Justitie

Azi la Tribunalul Constanţa Un nou termen de judecată în dosarul foştilor şefi ai ISU „Dobrogea“

Azi, la Tribunalul Constanţa va avea loc un nou termen - al 8-lea -, în dosarul în care Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, a fost deferit Justiţiei de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de alte persoane.

Şedinţa de judecată este programată pentru ora 12.00.

Amintim că din prezenta cauză, Curtea de Apel Constanţa a exclus raportul de constatare întocmit de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 31.03.2015.
 
În prezenta cauză mai sunt judecaţi: Constantin Miroiu, fostul şef al Serviciului Logistic din ISU „Dobrogea“, Virginia Crina Ciochină, fostul contabil-şef al inspectoratului, Vasilica Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi serviciu, şi Viorel Cobzariu, administrator al unei societăţi comerciale, la data presupusei fapte.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată, printre altele, că, „în perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme administrate de inculpatul Cobzariu Viorel, costurile manoperei şi materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei“.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Constanţa, întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi proiectanţi, pe tema autorizaţiei de securitate la incendiu (galerie foto)

21 Oct 2017 432

Incendiu la un pod al unui bloc de locuințe sociale din Cernavodă. Intervin pompierii

20 Oct 2017 290

Imagini de la eveniment Accident rutier la sensul giratoriu de la Agigea. Pompierii la fața locului. Victimele, cetățeni coreeni (galerie foto + video)

20 Oct 2017 3007

UPDATE. Incident incredibil la Medgidia. Mai mulți cetățeni au sustras din fosta fabrică IMUM o cutie cu grenade

17 Oct 2017 2113

UPDATE Imagini de la eveniment Incendiu la Popas Cişmea. Bucătăria a luat foc. Intervin pompierii (galerie foto+video)

17 Oct 2017 1486

UPDATE. Accident rutier grav între localitățile Medgidia și Peștera. O persoană este încarcerată

16 Oct 2017 997

Bărbat găsit decedat în propria locuință la Cumpăna

13 Oct 2017 397

Un autoturism a luat foc în Eforie Nord. Intervin pompierii

13 Oct 2017 549

Accident rutier între Medgidia și Valea Dacilor. O persoană încarcerată (galerie foto+video)

13 Oct 2017 6758

Incendiu în comuna Mircea Vodă. Intervin pompierii

13 Oct 2017 285

Miros de fum într-o școală din Constanța. Cadrele didactice au alertat pompierii (galerie foto+video)

13 Oct 2017 1603

UPDATE. Constanța. Deblocare de ușă în Tomis Nord. O femeie a cerut ajutor după ce tatăl ei nu i-a răspuns la ușă

13 Oct 2017 871

Alertă la pompieri. Locatarii unui bloc din Constanța au cerut ajutor după ce s-au auzit țipete dintr-un apartament

13 Oct 2017 622

Bărbat de 82 de ani, găsit inconștient într-un apartament din Constanța. Medicii, la fața locului

12 Oct 2017 598

UPDATE Pompierii intervin la un apartament din municipiul Constanța. O persoană ar fi decedată

12 Oct 2017 306

Autorizația de securitate la incendiu, obligatorie de la 1 octombrie 2017. Sute de solicitări la ISU Dobrogea în primele 9 luni ale anului pentru obținerea documentului

12 Oct 2017 870

UPDATE. Pericol de explozie în județul Constanța. Pompierii ISU Dobrogea în alertă. Sunt scurgeri de gaz de la o garnitură de tren staționată în gara Saligny (galerie foto+video)

11 Oct 2017 1578

​Licitaţie organizată de ISU „Dobrogea“, reclamată la CNSC de firma Autoklass Center SRL din Bucureşti

11 Oct 2017 490

Incendiu pe Autostrada Soarelui. Pompierii la fața locului

10 Oct 2017 424

Incendiu la Mangalia. O magazie de pe strada Negru Vodă a fost cuprinsă de flăcări

10 Oct 2017 356

Alertă la pompierii ISU Dobrogea. Arde o mașină în Piața Ovidiu din Constanța (galerie foto+video)

09 Oct 2017 930

Maiorul Mihai Georgescu, de la ISU „Dobrogea“ „În judeţul Constanţa, 107 unităţi de învăţământ nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu“

07 Oct 2017 2034

Constanţa. S-a dat alarma la ISU. Incendiu pe bulevardul Tomis. Aproape de sediul pompierilor (galerie foto+video)

05 Oct 2017 2478

Exerciţiu ISU Dobrogea. În ce localităţi se va auzi semnalul de alarmare

04 Oct 2017 475

Alarmele vor suna în mai multe localităţi din judeţul Constanţa în cadrul unui exerciţiu al ISU Dobrogea

03 Oct 2017 683

UPDATE. Accident rutier grav la ieşire din Medgidia către Cuza Vodă, în acelaşi loc în care au murit săptămâna trecută trei persoane. Patru victime au ajuns la spital (galerie foto+video)

03 Oct 2017 9407

Alertă la pompieri. Un incendiu a izbucnit în cimitirul din localitatea Tariverde

03 Oct 2017 492

Incendiu la Constanţa în zona Policlinicii CFR. Au intervenit pompierii ISU Dobrogea

02 Oct 2017 1625

Incendiu la un apartament din municipiul Constanţa. Intervin pompierii (galerie foto)

02 Oct 2017 2078

Accident rutier pe podul de la Medgidia. Balustrada de protecție a intrat prin parbrizul și geamul lateral al mașinii

30 Sep 2017 9144

Persoană căzută într-un colector pluvial la Medgidia (galerie foto)

30 Sep 2017 2367

Mesaje de condoleanțe pentru tânărul care și-a pierdut viața în cumplitul accident din această noapte de la Olimp

30 Sep 2017 5078

UPDATE Tragedie în această noapte la Olimp. Un tânăr a murit zdrobit într-un accident rutier. A fost scos de salvatorii de la SMURD din mașină (galerie foto+video)

30 Sep 2017 39560

UPDATE. Planul roșu de intervenție activat. Accident rutier grav între Medgidia și Cuza Vodă. Sunt mai multe victime încarcerate. Un autobuz de călători implicat (galerie foto+video)

28 Sep 2017 11578

UPDATE Alertă la pompieri. Locomotiva unui tren încărcat cu cereale cuprinsă de flăcări sub podul de la Poarta 5 a Portului Constanța (galerie foto+video)

28 Sep 2017 2088

Libertatea.ro Ce nume apar în dosarul privind angajările aparent nelegale de la ISU Dobrogea

26 Sep 2017 690

Fostul şef al ISU „Dobrogea”, trimis în judecată de DNA! Dosarul a primit un nou termen

26 Sep 2017 1023

Incendiu la Școala 38 din Constanța. Intervin pompierii de la ISU Dobrogea cu două autospeciale (galerie foto + video)

23 Sep 2017 7357

Incendiu în Tomis Nord. O mașină parcată a fost făcută scrum. Pompierii chemați în ajutor

23 Sep 2017 1581

Constanța. Pompierii chemați să deblocheze ușa unui apartament. O femeie a ajuns la spital

22 Sep 2017 265

Proiectil de artilerie descoperit pe un câmp de lângă localitatea Stupina, județul Constanța

22 Sep 2017 323

Incendiu de proporții. S-a luminat cerul, la Vadu, județul Constanța. Ce s-a întâmplat

18 Sep 2017 3354

UPDATE. Incendiu în Constanţa, în zona Casei de Cultură. Din cauza unei tigăi

17 Sep 2017 1587

De ziua pompierilor, cadrele ISU Dobrogea cu rezultate deosebite au fost recompensate (galerie foto)

13 Sep 2017 431

Mașină cuprinsă de flăcări pe bulevardul Lăpușneanu, zona Casa de Cultură. Pompierii la fața locului (galerie foto + video)

11 Sep 2017 5069

ISU Constanţa face un exerciţiu de stingere a unui incendiu la benzinărie (galerie foto)

06 Sep 2017 730

Autoturism în flăcări în Portul Tomis din Constanța (galerie foto+video)

05 Sep 2017 2380

Accident rutier grav în Constanța la Pod Butelii. Trei victime. Intervine descarcerarea. Unul din șoferi pare a fi băut (galerie foto+video)

05 Sep 2017 10902

Accident rutier pe bulevardul Tomis. O maşină răsturnată (galerie foto+video)

04 Sep 2017 1954

UPDATE LIVE VIDEO Incendiu pe bulevardul Mamaia din Constanța. O rulotă a luat foc. Copil ars de viu în rulotă (galerie foto+video)

03 Sep 2017 11831