Justitie

Avocatul Adrian Avram, din Baroul Constanţa, rămâne sub control judiciar

Curtea de Apel Constanţa a decis, ieri, menţinerea sub control judiciar a avocatului Adrian Avram, din Baroul Constanţa.
 
„Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Avram Adrian, cu începere de la 10 octombrie, pe o durată de 60 de zile. Cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat
b) să informeze judecătorul de cameră preliminară cu privire la schimbarea locuinţei
c) să se prezinte la sediul IPJ Constanţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat
d) să nu depăşească limitele teritoriale ale României decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară
e) să nu comunice, direct sau indirect, cu martorul Dimoftache Răzvan.
 
Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Adrian Avram a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, pentru favorizarea făptuitorului.
 
Potrivit anchetatorilor, în perioada 7 decembrie 2016 -14 februarie 2017, „inculpatul Avram Adrian, în calitate de avocat și apărător ales al inculpatului Balaican Vasile (trimis în judecată de către DNA - Serviciul Teritorial Constanța pentru trafic de influență, vezi comunicat nr. 738/VIII/3 din 31 mai 2016), l-a abordat pe Dimoftache Răzvan (trimis în judecată cu aceeași ocazie), căruia i-a propus o înțelegere frauduloasă, de natură a determina pronunțarea unei soluții favorabile ambelor persoane.
 
Astfel, inculpatul Avram Adrian i-a propus lui Dimoftache Răzvan să-și schimbe declarațiile date în fața procurorilor, în sensul de a declara în instanță că suma de 500 de euro remisă fostului magistrat Balaican Vasile nu reprezenta prețul traficării influenței, ci un împrumut anterior. De asemenea, inculpatul Avram Adrian l-a sfătuit și cum să justifice schimbarea declarațiilor date inițial, astfel încât să fie credibil în fața completului de judecată. Aceste demersuri au fost depuse de inculpat în scopul de a împiedica aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a numiților Balaican Vasile și Dimoftache Răzvan, în dosarul menționat mai sus, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța“.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Culmea Justiţiei la Constanţa! DNA acuză - dosar „aranjat“ chiar în sediul Tribunalului penal (document)

10 May 2017 2686

Avocat din Baroul Constanţa trimis în judecată de DNA. Ce acuzaţii i se aduc

08 May 2017 1015

Avocatul Adrian Avram, din Baroul Constanța, menţinut sub control judiciar

26 Apr 2017 3042

Avocatul Avram Adrian, trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa

13 Apr 2017 1004

UPDATE. „Consider că este un abuz“ Avocatul Adrian Avram, din Constanţa, a fost pus de DNA sub control judiciar

01 Mar 2017 2928

Bunicul său este avocat constănţean Băieţelul unui fost portar al FC Farul a inaugurat bazinul de înot al lui Răzvan Florea (galerei foto)

09 Jul 2013 3284