Cazul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol. Ce au decis judecătorii

Un nou termen în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol! Tribunalul Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, a decis ca procesul să fie amânat pentru data de 6 februarie, având în vedere lipsa raportului de expertiză.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa. Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria)“.
 
„La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect «Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat», «Servicii de transport ocazional» şi «Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor», prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv.
 
La data de 1 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 5.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 de lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“, potrivit rechizitoriului.
 
Amintim că, în decembrie 2014, aeronava s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. În urma evenimentului, au murit medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul, căpitan-comandor Ginel Claudiu Crăcănel.
 
De menţionat că dosarul fostului şef al CJC nu are legătură cu această tragedie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1001

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 880

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 910

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 798

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1022

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2231

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1045

Nicuşor Constantinescu, fostul șef al CJC, l-a recuzat pe judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța. Cererea respinsă

01 Sep 2023 3906

Moștenitorii lui Mihail Cârciog solicită falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia!

18 Jul 2023 2043

Judecătorii vorbesc de prescriptie Dosarul privind cadastrarea județului Constanța se apropie de final!

06 Jul 2023 2794

Nicuşor Constantinescu, fostul șef al CJC, a cerut alt judecător! L-a recuzat, pentru a doua oară, pe judecătorul Gabriel Mustaţă! Cererea, respinsă

27 Jun 2023 1368

Gabriel Mustaţă rămâne judecătorul dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Cererea de recuzare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă

31 May 2023 1191

Judecătorul Gabriel Mustaţă, recuzat de Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

29 May 2023 1899