Ce spune Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la răspunderea materială a magistraților

În şedinţa de azi, 12 ianuarie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat un punct de vedere privind independenţa sistemului judiciar din perspectiva răspunderii materiale a magistraților şi a independenţei financiare.

 
Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii înțelege să-și asume un program de măsuri pe întreaga perioadă a mandatului de 6 ani, care să fie urmărit cu consecvență și realizat în spirit de coeziune între membrii săi. Dintre obiectivele urmărite, într-o primă etapă, se impune exprimarea unei poziții referitoare la independența sistemului judiciar din perspectiva răspunderii materiale și a independenței financiare, se arată într-un comunicat transmis de CSM.
 
Independența justiției reprezintă o componentă esențială a statului de drept, în care cele trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – trebuie să fie într-un permanent echilibru, dat tocmai de egalitatea ce există din punct de vedere constituțional.
 
Consiliul subliniază că legislația actuală reglementează răspunderea magistraților sub o triplă formă: disciplinară, penală și civilă (materială), astfel că nu este necesară adoptarea altor dispoziții legale privind aceste aspecte.
 
O altă reglementare, care nu își găsește corespondentul în forme similare de răspundere a membrilor celorlalte două puteri în stat, cea legislativă și cea executivă, reprezintă în sine o perturbare a echilibrului dintre acestea, cu grave consecințe pentru buna funcționare a societății.
 
Sistemul judiciar a dovedit de-a lungul timpului că are capacitatea de a se autoregla, inclusiv prin sancționarea sub cele trei forme a magistraților, fiind, de altfel, și singura dintre cele trei puteri care are reglementată o formă a răspunderii materiale. De aceea, orice inițiativă legislativă care să aibă ca obiect angajarea răspunderii materiale a magistraților în alte coordonate decât cele deja existente în prezent este inoportună.
 
Consiliul Superior al Magistraturii, la rândul său, își asumă identificarea, soluționarea și sancționarea cu fermitate a situațiilor de încălcare a legii de către magistrați.
 
Referitor la independența financiară a sistemului judiciar, Consiliul se angajează să intensifice demersurile pentru preluarea bugetului instanțelor de la Ministerul Justiției.

 
Până la îndeplinirea acestui obiectiv, se impune o strânsă colaborare între ordonatorii principali de credite în vederea administrării eficiente a instanțelor și parchetelor. În acest context, este necesară inclusiv luarea unor măsuri unitare privind salarizarea personalului din justiție.
 

Inechitățile rezultate ca urmare a adoptării și interpretării neunitare a legilor de salarizare trebuie înlăturate, în acord cu decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15.12.2016, astfel încât cei care fac parte din sistemul judiciar să fie salarizați avându-se în vedere o valoare de referință sectorială unică.
 
Pentru a-și îndeplini menirea constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii are nevoie de încrederea și sprijinul corpului magistraților, a celorlalte puteri și a societății în ansamblul său.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 433

Exclusiv Noi procurori pentru Constanța și Tulcea! Să-i cunoaștem (DOCUMENT)

28 Mar 2024 747

Handbal CSM Constanța - Steaua, în sferturile Cupei României

28 Mar 2024 388

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 393

Handbal CS Medgidia, învinsă în Cupa României de CSM București (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 419

Volei CSM Constanța a cedat și în a doua dispută cu Rapid București, nu a putut produce surpriza (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 542

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbalistele joacă primul meci din semifinalele Ligii Naționale

27 Mar 2024 410

Un nou meci eveniment CSM Constanța joacă împotriva MK All Stars, echipa militarilor americani de la Mihail Kogălniceanu

27 Mar 2024 462

Procurorii Mihaela Predescu, Cosmin Gheorghe Andraș și Costel Dănuț Puntaru, eliberați din funcţie, prin pensionare!

27 Mar 2024 322

Volei. Miercuri, 27 martie 2024 Intrare liberă la meciul CSM Constanța - Rapid București

27 Mar 2024 420

CSM Constanța Carol Popa, performanță de excepție la Cupa Europeană. O poveste a efortului supraomenesc și a spiritului de echipă (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 643

Rezultate CSM Constanța Rareș Ștefan, 14 goluri în victoria handbaliștilor juniori 1 cu LPS Vaslui (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 530

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1719

CSM Constanța volei Speranțele s-au calificat la turneul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 613

Volei Fetele de la CSM Constanța au învins cu 3-0 Știința Bacău și în al doilea meci (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 648