
Forţele navale şi aeriene ruso-române, precum şi forţele navale şi aeriene ale celorlalte ţări ale Înţelegerii nu pot depăşi, spre Sud, această linie; tot astfel nici forţele navale şi aeriene ale celor patru Puteri Centrale aliate nu pot trece la Nord de această linie de demarcaţie.
 
*
* *
La sfârşitul dezbaterilor acestei convenţii, reprezentanţii Puterilor Centrale: Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria, mai adaugă următoarele:
 
Deoarece plenipotenţa delegaţilor generalilor Scerbacev şi Prezan - prezenţi la Brăila la 13 ianuarie 1918 st.n. - nu acordă acestora puterea de a trata şi chestiunea liberei navigaţii pe toată întinderea Mării Negre şi pe Dunăre, în scopul de a pregăti reluarea legăturilor culturale şi economice - tratativele din Brăila s-au terminat.
 
Reprezentanţii Puterilor Centrale, Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Bulgaria, întruniţi în Comisia de Armistiţiu a Mării Negre, îşi exprimă însă dorinţa ca tratativele asupra liberei navigaţii pe toată întinderea Mării Negre şi pe Dunăre - în scopul de a pregăti reluarea legăturilor culturale şi economice - care tratative sunt întrerupte astăzi, să fie reluate cât mai curând la Odessa, conform Armistiţiului de la Brest-Litovsk, încheiat la 15 decembrie 1917 st.n. Brăila, 14 ianuarie st.n.
 
După ce convenţia a fost subscrisă, ofiţerii ruşi şi români şi-au luat rămas bun de la membrii comisiilor Puterilor Centrale şi au părăsit hotelul în care fuseseră găzduiţi aproape trei zile. Vreo zece automobile aşteptau afară. Viceamiralul Hopman cu toţi delegaţii adverşi au ieşit în faţa hotelului pentru a ne da ultimul salut. Pe trotuarul din faţă se găseau îngrămădite câteva sute de germani şi austrieci împestriţaţi şi cu ceva bulgari şi turci - toţi reprezentanţii duşmanilor noştri!
 
Ceva mai departe începea lungul şirag al populaţiei brăilene, care probabil aflase despre plecarea noastră. Întreaga stradă principală cât este ea de lungă era plină de bărbaţi, femei şi copii - mii de oameni - ca la 10 Mai în Bucureşti; cât puteai arunca ochii, o mare de capete şi totuşi o linişte completă domneşte peste tot iar în feţele lor serioase şi în aparenţă indiferente cu greu se putea citi în primul moment ceea ce simţeau cu adevărat; s-ar fi părut că sufletele le sunt împietrite! Un număr mare de vardişti - Polizei - Lente - erau gata de a ţine ordinea, care însă prin nimic nu era stânjenită.
 
Un semnal cu fluierul dat de ofiţerul de la primul automobil şi convoiul se puse în mişcare. Ofiţerii inamici salută încă o dată şi ne despărţim.
 
Când primele automobile au ajuns în dreptul mulţimii se produce o mişcare puternică, o clătinare ca o mare zbuciumată de furtună. Fiecare voia să vadă mai îndeaproape pe reprezentanţii armatei dragi şi scumpe, care se găsea departe de ei şi deodată, ca un singur strigăt din mii de piepturi izbucni un „Ura” formidabil, amestecat cu urări de „Drum bun”, „Cu bine anul 1918” şi „Să veniţi cu toţii cât mai curând”, care nu mai conteneau.
 
Ce s-a petrecut în capul nemţilor la izbucnirile acestei manifestaţii, cu greu se poate spune. Ofiţerul german care era în automobil cu noi se făcuse însă galben şi se învârtea pe scăunelul lui cu multă nelinişte. În acelaşi timp, uneltele germane începuseră să-şi facă datoria, ameninţând şi împingând mulţimea înapoi. Era însă o sforţare zadarnică! Uralele lor dragi, care ne mergeau până în adâncul sufletului, au continuat să însoţească încă mult timp automobilele, care îşi luau din ce în ce viteză tot mai mare, căutând parcă să zboare pentru a ne scoate din această atmosferă atât de plăcută pentru noi şi atât de supărătoare pentru ei.
 
Bibliografie
 
- Ion Bulei, „O istorie a românilor”, Ediţia a V-a revăzută, Bucureşti, Editura Meronia, 2012
 
- *** „Istoria militară a poporului român. Vol. V Evoluţia organismului militar românesc de la cucerirea Independenţei de stat până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. România în anii Primului Război Mondial”, Bucureşti, Editura Militară, 1988
 
- Marian Moşneagu, „Amiralii României. Dicţionar enciclopedic”, Constanţa, Editura Ex-Ponto, 2017
 
- Radu Petrescu, „Portret: Amiralul Dan Zaharia (1878-1943)”, în „Elita culturală şi presa”, Bucureşti, Editura Militară, 2013, pp. 134-149
 
Despre Marian Moşneagu 
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016). 
 
Citeşte şi: 
 
Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moşneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci şi un standard de viaţã” (galerie foto)

Lumea marinarilor
 
Iarna marinarilor Tempeste, tradiţii şi sărbători însângerate (galerie foto)


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.