Ar putea fi sentinţa anului în România! Închisoare cu executare pentru un bărbat care a accesat contul de Facebook al soţiei

„Apărarea formulată de inculpat în sensul că a fost curios să acționeze într-o asemenea manieră și nu a știut că săvârșește infracțiune, nu poate fi primită. (…) Inculpatul a pătruns în sistemul informatic al fostei sale concubine în scopul clar de a-i invada intimitatea, de a-i monitoriza în continuare viața intimă, relațiile personale cu apropiații săi, rude sau persoane implicate în viața sa sentimentală“
 
Trimis în judecată de procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru acces ilegal la un sistem informatic, un bărbat a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru că ar fi accesat fără drept contul de Facebook al soţiei. Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul s-a apărat spunând, printre altele, că respectivul cont de Facebook a fost realizat de el, împreună cu soţia sa, la cererea acesteia în anul 2012 și în acest sens amândoi au parcurs împreună pașii necesari pentru înfăptuirea contului. De asemenea, inculpatul a mai spus că adresa de e-mail îi aparținea soţiei şi că au setat parola de comun acord.
 
Decizia nu este una definitivă, aceasta putând fi atacată la instanţa superioară.
 
În rechizitoriul cauzei se arată că inculpatul a accesat, fără acordul soţiei sale, contul de Facebook, în scopul de a obține date referitoare la conversațiile purtate de aceasta cu alți utilizatori ai platformei, deschizând conținutul mai multor conversații tip corespondență electronică stocate în secțiunea de mesaje private a contului.
 
Cu ocazia judecării în fond a cauzei, inculpatul nu s-a prezentat în instanță, deși a fost legal citat și a fost reprezentat de avocat din oficiu. Judecătorii au dispus citarea inculpatului la domiciliu și cu mandat de aducere, iar din proces-ul verbal încheiat de jandarmi rezultă că la adresa inculpatului nu stă nimeni, întrucât ar fi plecat în străinătate. Ulterior, bărbatul a transmis un fax la dosar prin care face cunoscut faptul că se declară nevinovat deoarece nu a spart nici un cont de Facebook.
 
În actul de sesizare se mai arată că, fiind deranjat de conținutul unor conversații purtate de persoana vătămată cu fratele acesteia de pe contul său de „Facebook”, dar și cu alți bărbați, inculpatul a salvat conversațiile pe care le-a interceptat. Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a spus, printre altele, că respectivul cont de Facebook a fost realizat de el, împreună cu soţia sa, la cererea acesteia în anul 2012 și în acest sens amândoi au parcurs împreună pașii necesari pentru înfăptuirea contului. De asemenea, inculpatul a mai spus că adresa de e-mail îi aparținea soţiei şi că au setat parola de comun acord.
 
În motivare, instanţa menţionează că „apărarea formulată de inculpat în sensul că a fost curios să acționeze într-o asemenea manieră și nu a știut că săvârșește infracțiune, nu poate fi primită întrucât din probele administrate respectiv declarație parte vătămată, martor și mesaje Facebook, rezultă că inculpatul a pătruns în sistemul informatic al fostei sale concubine în scopul clar de a-i invada intimitatea, de a-i monitoriza în continuare viața intimă, relațiile personale cu apropiații săi, rude sau persoane implicate în viața sa sentimentală“.
 
„Prin modul de acțiune inculpatul a demonstrat că intențiile sale au fost de a folosi informațiile obținute pentru a deține în continuare controlul asupra vieții fostei sale concubine, pentru a o denigra, toate aceste aspecte atestând o gravă intruziune în viața intimă a persoanei vătămate. Pentru aceste considerente, instanța constată că, în drept, faptele inculpatului care în perioada 2012-2014, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, a accesat, fără acordul titularului de drept, contul de „Facebook” asociat adresei de e-mail (…), administrat de persoana vătămată, în scopul de a obține date referitoare la conversațiile purtate de aceasta cu alți utilizatori ai platformei, deschizând conținutul mai multor conversații tip corespondență electronică stocate în secțiunea de mesaje private a contului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic“, conform motivării.
 

În final, inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în regim de detenție. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanţa superioară.

Potrivit avocatului Toni Bobe, din Baroul Constanţa, „infracţiunea prevazută de art.360 CP alin 3 are limite între 2 şi 7 ani. Deci, pedeapsa aplicată de instanţă este minimum prevăzut de lege. Chiar dacă instanţa a fost clementă în ceea ce priveşte cuantumul, în ceea ce priveşte regimul de executare, trebuie menţionat că instanţa a apreciat că se impune executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate. Totuşi, chiar dacă pedeapsa aplicată se încadrază în limitele legii penale pare ca dispoziţia legală pare prea aspră în raport de această situatie de fapt, respectiv executarea unei pedepse de 2 ani pentru accesarea fară drept a contului de facebook, stocarea şi folosirea unor informatii fără drept între concubini. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Pot exista procese pentru folosirea imaginilor cu numerele de înmatriculare a mașinilor pe internet?

26 May 2022 1666

ZIUA LIVE Avocatul Toni Bobe, din cadrul Baroului Constanța, despre imaginile în care apar mașini cu numere de înmatriculare, postate pe platformele de socializare online (VIDEO)

25 May 2022 2003

ZIUA LIVE. O simplă fotografie postată pe internet ne poate costa scump! Ce trebuie să știm

24 May 2022 2024

Explicații pe înțelesul tuturor! Amenzi în baza ordonanțelor militare, neconstituționale. Ce au de făcut cei sancționați

08 May 2020 3106

Interviu cu avocatul Toni Bobe, din Baroul Constanța Cum putem ataca în instanță o amendă primită pentru încălcarea ordonanțelor militare

17 Apr 2020 5916

Cine şi cum ne mai interceptează Detalii din sistemul „băieţilor cu ochi albaştri“. Realitate versus mituri

28 Jul 2018 3846

Interviu cu avocatul Toni Bobe Cât de des dai „like“ şi „share“? Ştii că te poate paşte oricând un proces în instanţă?

06 Jul 2017 12629

Interviu online cu avocatul Toni Bobe Amnistia şi graţierea. Cine sunt beneficiarii acestor modificări ale legii

27 Jan 2017 9418

Interviu cu Toni Bobe, avocat în Baroul Constanţa Cine ne mai ascultă telefoanele şi cum sunt „selectaţi“ subiecţii

13 Aug 2016 8139