Azi la Tribunalul Constanţa Un nou termen de judecată în dosarul foştilor şefi ai ISU „Dobrogea“

Azi, la Tribunalul Constanţa va avea loc un nou termen - al 8-lea -, în dosarul în care Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, a fost deferit Justiţiei de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de alte persoane.

Şedinţa de judecată este programată pentru ora 12.00.

Amintim că din prezenta cauză, Curtea de Apel Constanţa a exclus raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 31.03.2015.
 
În prezenta cauză mai sunt judecaţi: Constantin Miroiu, fostul şef al Serviciului Logistic din ISU „Dobrogea“, Virginia Crina Ciochină, fostul contabil-şef al inspectoratului, Vasilica Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi serviciu, şi Viorel Cobzariu, administrator al unei societăţi comerciale, la data presupusei fapte.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată, printre altele, că, „în perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme administrate de inculpatul Cobzariu Viorel, costurile manoperei şi materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărare directă ISU Dobrogea a bătut palma cu Sisteme Integrate pentru Situații de Urgență SRL, din București!

28 Mar 2024 300

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1712

A fost activat Planul Roșu de intervenție! UPDATE. Accident rutier între o mașină și un microbuz în Techirghiol. Mai mulți copii răniți (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 6198

La final de săptămână 187 misiuni ale pompierilor din Constanța

25 Mar 2024 347

Mașină răsturnată în canal, în urma unui accident, între Cumpăna și Agigea, județul Constanța

25 Mar 2024 1067

Intervenție de urgență a pompierilor la Cernavodă. Ce s-a întâmplat

24 Mar 2024 614

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1246

Accident în Constanța UPDATE. O mașină a intrat în parapet, după ieșirea de pe bd. I.C. Brătianu spre Agigea

24 Mar 2024 1065

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe DN2A între localitățile Stupina și Crucea. O persoană a decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 3850

Accident rutier cu victimă pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Implicate un autoturism și un autotren (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1438

UPDATE Accident rutier, în municipiul Constanța, lângă Zodiac! O victimă este implicată (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Mar 2024 2260

UPDATE O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier între Castelu și Medgidia, județul Constanța (FOTO)

17 Mar 2024 1941

Final de proces în cazul fostului angajat ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală! Iată când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

17 Mar 2024 423

Incendiu în localitatea 23 August din județul Constanța

17 Mar 2024 693

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu la o casă din Aliman!

16 Mar 2024 696