ANI cere ca Radu Mazăre să fie controlat la avere! Dosarul, la Curtea de Apel Constanţa (rechizitoriu)

În urma desfăşurării activităţii administrative specifice, Comisia de Cercetare a Averilor din Curtea de Apel Constanţa a dispus suspendarea controlului până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. 2/P/2014 (Henri Coandă)
 
La solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate dezvăluie obiectul dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, unde ANI are calitatea de reclamant, iar de partea cealaltă, Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, au calitatea de pârât.
 
Până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen.
 
Potrivit inspectorilor de Integritate, „obiectul dosarului îl reprezintă acţiunea formulată în contencios administrativ de către Agenţia Naţională de Integritate pentru anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa din data de 29 septembrie 2015 emisă de Comisia de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 115/1996, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, şi repunerea pe rol a procedurii de control al averii persoanei cercetate Mazăre Radu Ştefan“.
 
Mai exact, „prin raportul de evaluare nr. 24343/G/II din 17 iunie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 115/1996 din cadrul Curţii de Apel Constanţa pentru confiscarea diferenţei semnificative în cuantum de 137.570 de euro şi 143.818 lei, sume care nu au putut fi justificate de domnul Mazăre Radu Ştefan, fost primar al municipiului Constanţa“, se mai arată în informarea ANI.
 
„În urma desfăşurării activităţii administrative specifice, Comisia a dispus, în temeiul art. 413 alin. 1, pct. 2, Cod procedură civilă, suspendarea controlului până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. 2/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi, în temeiul art. 104, alin. 1, lit. c din Legea nr. 115/1996, a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către persoana cercetată Mazăre Radu Ştefan a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 din Codul penal, având în vedere omisiunea menţionării în declaraţiile de avere aferente anilor 2008 - 2010 a sumelor de bani deţinute în conturile bancare deschise la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanya, Israel“, au mai informat inspectorii de Integritate.
 
Împotriva acestei soluţii, reprezentanţii ANI au formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă prin Ordonanţa nr. 1 din 22.01.2016 a Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.
 
Având în vedere soluţia Comisiei de Cercetare a Averilor, Agenţia Naţională de Integritate a formulat acţiune în instanţă, în temeiul prevederilor din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând instanţei anularea ordonanţei din data de 29 septembrie 2015 şi repunerea cauzei pe rolul comisiei, în vederea efectuării acţiunii de control cu privire la averea lui Radu Ştefan Mazăre.
 

Conform surselor noastre, dosarul penal nr. 2/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este cel cunoscut generic cu numele „Henri Coandă“, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
 
Tot în acest dosar, procurorii DNA au cerut şi obţinut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.

 
Dosarul se află în prima fază a judecăţii şi a fost trimis spre soluţionare judecătorilor Simona Cristina NeniţăAnca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
 
În prezent, Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“;
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu;
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie la finele anului trecut;
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

Citeşte şi: 

DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre
Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)


ANI
Avere nejustificată a lui Radu Ștefan Mazăre, fost primar al municipiului Constanţa
 

Unde sunt afaceriştii din Elveţia?
Reţeta „succesului“ investitorilor lui Mazăre - colapsul financiar şi anchetarea de către DNA
 

Radu Mazăre, la Înalta Curte! (rechizitoriu)

Fraţii Mazăre, audiaţi
Trei judecători de la Înalta Curte vor deschide azi Dosarul Campusului Social „Henri Coandă” (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1192

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 520

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1141

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3856

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 675

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 638

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 605

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 837

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 838

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 624

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 842

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1422

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1115

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 966

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1485