Ce SMS-uri trimitea din SUA fostul preşedinte Soţia unui fost primar şi secretarul CJC, audiaţi în dosarul lui Constantinescu

La Tribunalul Constanţa a avut loc ieri un nou termen în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), este judecat alături de fundaţiile Thalia şi Fantasio, Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi producător general al TVR, Carmen Florentina Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, şi Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia.
 
În acest dosar, fostul şef al CJC, aflat acum în arest la Penitenciarul Poarta Albă, este acuzat de abuz în serviciu, de constituire a unui grup infracţional organizat, dar şi de conflict de interese.
 
La acest termen au fost audiaţi, ca martori, secretarul CJC, Mariana BeluGabriela Mihăeşi (şef serviciu în cadrul CJC, soţia fostului primar al Constanţei Gheorghe Mihăieşi, fost consilier judeţean PSD în mandatul 2012-2016), Ştefan Niculae şi Cornelia Murariu. Tot în calitate de martor ar fi trebuit să se afle în sala de judecată şi fostul vicepreşedinte al CJC Cristinel Dragomir, dar se pare că citaţia a fost trimisă la sediul instituţiei, unde acesta nu mai este angajat.
 
Nicuşor Constantinescu şi-a motivat absenţa printr-o adresă în care menţiona că este asistat şi reprezentat de avocatul său, Marius Mocanu.

Soluţia pe scurt: „Amână cauza faţă de lipsa martorului Dragomir Nicolae Cristinel, în vederea citării acestuia la adresa de domiciliu indicată”. 

„Am fost prezentă la discuţiile cu HCM Constanţa“

Audiată, judecătoarea Iulia Cezara Suciu, din cadrul Tribunalului Constanţa, a întrebat-o pe Mariana Belu cum a cunoscut-o pe Felicia Tăicuţu, partea vătămată în cauză. Secretarul CJC a spus că a cunoscut-o „în cadrul CJC în momentul în care a fost angajată în funcţia de consilier superior în cadrul Direcţiei Economico-Financiare şi după ce a promovat examenul în funcţia de director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul CJC“.
 
Belu a arătat în declaraţia dată că Felicia Tăicuţu i-ar fi spus că se află într-o situaţie mai dificilă, întrucât nu ar reuşi să ia legătura cu Nicuşor Constantinescu. Se pare că aceasta era nemulţumită pentru că „doamna director trebuia să îl informeze pe preşedinte despre anumite aspecte pe care dânsa le considera necesare pentru buna desfăşurare a activităţii direcţiei“, spune Mariana Belu.
 
„În 2014, vizavi de finanţarea HCM Constanţa, am înţeles că doamna director a refuzat să semneze. Nu am fost prezentă la întâlnirile dintre preşedintele CJC şi doamna Tăicuţu, dacă acestea au existat, dar ştiu că era supărată că nu putea să ia legătura cu dânsul şi să îi explice acest proiect de finanţare. În cadrul întregii direcţii existau discuţii cu privire la aceste divergenţe între doamna Tăicuţu şi preşedintele CJC“, a mai spus în faţa instanţei secretarul CJC.
 
Mariana Belu a mai susţinut că în perioada în care Nicuşor Constantinescu era în Statele Unite ale Americii, acesta ar fi trimis nişte mesaje vicepreşedintelui Cristinel Dragomir în care i-ar fi spus că „dacă nu doreşte să semneze directorul economic, să plece“.
 
Avocatul părţii vătămate a întrebat-o pe martoră dacă în urma acestor „ameninţări“ Felicia Tăicuţu şi-a luat concediu, iar Mariana Belu a susţinut că şi-ar fi luat concediu de odihnă.
 
„Nu am fost prezentă la discuţii, dar am înţeles că preşedintele i-a spus să intre în concediu de odihnă“, a spus Belu.
 
Tot ea mai susţine că în perioada în care Constantinescu s-a întors din SUA, ea era în concediu. „Însă, când m-am întors la serviciu, am văzut dispoziţia prin care i s-au luat în proporţie foarte mare atribuţiile de serviciu.“
 
Nadia Zlate, procuror DNA, a întrebat-o pe Mariana Belu dacă a asistat la discuţiile în care Felicia Tăicuţu nu era de acord să încheie contracte de finanţare.
 
„Am fost prezentă la discuţiile cu HCM Constanţa. S-a opus întrucât raportul de audit de la Curtea de Conturi a recomandat CJC ca aceste contracte de finanţare către cluburile sportive să se facă cu respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005 cu privire la regimul finanţărilor rambursabile“, a spus secretarul CJC.
 
Până acum, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat în trei dosare. Două dintre sentinţe nu sunt încă definitive. Cea mai mare pedeapsă dată de judecători fostului preşedinte CJC este de 15 ani de închisoare cu executare.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1537

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 680

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 935

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 851

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 847

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1130

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1487

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1682

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 935

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1450

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1532

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1020

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 854

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1369

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1083