Andraş Schmidt şi Lucian Ion, condamnaţi. Au bătut palma cu procurorii DIICOT Constanţa

Ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la 28 aprilie între procurorul DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul Andraş Schmidt şi au hotărât condamnarea bărbatului la pedeapsa de patru luni de închisoare pentru deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu.
 
În continuare, Tribunalul Constanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. Instanţa a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantităţii de 0,1 grame de cristale ce conţin MDMA şi a cantităţii de 0,5 grame de canabis, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul IGPR - DCJSEO.
 
Tot în prezenta cauză, Tribunalul Constanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la 28 aprilie între procurorul DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul Lucian Ion (...) în dosarul nr 577 D/P/2016 al DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa. Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 900 de lei amendă penală, reprezentând 90 de zile amendă cu un cuantum de zece lei pentru fiecare zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.