Bogdan Cristian Ion, singurul medic specialist în medicină hiperbară din România, cu proces la Judecătoria Constanţa

Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanţa superioară.
 
Bogdan Cristian Ion, singurul medic specialist în medicină hiperbară din România, la judecată cu un cetăţean - fost salariat -, care ar fi făcut afirmaţii mincinoase în mediul online în legătură cu specificul şi activitatea societăţii (n.r. SC Eurohiperbar SRL) şi a lui, în calitate de medic.
 
Conform rolii.ro, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 27.01.2016, reclamanţii Ion Bogdan Cristian şi SC Eurohiperbar SRL, în contradictoriu cu pârâtul Liviu Florin Dediulescu, au solicitat: „1. constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale constând în dreptul la onoare, reputaţie şi demnitate ale reclamanţilor, prin afirmaţiile denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase ale pârâtului, 2. obligarea pârâtului la plata către fiecare reclamant a sumei de 10.000 de euro reprezentând cuantificarea în bani a prejudiciului moral cauzat prin atingerea imaginii publice, a reputaţiei şi a demnităţii, urmare a afirmaţiilor pârâtului, 3. obligarea pârâtului la încetarea încălcării pentru viitor a drepturilor nepatrimoniale ale subsemnaţilor, 4. obligarea pârâtului la publicarea dispozitivului hotărârii pronunţate pe contul personal de Facebook al pârâtului, pe site-ul de presă www.evz.ro şi în trei ziare de circulaţie naţională, cu obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată“.
 
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, „subsemnatul Ion Bogdan Cristian este medic specialist în specializarea tratamentul prin oxigenoterapie - medicină hiperbară şi activează în cadrul societăţii (…) SRL ca fondator şi medic, fiind singurul medic specialist în medicina hiperbară din România şi desfăşoară activitate în clinicile din Constanţa şi Târgu Mureş“, potrivit rolii.ro
 
Reclamanţii au mai arătat că „pârâtul a fost angajatul societăţii în funcţia de chesonier de la data de 8.09.2009 până la data de 22.12.2012, când a încetat contractul de muncă încheiat cu acesta, în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii“, conform rolii.ro
 
„Pe fondul nemulţumirilor privind contractul său de muncă, pârâtul a demarat în perioada decembrie 2014 - noiembrie 2015 (…) acţiuni denigratoare, prin realizarea unor afirmaţii defăimătoare, batjocoritoare şi mincinoase la adresa reclamanţilor; acesta a procedat în mod constant la proferarea de afirmaţii mincinoase şi de natură să influenţeze opinia publică, atât prin comentarii postate la anumite articole publicate în presa publică online, cât şi pe anumite site-uri de socializare asimilate spaţiului public, la anumite postări publice în legătură cu specificul şi activitatea societăţii şi a subsemnatului, în calitate de medic“, se mai arată pe rolii.ro.
 
Ulterior deliberărilor, Judecătoria Constanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată, în contradictoriu cu pârâtul Liviu Florin Dediulescu, ca neîntemeiată. Totuşi, judecătorii au admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Ion Bogdan Cristian, în contradictoriu cu pârâtul.
 
Pârâtul a fost obligat la publicarea prezentei hotărâri pe contul său personal de Facebook, precum şi pe site-ul de presă www.evz.ro.
 

„Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul Ion Bogdan Cristian, în sumă de 100 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanţa superioară.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1020

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 martie 2024

14 Mar 2024 685

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 februarie 2024

15 Feb 2024 742

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 aprilie 2023

18 Apr 2023 1359

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 iunie 2022

28 Jun 2022 1617

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 mai 2022

27 May 2022 1957

Crucea Wind Farm, modificări în societate

22 Sep 2021 1909

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 august 2021

30 Aug 2021 2451

Bogdan Cristian Ion, doctor în Medicină Hiperbară „Oxigenul este cel mai bun medicament”

26 Jun 2021 19648

ZIUA-n amiaza mare Doctorul Bogdan Cristian Ion, singurul specialist în Medicină Hiperbară din România, despre terapia cu oxigen hiperbaric și proprietățile oxigenului

25 Jun 2021 4179

ZIUA-n amiaza mare Invitatul este dr. Bogdan Cristian Ion, singurul specialist în Medicină Hiperbară din România

25 Jun 2021 6564

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 octombrie 2019

16 Oct 2019 3251

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 septembrie 2019

01 Oct 2019 2910

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 iulie 2019

16 Jul 2019 2760

Suspecți de comiterea mai multor infracțiuni, reținuți de procurorii DIICOT. Ce acuzații li se aduc

02 Aug 2018 2472