UPDATE. Cine sunt inculpaţii. Alertă de la DNA Constanţa Zece percheziții domiciliare. Mai multe persoane, încătuşate

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 16 și 17 noiembrie 2017, a nouă persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de: constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj, înșelăciune și evaziune fiscală.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2017, cei nouă inculpați au constituit un grup infracțional în scopul comiterii unor infracțiuni de înșelăciune și șantaj.
Concret, membrii grupului care acționau pe raza județului Constanța, inclusiv municipiul Constanța, racolau viitoarele victime (alese numai din categoria persoanelor de vârsta a treia) de cele mai multe ori prin intermediul unor pliante în care ofereau servicii de reparații la acoperișurile imobilelor.
Ca urmare a publicității create, membrii grupării erau contactați telefonic de victime care, crezând că discută cu reprezentanții unor societăți comerciale serioase, solicitau întâlniri/negocieri pentru realizarea unor lucrării de reparații la acoperișurile imobilelor.
Ulterior, la momentul încheierii contractului, de cele mai multe ori se percepea un avans din preț, iar în aceeași zi sau la termenul stabilit, se demarau lucrările de reparație/înlocuire/construire a acoperișului.
După decopertarea acoperișului, în special atunci când se aduceau materiale de construcții la locuințele victimelor, membrii grupării solicitau plata unor sume considerabil mai mari decât cele convenite inițial, cu titlu de tranșe din preț. Pentru a justifica diferențele de valoare între sumele convenite inițial și cele solicitate după decopertarea acoperișurilor, membrii grupării le explicau victimelor că prețul convenit inițial și consemnat în contract nu includea și accesoriile sau că suprafața construită a fost mai mare etc.
Prin această metodă, prețul solicitat pentru finalizarea lucrărilor devenea excesiv de mare în raport cu cel inițial convenit.
În mod firesc, beneficiarii lucrărilor refuzau să plătească aceste sume, moment în care intrau în rol acei membri ai grupării (se prezentau sub calități false de patroni ai unor firme) care aveau sarcina de a intimida victimele și de a le determina, prin amenințări directe sau voalate, fie cu acte de violență, fie cu lăsarea imobilelor decopertate sau cu luarea materialelor fixate pe acoperișuri, să plătească banii ceruți.
În cele din urmă, sub presiunea amenințărilor primite, victimele, a căror număr este estimat a fi de ordinul zecilor, acceptau să plătească sumele solicitate (care se ridicau în unele cazuri și la 23.000 euro). Pentru obținerea sumelor de bani cerute, victimele erau nevoite uneori să facă împrumuturi la bancă sau la diverse cunoștințe.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 17 noiembrie 2017, cei 9 inculpați sunt prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofițerilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

UPDATE. 


Toți cei 9 bărbați reținuți pe baza de ordonanțe au primit în această după amiază, din partea Tribunalului Constanța, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile și vor fi încarcerați în arestul IPJ Constanța.

UPDATE

Potrivit unor surse judiciare, la acest moment, există probe pentru 12 persoane vătămate, însă numărul lor ar putea creşte. Şedinţa de judecată este programată să înceapă la ora 14.00.

UPDATE 15.30

În faţa judecătorilor vor ajunge: Anton Sergiu Gabriel, Chiru Cristian Marius, Gabor Ianoş, Gabor Ioan, Gabor Iţic, Gabor Petru, Gabor Ştefan, Otvoş Ioan şi Săulean Ion.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA Constanţa. Grup infracțional, destructurat de procurori. Suspecţii sunt acuzaţi de infracțiuni de înșelăciune, șantaj și evaziune fiscală

07 Feb 2018 3234

Lista celor duşi la arestare în dosarul DNA Constanța

17 Nov 2017 4542