# 104 termene Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis. DNA cere pedepse maxime pentru Mazăre şi Nicuşor Constantinescu (rechizitoriu)

Corina Cornelia Dăescu, magistrat al Curţii de Apel Bucureşti, va redeschide azi „Dosarul Retrocedărilor din Constanţa“! Termenul de azi a fost acordat pentru continuarea dezbaterilor pe fondul cauzei. La termenul trecut, din data de 29 martie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat Curţii de Apel Bucureşti să dea pedepse maxime pentru Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al Constanţei, şi pentru Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Procesul a fost repartizat, iniţial, completului de judecată cârmuit de actuala şefă a Curţii de Apel Bucureşti, Lia Savonea (noiembrie 2008 - februarie 2010), după care a ajuns pe masa Elenei Ursulescu (martie 2010 - octombrie 2013), în prezent pensionată. Ulterior, procesul a fost condus de Stan Mustaţă (condamnat pentru fapte de corupţie), dar şi de Florică Duţă. În prezent, magistratul învestit cu soluţionarea celebrei cauzei este Corina Cornelia Dăescu.
 
În 2008 au fost acordate două termene. Asta în timp ce în 2009 magistratul învestit cu soluţionarea cauzei a deschis dosarul de nouă ori. Mai departe, în anul 2010, Dosarul Retrocedărilor a primit zece termene. Pe data de 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile formulate de inculpaţi şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate. Din acel moment, judecata în cauză a fost suspendată aproximativ doi ani, până în martie 2012. În acest an, procesul a avut 13 termene. În anul următor au fost acordate 11 termene de judecată, pentru ca, în 2014, Curtea de Apel Bucureşti să amâne dosarul de 16 ori. În anul 2015, judecătorii din capitală au acordat 22 de termene, iar anul trecut s-au dat 15 termene. Anul acesta, celebrul dosar a primit până în prezent şapte termene.
 
În dosar sunt judecaţi 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Procurorii DNA au calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Lista inculpaţilor este deschisă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de „membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: Radu Ştefan Mazăre - fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, fost şef al CJC, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic-Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian TălpăuNora Alina Chircă şi (fost) Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni“.
 
Rechizitoriul integral poate fi citit accesând secţiunea „Documente“. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 974

Înalta Curte explică de ce nu se pot recupera prejudiciile din Dosarul Retrocedărilor! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 6510

Insolvența Habitat și Ambient SA, amânată pentru octombrie 2023

22 Jul 2023 1246

Proces pentru parcarea de lângă Gara Constanța, la Tribunal. Instanța a amânat dosarul

14 Jul 2023 1720

Retrocedarea momentului la Constanța! Cât din oraș vor primi urmașii marelui antreprenor Francisc Lescovar (MINUTA)

30 May 2023 13744

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1537

Dosarul deschis la Constanța de descendenții prințului Cantacuzino, amânat de judecători

05 May 2023 1159

Dosarul Retrocedărilor – încurcătura imobiliară! Lupta pentru proprietăți! Compania Holland Development Group, proces contra Consiliului Local și Municipiului Constanța

29 Apr 2023 2443

Curtea Supremă, anunț important pentru Primarul Municipiului Constanța! La mijloc sunt sume impresionante

20 Apr 2023 10723

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 1343

Urmașii unui fost ministru al Industriilor din perioada interbelică, procese la Constanța pentru moștenirea răpită de regimul comunist

06 Oct 2022 1315

„Cuantum inexplicabil de mic“ pentru despăgubiri pe retrocedări din Constanța Veche! Ce a făcut Tribunalul

01 Aug 2022 1983

Legături cu o retrocedare de răsunet din Constanța! Omul de afaceri Horia Simu și fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, achitați definitiv

21 Jul 2022 1659

Sume impresionante Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

19 Jul 2022 4453

Tribunalul București, undă verde pentru începerea judecății într-un dosar DNA. Este vizat un teren din Constanța

11 Jun 2022 1258